1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 ,,Cînd va păcătui cineva şi va săvîrşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,

3 tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care -l face omul şi păcătuieşte;

4 cînd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul perdut pe care l -a găsit,

5 sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb-ori care ar fi-să -l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să -l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd îşi va aduce jertfa lui pentru vină.

6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să -l dea preotului.

7 Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.``

8 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

9 ,,Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi: ,,Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.

10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu ismenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s'o verse lîngă altar.

11 Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într'un loc curat.

12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţămire.

13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

14 ,,Iată legea darului adus ca jertfă de mîncare. Fiii lui Aaron s'o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.

15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, şi s'o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.

16 Aaron şi fiii lui să mănînce ce va mai rămînea din darul de mîncare; s'o mănînce fără aluat, într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

17 Să n'o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat -o Eu din darurile Mele de mîncare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfînt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.

18 Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănînce din ea. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.``

19 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

20 ,,Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua cînd vor primi ungerea: a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare vecinic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.

21 Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mîncare. Aceasta este o lege vecinică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.

23 Orice dar de mîncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănînce.``

24 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

25 ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: ,,Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt.

26 Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s'o mănînce; şi anume să fie mîncată într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sînge din ea pe vre un veşmînt, locul stropit cu sînge să fie spălat într'un loc sfînt.

28 Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s'a fiert într'un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

29 Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea: ea este un lucru prea sfînt.

30 Dar să nu se mănînce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sînge se va aduce în cortul întîlnirii pentru facerea ispăşirii în sfîntul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

1 여호와께서 모세에게 일러 가라사대

2 누구든지 여호와께 신실치 못하여 범죄하되 곧 남의 물건을 맡거나 전당 잡거나 강도질하거나 늑봉하고도 사실을 부인하거나

3 남의 잃은 물건을 얻고도 사실을 부인하여 거짓 맹세하는 등 사람이 이 모든 일 중에 하나라도 행하여 범죄하면

4 이는 죄를 범하였고 죄가 있는 자니 그 빼앗은 것이나 늑봉한 것이나 맡은 것이나 얻은 유실물이나

5 무릇 그 거짓 맹세한 물건을 돌려 보내되 곧 그 본물에 오분 일을 더하여 돌려 보낼 것이니 그 죄가 드러나는 날에 그 임자에게 줄 것이요

6 그는 또 그 속건제를 여호와께 가져 올지니 곧 너의 지정한 가치대로 떼 중 흠 없는 수양을 속건 제물을 위하여 제사장에게로 끌어 올 것이요

7 제사장은 여호와 앞에서 그를 위하여 속죄한즉 그는 무슨 허물이든지 사함을 얻으리라 !

8 여호와께서 모세에게 일러 가라사대

9 아론과 그 자손에게 명하여 이르라 번제의 규례는 이러하니라 번제물은 단 위 석쇠 위에 아침까지 두고 단의 불로 그 위에서 꺼지지 않게 할 것이요

10 제사장은 세마포 긴 옷을 입고 세마포 고의로 하체를 가리우고 단 위에서 탄 번제의 재를 가져다가 단 곁에 두고

11 그 옷을 벗고 다른 옷을 입고 그 재를 진 바깥 정결한 곳으로 가져 갈 것이요

12 단 위에 불은 항상 피워 꺼지지 않게 할지니 제사장은 아침마다 나무를 그 위에 태우고 번제물을 그 위에 벌여놓고 화목제의 기름을 그 위에 사를지며

13 불은 끊이지 않고 단 위에 피워 꺼지지 않게 할지니라

14 소제의 규례는 이러하니라 아론의 자손은 그것을 단 앞 여호와 앞에 드리되

15 그 소제의 고운 기름 가루 한 웅큼과 소제물 위의 유향을 다 취하여 기념물로 단 위에 불살라 여호와 앞에 향기로운 냄새가 되게 하고

16 그 나머지는 아론과 그 자손이 먹되 누룩을 넣지 말고 거룩한 곳 회막 뜰에서 먹을지니라 !

17 그것에 누룩을 넣어 굽지 말라 ! 이는 나의 화제 중에서 내가 그들에게 주어 그 소득이 되게 하는 것이라 속죄제와 속건제같이 지극히 거룩한즉

18 무릇 아론 자손의 남자는 이를 먹을지니 이는 여호와의 화제 중에서 그들의 대대로 영원한 소득이 됨이라 이를 만지는 자마다 거룩하니라 !

19 여호와께서 모세에게 일러 가라사대

20 아론과 그 자손이 기름 부음을 받는 날에 여호와께 드릴 예물은 이러하니라 고운 가루 에바 십분 일을 항상 드리는 소제물로 삼아 그 절반은 아침에,절반은 저녁에 드리되

21 그것을 기름으로 반죽하여 번철에 굽고 기름에 적시어다가 썰어 소제로 여호와께 드려 향기로운 냄새가 되게 하라

22 이 소제는 아론의 자손 중 기름 부음을 받고 그를 이어 제사장 된 자가 드릴 것이요, 영원한 규례로 여호와께 온전히 불사를 것이니

23 무릇 제사장의 소제물은 온전히 불사르고 먹지 말지니라 !

24 여호와께서 모세에게 일러 가라사대

25 아론과 그 아들들에게 고하여 이르라 ! 속죄제의 규례는 이러하니라 속죄제 희생은 지극히 거룩하니 여호와 앞 번제 희생을 잡는 곳에서 그 속죄제 희생을 잡을 것이요

26 죄를 위하여 제사드리는 제사장이 그것을 먹되 곧 회막 뜰 거룩한 곳에서 먹을 것이며

27 무릇 그 고기에 접촉하는 자는 거룩할 것이며 그 피가 어떤 옷에든지 묻었으면 묻은 그것을 거룩한 곳에서 빨 것이요

28 그 고기를 토기에 삶았으면 그 그릇을 깨뜨릴 것이요, 유기에 삶았으면 그 그릇을 닦고 물에 씻을 것이며

29 그 고기는 지극히 거룩하니 제사장의 남자마다 먹을 것이니라

30 그러나 피를 가지고 회막에 들어가 성소에서 속하게 한 속죄제 희생의 고기는 먹지 못할지니 불사를지니라