1 Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele.
2 A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă.
3 Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească.
4 Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,
5 şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe cari le aducea în Casa Domnului.
6 Uimită, a zis împăratului: ,,Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
7 Dar nu credeam, pînă n'am venit şi n'am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s'a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima.
8 Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta!
9 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te -a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.``
10 Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
11 Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.
12 Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. N'a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s'a mai văzut pînă în ziua de azi.
13 Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i -a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s'a întors şi s'a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.
14 Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talanţi de aur,
15 afară de ce scotea dela negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, dela toţi împăraţii Arabiei, şi dela dregătorii ţării.
16 Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur,
17 şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fie care din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le -a pus în casa numită Pădurea Libanului.
18 Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat.
19 Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi, de fiecare parte a scaunului erau răzimători: lîngă răzimători stăteau doi lei,
20 şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie.
21 Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n'avea nici o trecere.
22 Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
23 Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului în bogăţii şi înţelepciune.
24 Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
25 Şi fie care îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.
26 Solomon a strîns cară şi călărime; avea o mie patru sute de cară şi douăsprezece mii de călăreţi, pe cari i -a pus în cetăţile unde îşi ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.
27 Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt cari cresc pe cîmpie.
28 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de ai împăratului se ducea să -i ia cu grămada pe un preţ hotărît:
29 un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Deasemenea aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.
1 스바 여왕이 여호와의 이름으로 말미암은 솔로몬의 명예를 듣고 와서 어려운 문제로 저를 시험코자 하여
2 예루살렘에 이르니 수원이 심히 많고 향품과 심히 많은 금과 보석을 약대에 실었더라 저가 솔로몬에게 나아와 자기 마음에 있는 것을 다 말하매
3 솔로몬이 그 묻는 말을 다 대답하였으니 왕이 은미하여 대답지 못한 것이 없었더라
4 스바 여왕이 솔로몬의 모든 지혜와 그 건축한 궁과
5 그 상의 식물과 그 신복들의 좌석과 그 신하들의 시립한 것과 그들의 공복과 술 관원들과 여호와의 전에 올라가는 층계를 보고 정신이 현황하여
6 왕께 고하되 `내가 내 나라에서 당신의 행위와 당신의 지혜에 대 하여 들은 소문이 진실하도다
7 내가 그 말들을 믿지 아니하였더니 이제 와서 목도한즉 내게 말한 것은 절반도 못되니 당신의 지혜와 복이 나의 들은 소문에 지나도다
8 복되도다 ! 당신의 사람들이여 복되도다 ! 당신의 이 신복들이여 항상 당신의 앞에 서서 당신의 지혜를 들음이로다
9 당신의 하나님 여호와를 송축할지로다 ! 여호와께서 당신을 기뻐하사 이스라엘 위에 올리셨고 여호와께서 영영히 이스라엘을 사랑하시므로 당신을 세워 왕을 삼아 공과 의를 행하게 하셨도다'하고
10 이에 저가 금 일백 이십 달란트와 심히 많은 향품과 보석을 왕께 드렸으니 스바 여왕이 솔로몬 왕께 드린 것처럼 많은 향품이 다시 오지 아니하였더라
11 (오빌에서부터 금을 실어 온 히람의 배들이 오빌에서 많은 백단목과 보석을 운반하여 오매
12 왕이 백단목으로 여호와의 전과 왕궁의 난간을 만들고 또 노래하는 자를 위하여 수금과 비파를 만들었으니 이같은 백단목은 전에도 온일이 없었고 오늘까지도 보지 못하였더라)
13 솔로몬 왕이 왕의 규례대로 스바 여왕에게 물건을 준 외에 또 저의 소원대로 무릇 구하는 것을 주니 이에 저가 그 신복들로 더불어 본국으로 돌아갔더라
14 솔로몬의 세입금의 중수가 육백 육십 륙 금 달란트요
15 그 외에 또 상고와 무역하는 객상과 아라비아 왕들과 나라의 방백들에게서도 가져온지라
16 솔로몬 왕이 쳐서 늘인 금으로 큰 방패 이백을 만들었으니 매 방패에 든 금이 육백 세겔이며
17 또 쳐서 늘인 금으로 작은 방패 삼백을 만들었으니 매 방패에 든금이 삼 마네라 왕이 이것들을 레바논 나무 궁에 두었더라
18 왕이 또 상아로 큰 보좌를 만들고 정금으로 입혔으니
19 그 보좌에는 여섯 층계가 있고 보좌 뒤에 둥근 머리가 있고 앉는 자리 양편에는 팔걸이가 있고 팔걸이 곁에는 사자가 하나씩 섰으며
20 또 열 두 사자가 있어 그 여섯 층계 좌우편에 섰으니 아무 나라에도 이같이 만든 것이 없었더라
21 솔로몬 왕의 마시는 그릇은 다 금이요 레바논 나무 궁의 그릇들도 다 정금이라 은 기물이 없으니 솔로몬의 시대에 은을 귀히 여기지 아니함은
22 왕이 바다에 다시스 배들을 두어 히람의 배와 함께 있게 하고 그다시스 배로 삼년에 일차씩 금과, 은과, 상아와, 잔나비와, 공작을 실어왔음이더라
23 솔로몬 왕의 재산과 지혜가 천하 열왕보다 큰지라
24 천하가 다 하나님께서 솔로몬의 마음에 주신 지혜를 들으며 그 얼굴을 보기 원하여
25 각기 예물을 가지고 왔으니 곧 은 그릇과, 금 그릇과, 의복과, 갑옷과, 향품과, 말과, 노새라 해마다 정한 수가 있었더라
26 솔로몬이 병거와 마병을 모으매 병거가 일천 사백이요 마병이 일만 이천이라 병거성에도 두고 예루살렘 왕에게도 두었으며
27 왕이 예루살렘에서 은을 돌같이 흔하게 하고 백향목을 평지의 뽕나무 같이 많게 하였더라
28 솔로몬의 말들은 애굽에서 내어왔으니 왕의 상고들이 떼로 정가하여 산 것이며
29 애굽에서 내어 올린 병거는 하나에 은 육백 세겔이요 말은 일백 오십 세겔이라 이와 같이 헷 사람의 모든 왕과 아람 왕들을 위하여도 그 손으로 내어왔더라