1 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpînire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Cananiţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decît tine;

2 cînd Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mîni, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvîrşire, să nu închei legămînt cu ele, şi să n'ai milă de ele.

3 Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi;

4 căci ar abate dela Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S'ar aprinde de mînie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.

5 Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.

6 Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.

7 Nu doar pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S'a alipit Domnul de voi şi v'a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele.

8 Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l -a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v'a scos Domnul cu mîna Lui puternică, şi v'a izbăvit din casa robiei, din mîna Lui Faraon, împăratul Egiptului.

9 Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce -L iubesc şi păzesc poruncile Lui.

10 Dar răsplăteşte îndată pe cei ce -L urăsc, şi -i perde; nu dă nici o păsuire celui ce -L urăşte, ci -i răsplăteşte îndată.

11 De aceea păzeşte poruncile, legile şi rînduielile pe cari ţi le dau azi, şi împlineşte-le.

12 Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţinea faţă de tine legămîntul şi îndurarea cu care S'a jurat părinţilor tăi.

13 El te va iubi, te va binecuvînta şi te va înmulţi; va binecuvînta rodul trupului tău şi rodul pămîntului tău, grîul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da.

14 Vei fi binecuvîntat mai mult decît toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale.

15 Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc.

16 Să nimiceşti toate popoarele pe cari ţi le va da în mînă Domnul, Dumnezeul tău; să n'arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.

17 Poate că vei zice în inima ta: ,,Neamurile acestea sînt mai mari la număr decît mine; cum voi putea să le izgonesc?``

18 Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt;

19 adu-ţi aminte de marile încercări pe cari ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mîna tare şi de braţul întins, cu cari te -a scos Domnul, Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de cari te temi.

20 Domnul, Dumnezeul tău, va trimete chiar şi vespii bondăreşti împotriva lor pînă la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine.

21 Să nu te înspăimînţi de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat.

22 Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele cîmpului împotriva ta.

23 Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mîna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, pînă vor fi nimicite.

24 Pe împăraţii lor îi va da în mînile tale, şi le vei şterge numele de subt ceruri; niciunul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, pînă le vei nimici.

25 Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

26 Să nu aduci nici un lucru urîcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvîrşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el ,să-ţi fie scîrbă de el, căci este un lucru blestemat.

1 네 하나님 여호와께서 너를 인도하사 네가 가서 얻을 땅으로 들이시고 네 앞에서 여러 민족 헷 족속과, 기르가스 족속과, 아모리 족속과, 가나안 족속과, 브리스 족속과, 히위 족속과, 여부스 족속 곧 너보다 많고 힘이 있는 일곱 족속을 쫓아내실 때에

2 네 하나님 여호와께서 그들을 네게 붙여 너로 치게 하시리니 그 때에 너는 그들을 진멸할 것이라 그들과 무슨 언약도 말것이요 그들을 불쌍히 여기지도 말 것이며

3 또 그들과 혼인하지 말지니 네 딸을 그 아들에게 주지 말 것이요 그 딸로 네 며느리를 삼지 말 것은

4 그가 네 아들을 유혹하여 그로 여호와를 떠나고 다른 신들을 섬기게 하므로 여호와께서 너희에게 진노하사 갑자기 너희를 멸하실 것임이니라

5 오직 너희가 그들에게 행할 것은 이러하니 그들의 단을 헐며 주상을 깨뜨리며 아세라 목상을 찍으며 조각한 우상들을 불사를 것이니라

6 너는 여호와 네 하나님의 성민이라 네 하나님 여호와께서 지상 만민 중에서 너를 자기 기업의 백성으로 택하셨나니

7 여호와께서 너희를 기뻐하시고 너희를 택하심은 너희가 다른 민족보다 수효가 많은 연고가 아니라 너희는 모든 민족 중에 가장 적으니라

8 여호와께서 다만 너희를 사랑하심을 인하여 또는 너희 열조에게 하신 맹세를 지키려 하심을 인하여 자기의 권능의 손으로 너희를 인도하여 내시되 너희를 그 종 되었던 집에서 애굽 왕 바로의 손에서 속량하셨나니

9 그런즉 너는 알라 ! 오직 네 하나님 여호와는 하나님이시요 신실하신 하나님이시라 그를 사랑하고 그 계명을 지키는 자에게는 천대까지 그 언약을 이행하시며 인애를 베푸시되

10 그를 미워하는 자에게는 당장에 보응하여 멸하시나니 여호와는 자기를 미워하는 자에게 지체하지 아니하시고 당장에 그에게 보응하시느니라

11 그런즉 너는 오늘날 내가 네게 명하는 명령과 규례와 법도를 지켜 행할지니라 !

