1 Isus a intrat în Ierihon, şi trecea prin cetate.

2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,

3 căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.

4 A alergat înainte, şi s'a suit într'un dud ca să -L vadă; pentrucă pe drumul acela avea să treacă.

5 Isus, cînd a ajuns la locul acela, Şi -a ridicat ochii în sus, şi i -a zis: ,,Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta.``

6 Zacheu s'a dat jos în grabă, şi L -a primit cu bucurie.

7 Cînd au văzut lucrul acesta, toţi cîrteau şi ziceau: ,,A intrat să găzduiască la un om păcătos!``

8 Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, şi I -a zis: ,,Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.``

9 Isus i -a zis: ,,Astăzi a intrat mîntuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.

10 Pentrucă Fiul omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut.``

11 Pe cînd ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentrucă era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.

12 Deci a zis: ,,Un om de neam mare s'a dus într'o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.

13 A chemat zece din robii săi, le -a dat zece poli (Greceşte: mine.), şi le -a zis: ,,Puneţi -i în negoţ pînă mă voi întoarce.``

14 Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimes după el o solie să -i spună: ,,Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.``

15 Cînd s'a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cît cîştigase fiecare cu ei din negoţ.

16 Cel dintîi a venit, şi i -a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus zece poli.``

17 El i -a zis: ,,Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cîrmuirea a zece cetăţi.``

18 A venit al doilea, şi i -a zis: ,,Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.``

19 El i -a zis şi lui: ,,Primeşte şi tu cîrmuirea a cinci cetăţi.``

20 A venit un altul, şi i -a zis: ,,Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într'un ştergar;

21 căci m'am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n'ai pus, şi seceri ce n'ai sămănat.``

22 Stăpînul i -a zis: ,,Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sînt un om aspru, care iau ce n'am pus şi secer ce n'am sămănat;

23 atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentruca, la întoarcerea mea, să -i fi luat înapoi cu dobîndă?``

24 Apoi a zis celor ce erau de faţă: ,,Luaţi -i polul, şi daţi -l celui ce are zece poli.``

25 ,,Doamne``, i-au zis ei, ,,el are zece poli.``

26 Iar el le -a zis: ,,Vă spun că celui ce are, i se va da; dar dela cel ce n'are, se va lua chiar şi ce are.

27 Cît despre vrăjmaşii mei, cari n'au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi -i încoace, şi tăiaţi -i înaintea mea.``

28 După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

29 Cînd S'a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi,

30 şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Cînd veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n'a încălecat nimeni niciodată: deslegaţi -l, şi aduceţi-Mi -l.

31 Dacă vă va întreba cineva: ,Pentruce -l deslegaţi?` să -i spuneţi aşa: ,Pentrucă Domnul are trebuinţă de el.``

32 Ceice fuseseră trimeşi, s'au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus.

33 Pe cînd deslegau măgăruşul, stăpînii lui le-au zis: ,,Pentruce deslegaţi măgăruşul?``

34 Ei au răspuns: ,,Domnul are trebuinţă de el.``

35 Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra.

36 Pe cînd mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.

37 Şi cînd S'a apropiat de Ierusalim, spre pogorîşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe cari le văzuseră.

38 Ei ziceau: ,,Binecuvîntat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte!``

39 Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: ,,Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!``

40 Şi El a răspuns: ,,Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.``

41 Cînd S'a apropiat de cetate şi a văzut -o, Isus a plîns pentru ea,

42 şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi.

43 Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile:

44 te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n'ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.``

45 În urmă a intrat în Templu, şi a început să scoată afară pe ceice vindeau şi cumpărau în el.

46 Şi le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.``

47 Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii norodului căutau să -L omoare;

48 dar nu ştiau cum să facă, pentrucă tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.

1 예수께서 여리고로 들어 지나가시더라

2 삭개오라 이름하는 자가 있으니 세리장이요 또한 부자라

3 저가 예수께서 어떠한 사람인가 하여 보고자 하되 키가 작고 사람이 많아 할 수 없어

4 앞으로 달려가 보기 위하여 뽕나무에 올라가니 이는 예수께서 그리로 지나가시게 됨이러라

5 예수께서 그 곳에 이르사 우러러 보시고 이르시되 `삭개오야, 속히 내려오라 내가 오늘 네 집에 유하여야 하겠다' 하시니

6 급히 내려와 즐거워하며 영접하거늘

7 뭇사람이 보고 수군거려 가로되 `저가 죄인의 집에 유하러 들어갔도다' 하더라

8 삭개오가 서서 주께 여짜오되 `주여 보시옵소서 내 소유의 절반을 가난한 자들에게 주겠사오며 만일 뉘 것을 토색한 일이 있으면 사 배나 갚겠나이다'

9 예수께서 이르시되 `오늘 구원이 이 집에 이르렀으니 이 사람도 아브라함의 자손임이로다

10 인자의 온 것은 잃어버린 자를 찾아 구원하려 함이니라'

11 저희가 이 말씀을 듣고 있을 때에 비유를 더하여 말씀하시니 이는 자기가 예루살렘에 가까이 오셨고 저희는 하나님의 나라가 당장에 나타날 줄로 생각함이러라

