1 După ce s'a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mîna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2 Ne-am suit într'o corabie dela Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i -a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentrucă vînturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne -a suit în ea.
7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne -a lăsat vîntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit ,,Limanuri bune``, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentrucă trecuse chiar şi vremea ,,postului``. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,
10 şi le -a zis: ,,Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11 Sutaşul a ascultat mai mult de cîrmaci şi de stăpînul corăbiei de cît de vorbele lui Pavel.
12 Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să sufle un vînt uşor de miazăzi; şi, ca unii cari se credeau stăpîni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14 Dar nu după multă vreme, s'a deslănţuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vîntului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mîna pe luntre.
17 După ce au ridicat -o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pînzele în jos. Astfel s'au lăsat mînaţi de vînt.
18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19 şi a treia zi, noi, cu mînile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20 Soarele şi stelele nu s'au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21 Oamenii nu mîncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s'a sculat în mijlocul lor, şi a zis: ,,Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentrucă nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.
23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s'a arătat azi noapte,
24 şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``
25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s'a spus.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.``
27 În noaptea a patrusprezecea, pe cînd eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.
28 Au măsurat adîncimea apei, şi au găsit douăzeci de stînjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat -o din nou, şi au găsit cincisprezece stînjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore înspre cîrma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, supt cuvînt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei,
31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: ,,Dacă oamenii aceştia nu vor rămînea în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.``
32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat -o să cadă jos.
33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănînce, şi a zis: ,,Astăzi sînt patrusprezece zile, decînd staţi mereu de veghe, şi n'aţi luat nimic de mîncare în gură.
34 Deaceea vă rog să mîncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.``
35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pîne, a mulţămit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt -o, şi a început să mănînce.
36 Toţi s'au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mîncat.
37 În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce s'au săturat, au uşurat corabia, aruncînd grîul în mare.
39 Cînd s'a făcut ziuă, n'au cunoscut pămîntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărît să împingă corabia într'acolo, dacă va fi cu putinţă.
40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaş timp funiile cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, şi s'au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pămînt, unde s'a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s'a împlîntat şi stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i -a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintîi la pămînt;
44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scînduri, iar alţii pe frînturi de corabie, şi aşa s'a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
1 Lorsqu'il fut décidé que nous nous embarquerions pour l'Italie, on remit Paul et quelques autres prisonniers à un centenier de la cohorte Auguste, nommé Julius.
2 Nous montâmes sur un navire d'Adramytte, qui devait côtoyer l'Asie, et nous partîmes, ayant avec nous Aristarque, Macédonien de Thessalonique.
3 Le jour suivant, nous abordâmes à Sidon; et Julius, qui traitait Paul avec bienveillance, lui permit d'aller chez ses amis et de recevoir leurs soins.
4 Partis de là, nous longeâmes l'île de Chypre, parce que les vents étaient contraires.
5 Après avoir traversé la mer qui baigne la Cilicie et la Pamphylie, nous arrivâmes à Myra en Lycie.
6 Et là, le centenier, ayant trouvé un navire d'Alexandrie qui allait en Italie, nous y fit monter.
7 Pendant plusieurs jours nous naviguâmes lentement, et ce ne fut pas sans difficulté que nous atteignîmes la hauteur de Cnide, où le vent ne nous permit pas d'aborder. Nous passâmes au-dessous de l'île de Crète, du côté de Salmone.
8 Nous la côtoyâmes avec peine, et nous arrivâmes à un lieu nommé Beaux Ports, près duquel était la ville de Lasée.
9 Un temps assez long s'était écoulé, et la navigation devenait dangereuse, car l'époque même du jeûne était déjà passée. C'est pourquoi Paul avertit
10 les autres, en disant: O hommes, je vois que la navigation ne se fera pas sans péril et sans beaucoup de dommage, non seulement pour la cargaison et pour le navire, mais encore pour nos personnes.
11 Le centenier écouta le pilote et le patron du navire plutôt que les paroles de Paul.
12 Et comme le port n'était pas bon pour hiverner, la plupart furent d'avis de le quitter pour tâcher d'atteindre Phénix, port de Crète qui regarde le sud-ouest et le nord-ouest, afin d'y passer l'hiver.
13 Un léger vent du sud vint à souffler, et, se croyant maîtres de leur dessein, ils levèrent l'ancre et côtoyèrent de près l'île de Crète.
