1 Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atît de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajus roabă astăzi!

2 Plînge amarnic noaptea, şi -i curg lacrămi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n'o mîngîie; toţi prietenii ei au părăsit -o, şi i s'au făcut vrăjmaşi.

3 Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai cînd îi era mai mare strîmtorarea.

4 Drumurile Sionului sînt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sînt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sînt mîhnite, şi el însuş este plin de amărăciune.

5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui sînt mulţămiţi. Căci Domnul l -a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6 S'a dus dela fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi cari nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce -i goneşte.

7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de cari a avut parte din zilele străbune; cînd a căzut poporul lui în mîna asupritorului, nimeni nu i -a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi rîdeau de prăbuşirea lui.

8 Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scîrbă. Toţi cei ce -l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzîndu -i goliciunea, şi el însuş se întoarce în altă parte şi oftează.

9 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gîndea la sfîrşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu -l mîngîie. -,,Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!`` -

10 Asupritorul a întins mîna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel sfînt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!

11 Tot poporul lui caută pîne suspinînd; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. ,,Uită-Te, Doamne, şi priveşte cît de înjosit sînt!``

12 O! voi, cari treceţi pe lîngă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m'a lovit Domnul în ziua mîniei Lui aprinse!

13 Mi -a asvîrlit de sus în oase un foc care le arde; mi -a întins un laţ supt picioare, şi m'a dat înapoi. M'a lovit cu pustiire şi o lîncezeală de toate zilele!

14 Mîna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, cari stau împletite şi legate de gîtul meu. Mi -a frînt puterea. Domnul m'a dat în mînile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.

15 Domnul a trîntit la pămînt pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strîns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16 De aceea plîng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s'a depărtat dela mine Cel ce trebuia să mă mîngîie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sînt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. -

17 Sionul întinde mînile rugător, şi nimeni nu -l mîngîie. Domnul a trimes împotriva lui Iacov dejur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. -

18 Domnul este drept, căci m'am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s'au dus în robie.

19 Mi-am chemat prietenii, dar m'au înşelat, preoţii şi bătrînii mei au murit în cetate, căutînd hrană, ca să-şi ţină viaţa.``

20 ,,Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s'a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m'a lăsat fără copii, în casă moartea.

21 M'au auzit suspinînd, dar nimeni nu m'a mîngîiat. Toţi vrăjmaşii mei, cînd au aflat de nenorocirea mea, s'au bucurat că Tu ai adus -o; dar vei aduce, vei vesti ziua cînd şi ei vor fi ca mine.

22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele sînt multe, şi inima îmi este bolnavă.``

1 Jaj! de árván ül a nagy népû város! Olyanná lõn, mint az özvegyasszony! Nagy volt a nemzetek között, a tartományok közt fejedelemasszony: robotossá lõn!

2 Sírván sír éjjelente, s könny [borítja] az orczáját! Senki sincs, ki vígasztalná, azok közül, kik szerették; mind megcsalták barátai, ellenségeivé lõnek.

3 Számkivetésbe méne Júda a nyomorúság és a szolgálat sokasága miatt! Ott ül õ a pogányok közt; nem talál nyugodalmat; valamennyi üldözõje utólérte a szorultságában.

4 Sionnak útai gyászolnak; nincsen, a ki ünnepnapra járjon; kapuja mind elpusztult; papjai sóhajtoznak, szûzei nyögnek, csak keserûsége van néki.

5 Elnyomói fõkké lettek; ellenségei boldogok! Bizony az Úr verte meg õt az õ sok bûne miatt; gyermekei rabságra mentek az elnyomó elõtt.

6 És elhagyta Sion leányát minden õ ékessége; fejedelmei olyanok lettek, mint a szarvasok, a melyek nem találnak eledelt, és erõtelenül futnak az üldözõ elõtt.

7 Emlékezik Jeruzsálem az õ nyomorúságának és eltiportatásának napjain minden õ gyönyörûségérõl, a melyek voltak eleitõl fogva; mert az õ népe ellenség kezébe esett és nem volt segítsége. Látták õt az ellenségek; nevettek megsemmisülésén.

8 Vétkezvén vétkezett Jeruzsálem, azért lett csúfsággá, minden tisztelõje megvetette, mert látták az õ mezítelenségét, õ maga pedig sóhajtoz és elfordul.

9 Szennye a ruhája szélén; nem gondolt a jövõjére; csudálatosan alásülyedt, nincs vígasztalója. Lásd meg Uram, az én nyomorúságomat, mert ellenség vett erõt [rajtam!]

10 Szorongató nyújtja kezét minden kincse után, sõt látta, hogy pogányok mentek be az õ szent helyébe, a kikrõl azt parancsoltad, hogy be ne menjenek a te községedbe.

11 Egész népe sóhajtoz, futkosnak a kenyér után, odaadják drágaságaikat az ételért, hogy megéledjenek. Lásd meg Uram és tekintsd meg, mily útálatossá lettem!

12 Mindnyájatokat kérlek, ti járókelõk: tekintsétek meg és lássátok meg, ha van-é oly bánat, mint az én bánatom, a mely engem ért, a melylyel engem sujtott az Úr az õ búsult haragjának napján!

13 A magasságból tüzet bocsátott csontjaimba, és az hatalmaskodik bennök; hálót vetett lábaimnak; hátra vetett, pusztává tett engem; egész napon beteg [vagyok.]

14 Saját kezével rótta össze az én vétkeim igáját; ráfonódtak nyakamra; megrendítette erõmet; oda adott engem az Úr azok kezébe, a kik elõtt meg nem állhatok.

15 Rakásra hányta az Úr minden vitézemet én bennem; gyûlést hívott össze ellenem, hogy összetörje ifjaimat; sajtóba taposta az Úr Júda szûz leányát.

16 Ezekért sírok én; szemembõl, szemembõl víz folyik alá, mert messze távozott tõlem a vígasztaló, a ki megélesszen engem; fiaim elvesztek, mert gyõzött az ellenség.

17 Terjesztgeti kezeit Sion: nincs vígasztalója; szorongatókat rendelt az Úr Jákób ellen köröskörül; Jeruzsálem csúfsággá lett közöttök.

18 Igaz õ, az Úr, mert az õ szava ellen rugódoztam! Halljátok meg kérlek, mind ti népek, és lássátok meg az én bánatomat: szûzeim és ifjaim fogságba menének!

19 Kiáltottam azoknak, a kik szerettek engem de õk megcsaltak engem; papjaim és véneim a városban multak ki, a mikor étel után futkostak, hogy megéledjenek.

20 Lásd meg Uram, hogy szorongattatom, belsõ részeim megháborodtak; elfordult bennem az én szívem, mert bizony pártot ütöttem; künn fegyver pusztít, benn [minden] olyan, mint a halál!

21 Hallották, hogy sóhajtozom és nincs vígasztalóm; minden ellenségem hallotta veszedelmemet; örültek, hogy te [ezt] cselekedted. Hozd el a napot, a melyet hirdettél, hogy olyanok legyenek, mint én!

22 Jusson elõdbe minden gonoszságuk, és úgy bánj velök, a miképen én velem bántál az én minden bûnömért; mert sok az én sóhajtozásom, és beteg a szívem.