1 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.

2 Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stînga lui.

3 Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun!

4 Cînd izbucneşte împotriva ta mînia celuice stăpîneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sîngele rece te păzeşte de mari păcate.

5 Este un rău pe care l-am văzut supt soare, ca o greşală, care vine dela celce cîrmuieşte:

6 nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos.

7 Am văzut robi călări, şi voivozi mergînd pe jos ca nişte robi.

8 Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un sarpe.

9 Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie.

10 Cînd se toceşte ferul, şi rămîne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbîndă ajungi prin înţelepciune.

11 Cînd muşcă şarpele, fiindcă n'a fost vrăjit, vrăjitorul n'are niciun cîştig din meşteşugul lui.

12 Cuvintele unui înţelept sînt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.

13 Cel dintîi cuvînt care -i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.

14 Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcarcă omul nu ştie ce se va întîmpla, şi cine -i va spune ce va fi după el?

15 Truda nebunului oboseşte pe celce nu cunoaşte drumul spre cetate.

16 Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă!

17 Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!

18 Cînd mînile sînt leneşe, se lasă grinda, şi cînd se lenevesc mînile, plouă în casă.

19 Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.

20 Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s'ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

1 Negyva musė sugadina vaistininko tepalą, menka kvailystė pakenkia išmintingam ir gerbiamam žmogui.

2 Išmintingojo širdis linksta į dešinę, o kvailio­į kairę.

3 Kvailys, keliu eidamas, elgiasi neprotingai ir kiekvienam pasirodo, kad yra kvailas.

4 Jei tavo valdovas supyko ant tavęs, nepalik savo vietos, nes romumas padengia dideles klaidas.

5 Pasaulyje mačiau tokią blogybę, kuri yra tarsi valdovo klaida:

6 kvailiai sėdi garbės vietose, o turtingieji­pažeminti;

7 mačiau tarnus, jojančius ant žirgų, o kunigaikščius, einančius pėsčiomis.

8 Kas kasa duobę, pats į ją įkris, o kas ardo mūrą, tam įgels gyvatė.

9 Kas tašo akmenis, gali susižeisti jais, o kas skaldo malkas, gali nuo jų nukentėti.

10 Jei kirvis atbukęs ir nepagaląstas, reikės įdėti daugiau jėgų. Geriausia viską išmintingai apgalvoti.

11 Gyvatė gali įgelti, kol ji dar neužkalbėta, ir plepys už ją ne geresnis.

12 Išmintingojo žodžiai maloningi, o kvailio kalbos pražudo jį patį;

13 jo kalbos pradžia yra kvailystė, o pabaiga­beprotybė.

14 Kvailys daug kalba. Nė vienas žmogus nežino, kas bus; kas gali jam pasakyti, kas bus po jo?

15 Kvailys nuo darbo greitai pavargsta, nes jis net kelio į miestą nežino.

16 Vargas kraštui, kurio karalius yra vaikas ir kurio kunigaikščiai puotauja rytą.

17 Palaimintas kraštas, kurio karalius yra kilmingas ir kurio kunigaikščiai valgo laiku; ne pasigerdami, o pasistiprindami.

18 Dėl tinginystės namas griūna ir dėl rankų neveiklumo vanduo varva į namus.

19 Puotos ir vynas palinksmina, o pinigas už viską atsako.

20 Net mintyse nekeik karaliaus ir turtuolio savo miegamajame, nes padangių paukščiai nuneš žodį ir paskelbs, kas buvo pasakyta.