1 Vai de mine! Căci parcă sînt la strîngerea poamelor, şi la strîngerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mîncare, nici cea dintîi smochină, dorită de sufletul meu!
2 S'a dus omul de bine din ţară, şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pîndă ca să verse sînge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
3 Mînile lor sînt îndreptate să facă rău: cîrmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mînă'n mînă.
4 Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decît un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
5 Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe!
6 Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sînt cei din casa lui! -
7 Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.
8 Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăş, chiar dacă stau în întunerec, totuş Domnul este Lumina mea!
9 Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, -pînă ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
10 Cînd va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea, care-mi zicea: ,,Unde este Domnul, Dumnezeul tău?`` Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.
11 În ziua, cînd îţi vor zidi iarăş zidurile, în ziua aceea ţi se vor lărgi hotarele.
12 În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, dela o mare la alta, şi dela un munte la altul.
13 Dar mai întîi ţara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.
14 Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale, care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan şi în Galaad, ca în zilele de altă dată.`` -
15 ,,Îţi voi arăta lucruri minunate, -zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului.`` -
16 Neamurile vor vedea lucrul acesta, şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mîna la gură, şi îşi vor astupa urechile.
17 Voi linge pulberea, ca şarpele; vor ieşi tremurînd ca tîrîtoarele pămîntului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, şi se vor teme de Tine.
18 Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vedera păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
19 El va avea iarăş milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
20 Vei da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţinea cu îndurare faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.`
1 Jaj nékem, mert olyanná lettem, mint a letakarított mezõ, mint a megszedett szõlõ: egy enni való gerezd sem maradott; [pedig] zsengére vágyott a lelkem!
2 Elveszett e földrõl a kegyes, és igaz sincs az emberek között. Mindnyájan vér után ólálkodnak, kiki hálóval vadássza atyjafiát.
3 Gonoszságra [készek] a kezek, hogy jól vigyék véghez; a fejedelem követelõzik, és a biró fizetésre [vár;] a fõember is maga mondja el lelke kívánságát, és összeszövik azt.
4 A ki jó közöttök, olyan mint a tüske, az igaz olyan, mint a tövisbokor. A te õrállóidnak napja, a te megítélésed eljött; most következik el az õ zûrzavaruk.
5 Ne higyjetek a barátnak; ne bízzatok a tanácsadóban; az öledben ülõ elõtt [is] zárd be szádnak ajtaját.
6 Mert a fiú bolondnak tartja atyját, a leány anyja ellen támad, a meny az õ napára; az embernek saját háznépe az ellensége.
7 De én az Úrra nézek, várom az én szabadításom Istenét; meghallgat engem az én Istenem!
8 Ne örülj, én ellenségem! Elestem ugyan, de felkelek, mert ha még a setétségben ülnék [is,] az Úr az én világosságom!
9 Az Úr haragját hordozom, mert vétkeztem ellene; mindaddig, a míg leperli peremet és meghozza ítéletemet. Kivisz engem a világosságra, meglátom az õ igazságát.
10 De meglátja ellenségem is és szégyen borítja el, a ki ezt mondja nékem: Hol az Úr, a te Istened? Meglátják õt az én szemeim, hogy ímé széttapostatik, mint az utcza-sár.
11 Falaid megépítésének napja! e napon távol lesz a törvény!
12 Azon a na[pon] eljõnek hozzád Assiriából és Égyiptom városaiból; Égyiptomtól a folyamig, tengertõl tengerig és hegytõl hegyig.
13 És pusztává lesz a föld az õ lakói miatt, az õ cselekedeteik gyümölcséért.
14 Legeltesd népedet a te vesszõddel, a te örökségednek nyáját, a mely magánosan lakozik az erdõben, a Kármel közepén. Legeljenek Básánban és Gileádban, mint a hajdankor napjain!
15 Mint az Égyiptom földérõl kijövetelednek idején, láttatok vele csodadolgokat.
16 Látják [ezt] a pogányok és megszégyenülnek minden erejökkel. Kezöket szájokra teszik, füleik megsiketülnek;
17 Nyalják a port, mint a kígyó, mint a föld férgei; reszketve jõnek rejtekeikbõl; remegve folyamodnak az Úrhoz, a mi Istenünkhöz, és félnek tetõled!
18 Kicsoda olyan Isten, mint te, a ki megbocsátja a bûnt és elengedi öröksége maradékának vétkét?! Nem tartja meg haragját örökké, mert gyönyörködik az irgalmasságban!
19 Hozzánk térvén, könyörül rajtunk; eltapodja álnokságainkat. Bizony a tenger mélységébe veted minden bûnünket!
20 Hûséget mutatsz a Jákóbnak, irgalmasságot Ábrahámnak, a mint megesküdtél atyáinknak még az õsidõkben.