1 Iată, vine ziua Domnului, cînd toate prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău.

2 Atunci voi strînge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jăfuite, şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvîrşire din cetate.

3 Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S'a luptat în ziua bătăliei.

4 Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi.

5 Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde pînă la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pămînt pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!

6 În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.

7 Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.

8 În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna.

9 Şi Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.

10 Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, dela Gheba pînă la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat, şi va rămînea liniştit la locul lui, dela poarta lui Beniamin pînă la locul porţii dintîi, pînă la poarta unghiurilor, şi dela turnul lui Hananeel pînă la teascurile împăratului.

11 Ei vor locui în el, şi nu va mai fi niciun blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit.

12 Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, cari vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stînd încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în gură.

13 În ziua aceea, Domnul va trimete o mare învălmăşală în ei; unul va apuca mîna altuia, şi vor ridica mîna unii asupra altora.

14 Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strînge bogăţiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe.

15 Aceeaş urgie va lovi şi caii, catîrii, cămilele, măgarii, şi toate vitele cari vor fi în taberile acelea.

16 Toţi ceice vor mai rămînea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

17 Dacă unele din familiile pămîntului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele.

18 Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaş urgie cu care va lovi Domnul neamurile cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

19 Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

20 În ziua aceea, va sta scris pînă şi pe zurgălăii cailor: ...Sfinţi Domnului!... Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.

21 Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi ceice vor aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea

1 여호와의 날이 이르리라 그 날에 네 재물이 약탈되어 너의 중에서 나누이리라

2 내가 열국을 모아 예루살렘과 싸우게 하리니 성읍이 함락되며 가옥이 약탈되며 부녀가 욕을 보며 성읍 백성이 절반이나 사로 잡혀가려니와 남은 백성은 성읍에서 끊쳐지지 아니하리라

3 그 때에 여호와께서 나가사 그 열국을 치시되 이왕 전쟁 날에 싸운 것 같이 하시리라

4 그 날에 그의 발이 예루살렘 앞 곧 동편 감람산에 서실 것이요 감람산은 그 한가운데가 동서로 갈라져 매우 큰 골짜기가 되어서 산 절반은 북으로 절반은 남으로 옮기고

5 그 산 골짜기는 아셀까지 미칠지라 너희가 그의 산 골짜기로 도망하되 유다 왕 웃시야 때에 지진을 피하여 도망하던 것 같이 하리라 나의 하나님 여호와께서 임하실 것이요 모든 거룩한 자가 주와 함께 하리라

6 그 날에는 빛이 없겠고 광명한 자들이 떠날 것이라

7 여호와의 아시는 한 날이 있으리니 낮도 아니요 밤도 아니라 어두워 갈 때에 빛이 있으리로다

8 그 날에 생수가 예루살렘에서 솟아나서 절반은 동해로, 절반은 서해로 흐를 것이라 여름에도 겨울에도 그러하리라

9 여호와께서 천하의 왕이 되시리니 그 날에는 여호와께서 홀로 하나이실 것이요 그 이름이 홀로 하나이실 것이며

10 온 땅이 아라바 같이 되되 게바에서 예루살렘 남편 림몬까지 미칠 것이며 예루살렘이 높이 들려 그 본처에 있으리니 베냐민 문에서부터 첫문 자리와 성 모퉁이 문까지 또 하나넬 망대에서부터 왕의 포도주 짜는 곳까지라

11 사람이 그 가운데 거하며 다시는 저주가 있지 아니하리니 예루살렘이 안연히 서리로다

12 예루살렘을 친 모든 백성에게 여호와께서 내리실 재앙이 이러하니 곧 섰을 때에 그 살이 썩으며 그 눈이 구멍 속에서 썩으며 그 혀가 입 속에서 썩을 것이요

13 그 날에 여호와께서 그들로 크게 요란케 하시리니 피차 손으로 붙잡으며 피차 손을 들어 칠 것이며

14 유다도 예루살렘에서 싸우리니 이 때에 사면에 있는 열국의 보화 곧 금 은과 의복이 심히 많이 모여질 것이요

15 또 말과 노새와 약대와 나귀와 그 진에 있는 모든 육축에게 미칠 재앙도 그 재앙과 같으리라

16 예루살렘을 치러 왔던 열국 중에 남은 자가 해마다 올라와서 그 왕 만군의 여호와께 숭배하며 초막절을 지킬 것이라

17 천하 만국 중에 그 왕 만군의 여호와께 숭배하러 예루살렘에 올라 오지 아니하는 자에게는 비를 내리지 아니하실 것인즉

18 만일 애굽 족속이 올라 오지 아니할 때에는 창일함이 있지 아니하리니 여호와께서 초막절을 지키러 올라오지 아니하는 열국 사람을 치시는 재앙을 그에게 내리실 것이라

19 애굽 사람이나 열국 사람이나 초막절을 지키러 올라오지 아니하는 자의 받을 벌이 이러하니라

20 그 날에는 말 방울에까지 여호와께 성결이라 기록될 것이라 여호와의 전에 모든 솥이 제단 앞 주발과 다름이 없을 것이니

21 예루살렘과 유다의 모든 솥이 만군의 여호와의 성물이 될 것인즉 제사 드리는 자가 와서 이 솥을 취하여 그 가운데 고기를 삶으리라 그 날에는 만군의 여호와의 전에 가나안 사람이 다시 있지 아니하리라