12 너희가 이 모든 법도를 듣고 지켜 행하면 네 하나님 여호와께서 네 열조에게 맹세하신 언약을 지켜 네게 인애를 베푸실 것이라

13 곧 너를 사랑하시고 복을 주사 너로 번성케 하시되 네게 주리라고 네 열조에게 맹세하신 땅에서 네 소생에게 은혜를 베푸시며 네 토지 소산과 곡식과 포도주와 기름을 풍성케 하시고 네 소와 양을 번식케 하시리니

14 네가 복을 받음이 만민보다 우승하여 너희 중의 남녀와 너희 짐승의 암수에 생육하지 못함이 없을 것이며

15 여호와께서 또 모든 질병을 네게서 멀리하사 너희가 아는 바 그 애굽의 악질이 네게 임하지 않게 하시고 너를 미워하는 모든 자에게 임하게 하실 것이라

16 네 하나님 여호와께서 네게 붙이신 모든 민족을 네 눈이 긍휼히 보지 말고 진멸하고 그 신을 섬기지 말라 그것이 네게 올무가 되리라

17 네가 혹시 심중에 이르기를 이 민족들이 나보다 많으니 내가 어찌 그를 쫓아 낼 수 있으리요 하리라마는

18 그들을 두려워 말고 네 하나님 여호와께서 바로와 온 애굽에 행하신 것을 잘 기억하되

19 네 하나님 여호와께서 너를 인도하여 내실 때에 네가 목도한 큰 시험과 이적과 기사와 강한 손과 편 팔을 기억하라 ! 그와 같이 네 하나님 여호와께서 네가 두려워하는 모든 민족에게 행하실 것이요

20 네 하나님 여호와께서 또 왕벌을 그들 중에 보내어 그들의 남은 자와 너를 피하여 숨은 자를 멸하시리니

21 너는 그들을 두려워 말라 ! 너희 하나님 여호와 곧 크고 두려운 하나님이 너희 중에 계심이니라

22 네 하나님 여호와께서 이 민족들을 네 앞에서 점점 쫓아내시리니 너는 그들을 급히 멸하지 말라 두렵건대 들짐승이 번성하여 너를 해할까 하노라

23 네 하나님 여호와께서 그들을 네게 붙이시고 그들을 크게 요란케하여 필경은 진멸하시고

24 너는 그들의 조각한 신상들을 불사르고 그것에 입힌 은이나 금을 탐내지 말며 취하지 말라 두렵건대 네가 그것으로 인하여 올무에 들까 하노니 이는 네 하나님 여호와의 가증히 여기시는 것임이니라

25 그들의 왕들을 네 손에 붙이시리니 너는 그 이름을 천하에서 제하여 버리라 너를 당할 자가 없이 네가 필경은 그들을 진멸하리라

26 너는 그들의 조각한 신상들을 불사르고 그것에 입힌 은이나 금을 탐내지 말며 취하지 말라 두렵건대 네가 그것으로 인하여 올무에 들까 하노니 이는 네 하나님 여호와의 가증히 여기시는 것임이니라 [ (Deuteronomy 7:27) 그들의 왕들을 네 손에 붙이시리니 너는 그 이름을 천하에서 제하여 버리라 너를 당할 자가 없이 네가 필경은 그들을 진멸하리라 ] [ (Deuteronomy 7:28) 너는 가증한 것을 네 집에 들이지 말라 너도 그와 같이 진멸당할 것이 될까 하노라 너는 그것을 극히 꺼리며 심히 미워하라 ! 그것은 진멸당할 것임이니라 ]