14 Mais bientôt un vent impétueux, qu'on appelle Euraquilon, se déchaîna sur l'île.
15 Le navire fut entraîné, sans pouvoir lutter contre le vent, et nous nous laissâmes aller à la dérive.
16 Nous passâmes au-dessous d'une petite île nommée Clauda, et nous eûmes de la peine à nous rendre maîtres de la chaloupe;
17 après l'avoir hissée, on se servit des moyens de secours pour ceindre le navire, et, dans la crainte de tomber sur la Syrte, on abaissa les voiles. C'est ainsi qu'on se laissa emporter par le vent.
18 Comme nous étions violemment battus par la tempête, le lendemain on jeta la cargaison à la mer,
19 et le troisième jour nous y lançâmes de nos propres mains les agrès du navire.
20 Le soleil et les étoiles ne parurent pas pendant plusieurs jours, et la tempête était si forte que nous perdîmes enfin toute espérance de nous sauver.
21 On n'avait pas mangé depuis longtemps. Alors Paul, se tenant au milieu d'eux, leur dit: O hommes, il fallait m'écouter et ne pas partir de Crète, afin d'éviter ce péril et ce dommage.
22 Maintenant je vous exhorte à prendre courage; car aucun de vous ne périra, et il n'y aura de perte que celle du navire.
23 Un ange du Dieu à qui j'appartiens et que je sers m'est apparu cette nuit,
24 et m'a dit: Paul, ne crains point; il faut que tu comparaisses devant César, et voici, Dieu t'a donné tous ceux qui naviguent avec toi.
25 C'est pourquoi, ô hommes, rassurez-vous, car j'ai cette confiance en Dieu qu'il en sera comme il m'a été dit.
26 Mais nous devons échouer sur une île.
27 La quatorzième nuit, tandis que nous étions ballottés sur l'Adriatique, les matelots, vers le milieu de la nuit, soupçonnèrent qu'on approchait de quelque terre.
28 Ayant jeté la sonde, ils trouvèrent vingt brasses; un peu plus loin, ils la jetèrent de nouveau, et trouvèrent quinze brasses.
29 Dans la crainte de heurter contre des écueils, ils jetèrent quatre ancres de la poupe, et attendirent le jour avec impatience.
30 Mais, comme les matelots cherchaient à s'échapper du navire, et mettaient la chaloupe à la mer sous prétexte de jeter les ancres de la proue,
31 Paul dit au centenier et aux soldats: Si ces hommes ne restent pas dans le navire, vous ne pouvez être sauvés.
32 Alors les soldats coupèrent les cordes de la chaloupe, et la laissèrent tomber.
33 Avant que le jour parût, Paul exhorta tout le monde à prendre de la nourriture, disant: C'est aujourd'hui le quatorzième jour que vous êtes dans l'attente et que vous persistez à vous abstenir de manger.
34 Je vous invite donc à prendre de la nourriture, car cela est nécessaire pour votre salut, et il ne se perdra pas un cheveu de la tête d'aucun de vous.
35 Ayant ainsi parlé, il prit du pain, et, après avoir rendu grâces à Dieu devant tous, il le rompit, et se mit à manger.
36 Et tous, reprenant courage, mangèrent aussi.
37 Nous étions, dans le navire, deux cent soixante-seize personnes en tout.
38 Quand ils eurent mangé suffisamment, ils allégèrent le navire en jetant le blé à la mer.
39 Lorsque le jour fut venu, ils ne reconnurent point la terre; mais, ayant aperçu un golfe avec une plage, ils résolurent d'y pousser le navire, s'ils le pouvaient.
40 Ils délièrent les ancres pour les laisser aller dans la mer, et ils relâchèrent en même temps les attaches des gouvernails; puis ils mirent au vent la voile d'artimon, et se dirigèrent vers le rivage.
41 Mais ils rencontrèrent une langue de terre, où ils firent échouer le navire; et la proue, s'étant engagée, resta immobile, tandis que la poupe se brisait par la violence des vagues.
42 Les soldats furent d'avis de tuer les prisonniers, de peur que quelqu'un d'eux ne s'échappât à la nage.
43 Mais le centenier, qui voulait sauver Paul, les empêcha d'exécuter ce dessein. Il ordonna à ceux qui savaient nager de se jeter les premiers dans l'eau pour gagner la terre,
44 et aux autres de se mettre sur des planches ou sur des débris du navire. Et ainsi tous parvinrent à terre sains et saufs.