1 Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.
2 Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: ,,Cine este vrednic să deschidă cartea şi să -i rupă peceţile?``
3 Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pămînt, nici supt pămînt, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
4 Şi am plîns mult, pentrucă nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
5 Şi unul din bătrîni mi -a zis: ,,Nu plînge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.
6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul.
7 El a venit, şi a luat cartea din mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie.
8 Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută şi potire de aur, pline cu tămîie, cari sînt rugăciunile sfinţilor.
9 Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: ,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
10 Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!``
11 M'am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
12 Ei ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!``
13 Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: ,,A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!``
14 Şi cele patru făpturi vii ziceau: ,,Amin!`` Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt, şi s'au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!
1 내가 보매 보좌에 앉으신 이의 오른손에 책이 있으니 안팎으로 썼고 일곱 인으로 봉하였더라
2 또 보매 힘 있는 천사가 큰 음성으로 외치기를 `누가 책을 펴며 그 인을 떼기에 합당하냐' 하니
3 하늘 위에나 땅 위에나 땅 아래에 능히 책을 펴거나 보거나 할 이가 없더라
4 이 책을 펴거나 보거나 하기에 합당한 자가 보이지 않기로 내가 크게 울었더니
5 장로 중에 하나가 내게 말하되 `울지 말라 유대 지파의 사자 다윗의 뿌리가 이기었으니 이 책과 그 일곱인을 떼시리라' 하더라
6 내가 또 보니 보좌와 네 생물과 장로들 사이에 어린 양이 섰는데 일찍 죽임을 당한 것 같더라 일곱 뿔과 일곱 눈이 있으니 이 눈은 온 땅에 보내심을 입은 하나님의 일곱 영이더라
7 어린 양이 나아와서 보좌에 앉으신 이의 오른손에서 책을 취하시니라
8 책을 취하시매 네 생물과 이십 사 장로들이 어린 양 앞에 엎드려 각각 거문고와 향이 가득한 금대접을 가졌으니 이 향은 성도의 기도들이라
9 새 노래를 노래하여 가로되 `책을 가지시고 그 인봉을 떼기에 합당하시도다 일찍 죽임을 당하사 각 족속과 방언과 백성과 나라 가운데서 사람들을 피로 사서 하나님께 드리시고
10 저희로 우리 하나님 앞에서 나라와 제사장을 삼으셨으니 저희가 땅에서 왕노릇하리로다' 하더라
11 내가 또 보고 들으매 보좌와 생물들과 장로들을 둘러 선 많은 천사의 음성이 있으니 그 수가 만만이요 천천이라
12 큰 음성으로 가로되 `죽임을 당하신 어린 양이 능력과 부와 지혜와 힘과 존귀와 영광과 찬송을 받으시기에 합당하도다' 하더라
13 내가 또 들으니 하늘 위에와 땅 위에와 땅 아래와 바다 위에와 또 그 가운데 모든 만물이 가로되 `보좌에 앉으신 이와 어린 양에게 찬송과 존귀와 영광과 능력을 세세토록 돌릴지어다' 하니
14 네 생물이 가로되 `아멘' 하고 장로들은 엎드려 경배하더라