1 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sînt în mîna lui Dumnezeu, atît dragostea cît şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.
2 Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n'aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!
3 Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.
4 Căci cine este scutit? Oricine trăieşte, tot mai trage nădejde; căci un cîne viu face mai mult decît un leu mort.
5 Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă şi pomenirea li se uită.
6 Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.
7 Du-te, dar, de mănîncă-ţi pînea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
8 Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
9 Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte, pe care ţi -a dat -o Dumnezeu supt soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare.
10 Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
11 Am mai văzut apoi supt soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji cîştigă războiul, că nu cei înţelepţi cîştigă pînea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atîrnă de vreme şi de împrejurări.
12 Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, cînd vine fără veste nenorocirea peste ei.
13 Am mai văzut următoarea înţelepciune supt soare, şi mi s'a părut mare.
14 Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat -o, şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.
15 În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gîndise la omul acela sărac.
16 Atunci am zis: ,,Mai bună este înţelepciunea de cît tăria!`` Totuş înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu -l ascultă.
17 Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sînt mai de preţ decît strigătele unuia care stăpîneşte între nebuni.
18 Înţelepciunea este mai de preţ de cît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.
1 내가 마음을 다하여 이 모든 일을 궁구하며 살펴본즉 의인과 지혜자나 그들의 행하는 일이나 다 하나님의 손에 있으니 사랑을 받을는지 미움을 받을는지 사람이 알지 못하는 것은 모두 그 미래임이니라
2 모든 사람에게 임하는 모든 것이 일반이라 의인과 악인이며 선하고 깨끗한 자와 깨끗지 않은 자며 제사를 드리는 자와 제사를 드리지 아니하는 자의 결국이 일반이니 선인과 죄인이며 맹세하는 자와 맹세하기를 무서워하는 자가 일반이로다
3 모든 사람의 결국이 일반인 그것은 해 아래서 모든 일 중에 악한 것이니 곧 인생의 마음에 악이 가득하여 평생에 미친 마음을 품 다가 후에는 죽은 자에게로 돌아가는 것이라
4 모든 산 자 중에 참예한 자가 소망이 있음은 산 개가 죽은 사자보다 나음이니라
5 무릇 산 자는 죽을 줄을 알되 죽은 자는 아무 것도 모르며 다시는 상도 받지 못하는 것은 그 이름이 잊어버린 바 됨이라
6 그 사랑함과 미워함과 시기함이 없어진 지 오래니 해 아래서 행하는 모든 일에 저희가 다시는 영영히 분복이 없느니라
7 너는 가서 기쁨으로 네 식물을 먹고 즐거운 마음으로 네 포도주를 마실지어다 이는 하나님이 너의 하는 일을 벌써 기쁘게 받으셨음이니라
8 네 의복을 항상 희게하며 네 머리에 향 기름을 그치지 않게 할지니라
9 네 헛된 평생의 모든 날 곧 하나님이 해 아래서 네게 주신 모든 헛된 날에 사랑하는 아내와 함께 즐겁게 살지어다 이는 네가 일평생에 해 아래서 수고하고 얻은 분복이니라
10 무릇 네 손이 일을 당하는대로 힘을 다하여 할찌어다 네가 장차 들어갈 음부에는 일도 없고 계획도 없고 지식도 없고 지혜도 없음이니라
11 내가 돌이켜 해 아래서 보니 빠른 경주자라고 선착하는 것이 아니며 유력자라고 전쟁에 승리하는 것이 아니며 지혜자라고 식물을 얻는 것이 아니며 명철자라고 재물을 얻는 것이 아니며 기능자라고 은총을 입는 것이 아니니 이는 시기와 우연이 이 모든 자에게 임함이라
12 대저 사람은 자기의 시기를 알지 못하나니 물고기가 재앙의 그물에 걸리고 새가 올무에 걸림같이 인생도 재앙의 날이 홀연히 임하면 거기 걸리느니라
13 내가 또 해 아래서 지혜를 보고 크게 여긴 것이 이러하니
14 곧 어떤 작고 인구가 많지 않은 성읍에 큰 임금이 와서 에워싸고 큰 흉벽을 쌓고 치고자 할 때에
15 그 성읍 가운데 가난한 지혜자가 있어서 그 지혜로 그 성읍을 건진 것이라 그러나 이 가난한 자를 기억하는 사람이 없었도다
16 그러므로 내가 이르기를 지혜가 힘보다 낫다마는 가난한 자의 지혜가 멸시를 받고 그 말이 신청되지 아니한다 하였노라
17 종용히 들리는 지혜자의 말이 우매자의 어른의 호령보다 나으니라
18 지혜가 병기보다 나으니라 그러나 한 죄인이 많은 선을 패궤케 하느니라