12 가라사대 `어떤 귀인이 왕위를 받아 가지고 오려고 먼 나라로 갈때에

13 그 종 열을 불러 은 열 므나를 주며 이르되 내가 돌아오기까지 장사하라 하니라

14 그런데 그 백성이 저를 미워하여 사자를 뒤로 보내어 가로되 우리는 이 사람이 우리의 왕 됨을 원치 아니하노이다 하였더라

15 귀인이 왕위를 받아 가지고 돌아와서 은 준 종들의 각각 어떻게 장사한 것을 알고자 하여 저희를 부르니

16 그 첫째가 나아와 가로되 주여 주의 한 므나로 열 므나를 남겼나이다

17 주인이 이르되 잘 하였다 착한 종이여 네가 지극히 작은 것에 충성하였으니 열 고을 권세를 차지하라 하고

18 그 둘째가 와서 가로되 주여 주의 한 므나로 다섯 므나를 만들었나이다

19 주인이 그에게도 이르되 너도 다섯 고을을 차지하라 하고

20 또 한 사람이 와서 가로되 주여 보소서 주의 한 므나가 여기 있나이다 내가 수건으로 싸 두었었나이다

21 이는 당신이 엄한 사람인 것을 내가 무서워함이라 당신은 두지 않은 것을 취하고 심지 않은 것을 거두나이다

22 주인이 이르되 악한 종아 내가 네 말로 너를 판단하노니 너는 내가 두지 않은 것을 취하고 심지 않은 것을 거두는 엄한 사람인 줄을 알았느냐

23 그러면 어찌하여 내 은을 은행에 두지 아니하였느냐 그리하였으면 내가 와서 그 변리까지 찾았으리라 하고

24 곁에 섰는 자들에게 이르되 그 한 므나를 빼앗아 열 므나 있는 자에게 주라 하니

25 저희가 가로되 주여 저에게 이미 열 므나가 있나이다

26 주인이 가로되 내가 너희에게 말하노니 무릇 있는 자는 받겠고 없는 자는 그 있는 것도 빼앗기리라

27 그리고 나의 왕 됨을 원치 아니하던 저 원수들을 이리로 끌어다가 내 앞에서 죽이라 하였느니라'

28 예수께서 이 말씀을 하시고 예루살렘을 향하여 앞서서 가시더라

29 감람원이라는 산의 벳바게와 베다니에 가까이 왔을 때에 제자 중 둘을 보내시며

30 이르시되 `너희 맞은편 마을로 가라 그리로 들어가면 아직 아무 사람도 타 보지 않은 나귀 새끼의 매여 있는 것을 보리니 풀어 끌고 오너라

31 만일 누가 너희에게 어찌하여 푸느냐 ? 묻거든 이렇게 말하되 주가 쓰시겠다 ! 하라' 하시매

32 보내심을 받은 자들이 가서 그 말씀하신 대로 만난지라

33 나귀 새끼를 풀 때에 그 임자들이 이르되 `어찌하여 나귀 새끼를 푸느냐 ?'

34 대답하되 `주께서 쓰시겠다 !' 하고

35 그것을 예수께로 끌고 와서 자기들의 겉옷을 나귀 새끼 위에 걸쳐 놓고 예수를 태우니

36 가실 때에 저희가 자기의 겉옷을 길에 펴더라

37 이미 감람산에서 내려가는 편까지 가까이 오시매 제자의 온 무리가 자기의 본 바 모든 능한 일을 인하여 기뻐하며 큰 소리로 하나님을 찬양하여

38 가로되 `찬송하리로다 주의 이름으로 오시는 왕이여 ! 하늘에는 평화요 가장 높은 곳에는 영광이로다' 하니

39 무리 중 어떤 바리새인들이 말하되 `선생이여, 당신의 제자들을 책망하소서' 하거늘

40 대답하여 가라사대 `내가 너희에게 말하노니 만일 이 사람들이 잠잠하면 돌들이 소리지르리라' 하시니라

41 가까이 오사 성을 보시고 우시며

42 가라사대 `너도 오늘날 평화에 관한 일을 알았더면 좋을 뻔하였거니와 지금 네 눈에 숨기웠도다

43 날이 이를지라 네 원수들이 토성을 쌓고 너를 둘러 사면으로 가두고

44 또 너와 및 그 가운데 있는 네 자식들을 땅에 메어치며 돌 하나도 돌위에 남기지 아니하리니 이는 권고 받는 날을 네가 알지 못함을 인함이니라' 하시니라

45 성전에 들어가사 장사하는 자들을 내어 쫓으시며

46 저희에게 이르시되 `기록된 바 내집은 기도하는 집이 되리라 하였거늘 너희는 강도의 굴혈을 만들었도다' 하시니라

47 예수께서 날마다 성전에서 가르치시니 대제사장들과 서기관들과 백성의 두목들이 그를 죽이려고 꾀하되

48 백성이 다 그에게 귀를 기울여 들으므로 어찌할 방침을 찾지 못하였더라