1 Isus a început iarăş să înveţe pe norod lîngă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S'a suit şi a şezut într'o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lîngă mare.

2 Apoi a început să -i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le -o dădea, le spunea:

3 Ascultaţi! Iată, sămănătorul a ieşit să samene.

4 Pe cînd sămăna, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: au venit păsările şi au mîncat -o.

5 O altă parte a căzut pe un loc stîncos, unde n'avea mult pămînt: a răsărit îndată, pentrucă n'a dat de un pămînt adînc;

6 dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcină, s'a uscat.

7 O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat -o, şi n'a dat roadă.

8 O altă parte a căzut în pămînt bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.``

9 Apoi a zis: cine are urechi de auzit, să audă.``

10 Cînd a fost singur, ceice erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.

11 ,,Vouă,`` le -a zis El, ,,v'a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde;

12 pentruca, ,,măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.``

13 El le -a mai zis: ,,Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?``

14 Sămănătorul samănă Cuvîntul.

15 Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei.

16 Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie;

17 dar n'au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.

18 Alţii sînt cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută între spini; aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul;

19 dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi -l fac astfel neroditor.

20 Alţii apoi sînt înfăţişaţi prin sămînţa căzută în pămînt bun. Aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.``

21 El le -a mai zis: ,,Oare lumina este adusă ca să fie pusă supt baniţă, sau supt pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?

22 Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.

23 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``

24 El le -a mai zis: ,,Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.

25 Căci celui ce are, i se va da; dar dela celce n'are, se va lua şi ce are.``

26 El a mai zis: ,,Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om sămînţa în pămînt;

27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.

28 Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic;

29 şi cînd este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentrucă a venit secerişul.``

30 El a mai zis: ,,Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?

31 Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, cînd este sămănat în pămînt, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pămînt;

32 dar, după ce a fost sămănat, creşte şi se face mai mare decît toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.``

33 Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să -L priceapă.

34 Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.

35 În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.``

36 Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.

37 S'a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

38 Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?``

39 El S'a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!`` Vîntul a stat, şi s'a făcut o linişte mare.

40 Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n'aveţi credinţă?``

41 I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?``

1 Gesù prese di nuovo ad insegnare presso il mare: e una gran moltitudine si radunò intorno a lui; talché egli, montato in una barca, vi sedette stando in mare, mentre tutta la moltitudine era a terra sulla riva.

2 Ed egli insegnava loro molte cose in parabole e diceva loro nel suo insegnamento:

3 Udite: Ecco, il seminatore uscì a seminare.

4 Ed avvenne che mentre seminava, una parte del seme cadde lungo la strada; e gli uccelli vennero e lo mangiarono.

5 Ed un’altra cadde in un suolo roccioso ove non avea molta terra; e subito spuntò, perché non avea terreno profondo;

6 ma quando il sole si levò, fu riarsa; perché non aveva radice, si seccò.

7 Ed un’altra cadde fra le spine; e le spine crebbero e l’affogarono e non fece frutto.

8 Ed altre parti caddero nella buona terra; e portaron frutto che venne su e crebbe, e giunsero a dare qual trenta, qual sessanta e qual cento.

9 Poi disse: Chi ha orecchi da udire oda.

10 Quand’egli fu in disparte, quelli che gli stavano intorno coi dodici, lo interrogarono sulle parabole.

11 Ed egli disse loro: A voi è dato di conoscere il mistero del regno di Dio; ma a quelli che son di fuori, tutto è presentato per via di parabole, affinché:

12 vedendo, vedano sì, ma non discernano; udendo, odano sì, ma non intendano; che talora non si convertano, e i peccati non siano loro rimessi.

13 Poi disse loro: Non intendete voi questa parabola? E come intenderete voi tutte le parabole?

14 Il seminatore semina la Parola.

15 Quelli che sono lungo la strada, sono coloro nei quali è seminata la Parola; e quando l’hanno udita, subito viene Satana e porta via la Parola seminata in loro.

16 E parimente quelli che ricevono la semenza in luoghi rocciosi sono coloro che, quando hanno udito la arola, la ricevono subito con allegrezza;

17 e non hanno in sé radice ma son di corta durata; e poi, quando venga tribolazione o persecuzione a cagion della Parola, son subito scandalizzati.

18 Ed altri sono quelli che ricevono la semenza fra le spine; cioè coloro che hanno udita la Parola;

19 poi le cure mondane e l’inganno delle ricchezze e le cupidigie delle altre cose, penetrati in loro, affogano la Parola, e così riesce infruttuosa.

20 Quelli poi che hanno ricevuto il seme in buona terra, sono coloro che odono la Parola e l’accolgono e fruttano qual trenta, qual sessanta e qual cento.

21 Poi diceva ancora: Si reca forse la lampada per metterla sotto il moggio o sotto il letto? Non è ella recata per esser messa sul candeliere?

22 Poiché non v’è nulla che sia nascosto se non in vista d’esser manifestato; e nulla è stato tenuto segreto, se non per esser messo in luce.

23 Se uno ha orecchi da udire oda.

24 Diceva loro ancora: Ponete mente a ciò che voi udite. Con la misura con la quale misurate, sarà misurato a voi; e a voi sarà data anche la giunta;

25 poiché a chi ha sarà dato, e a chi non ha, anche quello che ha gli sarà tolto.

26 Diceva ancora: Il regno di Dio è come un uomo che getti il seme in terra,

27 e dorma e si levi, la notte e il giorno; il seme intanto germoglia e cresce nel modo ch’egli stesso ignora.

28 La terra da se stessa dà il suo frutto: prima l’erba; poi la spiga; poi, nella spiga, il grano ben formato.

29 E quando il frutto è maturo, subito e’ vi mette la falce perché la mietitura è venuta.

30 Diceva ancora: A che assomiglieremo il regno di Dio, o con qual parabola lo rappresenteremo?

31 Esso è simile ad un granello di senapa, il quale, quando lo si semina in terra, è il più piccolo di tutti i semi che son sulla terra;

32 ma quando è seminato, cresce e diventa maggiore di tutti i legumi; e fa de’ rami tanto grandi, che ll’ombra sua possono ripararsi gli uccelli del cielo.

33 E con molte cosiffatte parabole esponeva loro la Parola, secondo che potevano intendere;

34 e non parlava loro senza una parabola; ma in privato spiegava ogni cosa ai suoi discepoli.

35 In quel medesimo giorno, fattosi sera, Gesù disse loro: Passiamo all’altra riva.

36 E i discepoli, licenziata la moltitudine, lo presero, così com’era, nella barca. E vi erano delle altre barche con lui.

37 Ed ecco levarsi un gran turbine di vento che cacciava le onde nella barca, talché ella già si riempiva.

38 Or egli stava a poppa, dormendo sul guanciale. I discepoli lo destano e gli dicono: Maestro, non ti curi tu che noi periamo?

39 Ed egli, destatosi, sgridò il vento e disse al mare: Taci, calmati! E il vento cessò, e si fece gran bonaccia.

40 Ed egli disse loro: Perché siete così paurosi? Come mai non avete voi fede?

41 Ed essi furon presi da gran timore e si dicevano gli uni agli altri: Chi è dunque costui, che anche il vento ed il mare gli obbediscono?