1 În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca şi hotărîrea împăratului, şi cînd vrăjmaşii Iudeilor nădăjduiseră să stăpînească peste ei, s'a întîmplat tocmai dimpotrivă, că Iudeii au stăpînit asupra vrăjmaşilor lor.
2 Iudeii s'au strîns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mîna pe ceice căutau să -i peardă. Nimeni n'a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!
3 Şi toţi mai marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii împăratului, au sprijinit pe Iudei, din pricina fricei pe care le -o însufla Mardoheu.
4 Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului, şi faima lui se răspîndea în toate ţinuturile, pentrucă ajungea din ce în ce mai puternic.
5 Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorît şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.
6 În capitala Susa, Iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni,
7 şi au junghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata,
8 Porata, Adalia, Aridata,
9 Parmaşta, Arizai, Aridai, şi Vaiezata,
10 cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul Iudeilor. Dar n'au pus mîna pe averile lor.
11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi în capitala Susa a ajuns la cunoştinţa împăratului.
12 Şi împăratul a zis împărătesei Estera: ,,Iudeii au ucis şi au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ţinuturi ale împăratului?... Care-ţi este cererea? Ea îţi va fi împlinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.``
13 Estera a răspuns: ,,Dacă împăratul găseşte cu cale, să fie îngăduit Iudeilor cari sînt la Susa să facă şi mîne după porunca de azi, şi să spînzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.``
14 Şi împăratul a poruncit să se facă aşa. Porunca a fost adusă la cunoştinţa poporului din Susa. Au spînzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Iudeii cari se aflau în Susa s'au strîns din nou în a patrusprezecea zi a lunii Adar, şi au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n'au pus mîna pe averile lor.
16 Ceilalţi Iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s'au strîns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpînd de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n'au pus mîna pe averile lor.
17 Aceste lucruri s'au întîmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a patrusprezecea, Iudeii s'au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
18 Cei ce se aflau la Susa, s'au strîns în ziua a treisprezecea şi a patrusprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s'au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
19 De aceea Iudeii dela ţară, cari locuiesc în cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a patrusprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, în care îşi trimet daruri unii altora.
20 Mardoheu a scris aceste lucruri, şi a trimes scrisori tuturor Iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.
21 Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar,
22 ca zile în cari căpătaseră odihnă, scăpînd de vrajmaşii lor. Le -a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, cînd să-şi trimeată daruri de mîncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.
23 Iudeii s'au îndatorat să facă ceeace şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.
24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul tuturor Iudeilor, făcuse planul să -i peardă, şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să -i omoare şi să -i nimicească.
25 Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care -l făcuse împotriva Iudeilor, şi să -l spînzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui.
26 De aceea zilele acestea s'au numit Purim, dela numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înşişi şi potrivit cu cele ce li se întîmplaseră,
27 Iudeii au luat pentru ei, pentru sămînţa lor, şi pentru toţi ceice se vor lipi de ei, hotărîrea şi îndatorirea neschimbăcioasă ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rînduit, şi la vremea hotărîtă.
28 Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ţinut şi în fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul Iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor.
29 Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, şi Iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentruca să întărească scrisoarea privitoare la Purim.
30 Au trimes scrisori tuturor Iudeilor, în cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi ale împăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de credincioşie,
31 întărind ţinerea acestor zile Purim, la vremea hotărîtă, cum le rînduiseră Iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera pentru ei, şi cum şi le rînduiseră şi pentru ei înşişi şi pentru sămînţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.
