1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
2 Femeia aceasta a rămas însărcinată, şi a născut un fiu. A văzut că este frumos, şi l -a ascuns trei luni.
3 Ne mai putînd să -l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l -a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el, şi l -a aşezat între trestii, pe malul rîului.
4 Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple.
5 Fata lui Faraon s'a pogorît la rîu, să se scalde; şi fetele cari o însoţeau se plimbau pe marginea rîului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor, şi a trimes pe roaba ei să -l ia.
6 L -a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plîngea. I -a fost milă de el, şi a zis: ,,Este un copil de al Evreilor!``
7 Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: ,,Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?``
8 ,,Du-te``, i -a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s'a dus şi a chemat pe mama copilului.
9 Fata lui Faraon i -a zis: ,,Ia copilul acesta, alăptează-mi -l, şi îţi voi plăti.`` Femeia a luat copilul, şi l -a alăptat.
10 Copilul a crescut, şi ea l -a adus fetei lui Faraon; şi el i -a fost fiu. I -a pus numele Moise (Scos); ,,căci``, a zis ea, ,,l-am scos din ape.``
11 În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui.
12 S'a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l -a ascuns în nisip.
13 A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n'avea dreptate: ,,Pentru ce loveşti pe semenul tău?``
14 Şi omul acela a răspuns: ,,Cine te -a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?`` Moise s'a temut şi a zis: ,,Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.
15 Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă.
16 Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă, şi au umplut jghiaburile ca să adape turma tatălui lor.
17 Dar au venit păstorii, şi le-au luat la goană. Atunci Moise s'a sculat, le -a ajutat, şi le -a adăpat turma.
18 Cînd s'au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: ,,Pentru ce vă întoarceţi aşa de curînd azi?``
19 Ele au răspuns: ,,Un Egiptean ne -a scăpat din mîna păstorilor, şi chiar ne -a scos apă, şi a adăpat turma.``
20 Şi el a zis fetelor: ,,Unde este? Pentruce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi -l să mănînce pîne!``
21 Moise s'a hotărît să locuiască la omul acela, care i -a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora.
22 Ea a născut un fiu, căruia el i -a pus numele Gherşom (Sînt străin aici); ,,căci``, a zis el, ,,locuiesc ca străin într -o ţară străină.``
23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s'au suit pînă la Dumnezeu.
24 Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi -a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov.
25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei.
1 레위 족속 중 한 사람이 가서 레위 여자에게 장가 들었더니
2 그 여자가 잉태하여 아들을 낳아 그 준수함을 보고 그를 석달을 숨겼더니
3 더 숨길 수 없이 되매 그를 위하여 갈 상자를 가져다가 역청과 나무 진을 칠하고 아이를 거기 담아 하숫가 갈대 사이에 두고
4 그 누이가 어떻게 되는 것을 알려고 멀리 섰더니
5 바로의 딸이 목욕하러 하수로 내려오고 시녀들은 하숫가에 거닐 때에 그가 갈대 사이에 상자를 보고 시녀를 보내어 가져다가
6 열고 그 아이를 보니 아이가 우는지라 그가 불쌍히 여겨 가로되 `이는 히브리 사람의 아이로다'
7 그 누이가 바로의 딸에게 이르되 `내가 가서 히브리 여인 중에서 유모를 불러다가 당신을 위하여 이 아이를 젖 먹이게 하리이까 ?'
8 바로의 딸이 그에게 이르되 `가라' 그 소녀가 가서 아이의 어미를 불러오니
9 바로의 딸이 그에게 이르되 `이 아이를 데려다가 나를 위하여 젖을 먹이라 내가 그 삯을 주리라' 여인이 아이를 데려다가 젖을 먹이더니
10 그 아이가 자라매 바로의 딸에게로 데려가니 그의 아들이 되니라 그가 그 이름을 모세라 하여 가로되 `이는 내가 그를 물에서 건져내었음이라' 하였더라
11 모세가 장성한 후에 한번은 자기 형제들에게 나가서 그 고역함을 보더니 어떤 애굽 사람이 어떤 히브리 사람 곧 자기 형제를 치는 것을 본지라
12 좌우로 살펴 사람이 없음을 보고 그 애굽 사람을 쳐죽여 모래에 감추니라
13 이튿날 다시 나가니 두 히브리 사람이 서로 싸우는지라 그 그른 자에게 이르되 `네가 어찌하여 동포를 치느냐 ?' 하매
14 그가 가로되 `누가 너로 우리의 주재와 법관을 삼았느냐 ? 네가 애굽 사람을 죽임같이 나도 죽이려느냐 ?' 모세가 두려워하여 가로되 `일이 탄로되었도다'
15 바로가 이 일을 듣고 모세를 죽이고자 하여 찾은지라 모세가 바로의 낯을 피하여 미디안 땅에 머물며 하루는 우물 곁에 앉았더라
16 미디안 제사장에게 일곱 딸이 있더니 그들이 와서 물을 길어 구유에 채우고 그 아비의 양무리에게 먹이려 하는데
17 목자들이 와서 그들을 쫓는지라 모세가 일어나 그들을 도와 그 양무리에게 먹이니라
18 그들이 그 아비 르우엘에게 이를 때에 아비가 가로되 `너희가 오늘은 어찌하여 이같이 속히 돌아오느냐 ?'
19 그들이 가로되 `한 애굽 사람이 우리를 목자들의 손에서 건져내고 우리를 위하여 물을 길어 양무리에게 먹였나이다'
20 아비가 딸들에게 이르되 `그 사람이 어디 있느냐 ? 너희가 어찌하여 그 사람을 버리고 왔느냐 ? 그를 청하여 음식으로 대접하라' 하였더라
21 모세가 그와 동거하기를 기뻐하매 그가 그 딸 십보라를 모세에게 주었더니
22 그가 아들을 낳으매 모세가 그 이름을 게르솜이라 하여 가로되 `내가 타국에서 객이 되었음이라' 하였더라
23 여러 해 후에 애굽 왕은 죽었고 이스라엘 자손은 고역으로 인하여 탄식하며 부르짖으니 그 고역으로 인하여 부르짖는 소리가 하나님께 상달한지라
24 하나님이 그 고통 소리를 들으시고 아브라함과 이삭과 야곱에게 세운 그 언약을 기억하사
25 이스라엘 자손을 권념하셨더라