1 Deaceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat -o, noi nu cădem de oboseală.
2 Ca unii, cari am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
3 Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării,
4 a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
5 Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voştri, pentru Isus.
6 Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întunerec``, ne -a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi.
8 Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi;
9 prigoniţi, dar nu părăsiţi; trîntiţi jos, dar nu omorîţi.
10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
11 Căci noi cei vii, totdeauna sîntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12 Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13 Însă fiindcă avem acelaş duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: ,,Am crezut, de aceea am vorbit!`` şi noi credem, şi de aceea vorbim.
14 Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.
15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentruca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţămirile spre slava lui Dumnezeu.
16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru din lăuntru se înoieşte din zi în zi.
17 Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.
18 Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.
1 Todėl, suprasdami, kad turime šį tarnavimą iš gailestingumo, mes nepailstame.
2 Atsisakę slaptų begėdysčių, nesileidžiame į gudravimus ir nekraipome Dievo žodžio, bet, atskleisdami tiesą, prisistatome kiekvieno žmogaus sąžinei Dievo akivaizdoje.
3 O jeigu Evangelija yra paslėpta, tai ji paslėpta žūstantiems,
4 kuriems šio amžiaus dievas apakino protus; netikintiems, kad jiems nesušvistų Kristaus, kuris yra Dievo atvaizdas, šlovės Evangelijos šviesa.
5 Mes ne save pačius skelbiame, bet Kristų Jėzų kaip Viešpatį, o mesjūsų tarnai dėl Jėzaus.
6 Nes tai Dievas, kuris įsakė iš tamsos nušvisti šviesai, sušvito mūsų širdyse, kad suteiktų mums Dievo šlovės pažinimo šviesą Kristaus veide.
7 Bet šitą turtą mes laikome moliniuose induose, kad būtų aišku, jog visa viršijanti jėgos apstybė iš Dievo, o ne iš mūsų.
8 Mes visaip spaudžiami, bet nesugniuždyti; suglumę, bet nenusivylę;
9 persekiojami, bet nepalikti; parblokšti, bet nežuvę.
10 Visada nešiojame savo kūne Viešpaties Jėzaus mirtį, kad ir Jėzaus gyvybė apsireikštų mūsų kūne.
11 Nes mes, gyvieji, dėl Jėzaus nuolat atiduodami mirčiai, kad ir Jėzaus gyvybė apsireikštų mūsų mirtingame kūne.
12 Taigi mumyse veikia mirtis, o jumyse gyvybė.
13 Turėdami tą pačią tikėjimo dvasią, apie kurią parašyta: "Aš įtikėjau, todėl prakalbėjau", mes irgi tikime ir todėl kalbame,
14 žinodami, kad Tas, kuris prikėlė Viešpatį Jėzų, taip pat ir mus prikels per Jėzų ir pastatys kartu su jumis.
15 Nes viskas yra dėl jūsų, kad per daugelį pagausėjusi malonė pagausintų dėkojimą Dievo šlovei.
16 Todėl mes nepailstame. Nors mūsų išorinis žmogus ir nyksta, vidinis diena iš dienos atsinaujina.
17 Mūsų trumpalaikis lengvas sielvartas ruošia mums visa pranokstančią amžinąją šlovę.
18 Tuo tarpu mes nežiūrime į tai, kas regima, bet į tai, kas neregima, nes kas regima, yra laikina, o kas neregimaamžina.