32 Porunca Esterei a întărit aşezarea acestei sărbători Purim, şi lucrul acesta a fost scris în carte.
1 아달월 곧 십이월 십 삼일은 왕의 조명을 행하게 된 날이라 유다인의 대적이 저희를 제어하기를 바랐더니 유다인이 도리어 자기를 미워하는 자를 제어하게 된 그 날에
2 유다인들이 아하수에로왕의 각 도, 각 읍에 모여 자기를 해하고자 하는 자를 죽이려 하니 모든 민족이 저희를 두려워 하여 능히 막을 자가 없고
3 각 도 모든 관원과 대신과 방백과 왕의 사무를 보는 자들이 모르드개를 두려워하므로 다 유다인을 도우니
4 모르드개가 왕궁에서 존귀하여 점점 창대하매 이 사람 모르드개의 명성이 각 도에 퍼지더라
5 유다인이 칼로 그 모든 대적을 쳐서 도륙하고 진멸하고 자기를 미워하는 자에게 마음대로 행하고
6 유다인이 또 도성 수산에서 오백인을 죽이고 멸하고
7 또 바산다다와, 달본과, 아스바다와
8 보라다와, 아달리야와, 아리다다와
9 바마스다와, 아리새와, 아리대와, 왜사다
10 곧 함므다다의 손자요, 유다인의 대적 하만의 열 아들을 죽였으나 그 재산에는 손을 대지 아니하였더라
11 그 날에 도성 수산에서 도륙한자의 수효를 왕께 고하니
12 왕이 왕후 에스더에게 이르되 `유다인이 도성 수산에서 이미 오백인을 죽이고 멸하고 또 하만의 열 아들을 죽였으니 왕의 다른 도에서는 어떠하였겠느뇨 이제 그대의 소청이 무엇이뇨 곧 허락하겠노라 그대의 요구가 무엇이뇨 또한 시행하겠노라'
13 에스더가 가로되 `왕이 만일 선히 여기시거든 수산에 거하는 유다인으로 내일도 오늘날 조서대로 행하게 하시고 하만의 열 아들의 시체를 나무에 달게 하소서'
14 왕이 그대로 행하기를 허락하고 조서를 내리니 하만의 열 아들의 시체가 달리니라
15 아달월 십 사일에도 수산에 있는 유다인이 모여 또 삼백인을 수산에서 도륙하되 그 재산에는 손을 대지 아니하였고
16 왕의 각 도에 있는 다른 유다인들이 모여 스스로 생명을 보호하여 대적들에게서 벗어나며 자기를 미워하는 자 칠만 오천인을 도륙하되 그 재산에는 손을 대지 아니하였더라
17 아달월 십 삼일에 그 일을 행하였고 십 사일에 쉬며 그 날에 잔치를 베풀어 즐겼고
18 수산에 거한 유다인은 십 삼일과 십 사일에 모였고 십 오일에 쉬며 이 날에 잔치를 베풀어 즐긴지라
19 그러므로 촌촌의 유다인 곧 성이 없는 고을 고을에 거하는 자들이 아달월 십사일로 경절을 삼아 잔치를 베풀고 즐기며 서로 예물을 주더라
20 모르드개가 이 일을 기록하고 아하수에로왕의 각 도에 있는 모든 유다인에게 무론 원근하고 글을 보내어 이르기를
21 `한 규례를 세워 해마다 아달월 십 사일과 십 오일을 지키라
22 이 달 이 날에 유다인이 대적에게서 벗어나서 평안함을 얻어 슬픔이 변하여 기쁨이 되고 애통이 변하여 길한 날이 되었으니 이 두 날을 지켜 잔치를 베풀고 즐기며 서로 예물을 주며 가난한 자를 구제하라' 하매
23 유다인이 자기들의 이미 시작한대로 또는 모르드개의 보낸 글대로 계속하여 행하였으니
24 곧 아각 사람 함므다다의 아들 모든 유다인의 대적 하만이 유다인을 진멸하기를 꾀하고 부르 곧 제비를 뽑아 저희를 죽이고 멸하려 하였으나
25 에스더가 왕의 앞에 나아감을 인하여 왕이 조서를 내려 하만이 유다인을 해하려던 악한 꾀를 그 머리에 돌려 보내어 하만과 그 여러 아들을 나무에 달게 하였으므로
26 무리가 부르의 이름을 좇아 이 두 날을 부림이라 하고 유다인이 이 글의 모든 말과 이 일에 보고 당한 것을 인하여
27 뜻을 정하고 자기와 자손과 자기와 화합한 자들이 해마다 그 기록한 정기에 이 두 날을 연하여 지켜 폐하지 아니하기로 작정하고
28 각 도, 각 읍, 각 집에서 대대로 이 두 날을 기념하여 지키되 이 부림일을 유다인 중에서 폐하지 않게 하고 그 자손 중에서도 기념함이 폐하지 않게 하였더라
29 아비하일의 딸 왕후 에스더와 유다인 모르드개가 전권으로 글을 쓰고 부림에 대한 이 둘째 편지를 굳이 지키게 하되
30 화평하고 진실한 말로 편지를 써서 아하수에로의 나라 일백 이십 칠도에 있는 유다 모든 사람에게 보내어
31 정한 기한에 이 부림일을 지키게 하였으니 이는 유다인 모르드개와 왕후 에스더의 명한 바와 유다인이 금식하며 부르짖은 것을 인하여 자기와 자기 자손을 위하여 정한 바가 있음이더라
32 에스더의 명령이 이 부림에 대한 일을 견고히 하였고 그 일이 책에 기록되었더라