1 După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L -a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el.

2 Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.

3 Şi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, au zis lui Mardoheu: ,,Pentru ce calci porunca împăratului?``

4 Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu -i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărîrea lui; căci el spusese că este Iudeu.

5 Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S'a umplut de mînie;

6 dar a crezut prea puţin pentru el să pună mîna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi Iudeii cari se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.

7 În luna întîi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, pînă în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.

8 Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: ,,În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să -l lase liniştit.

9 Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cîntări zece mii de talanţi de argint în mînile slujbaşilor, ca să -i ducă în vistieria împăratului.``

10 Împăratul şi -a scos inelul din deget, şi l -a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul Iudeilor.

11 Şi împăratul a zis lui Haman: ,,Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.``

12 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.

13 Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să peardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrîni, prunci şi femei, şi anume într'o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.

14 Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.

15 Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

1 Po šitų įvykių karalius Ahasveras išaukštino agagą Hamaną, Hamedatos sūnų, ir padarė jo sostą aukštesnį už kitų kunigaikščių.

2 Visi karaliaus tarnai, kurie buvo prie karaliaus vartų, nusilenkdavo prieš Hamaną ir pagerbdavo jį, nes taip buvo įsakęs karalius. Bet Mordechajas nenusilenkdavo prieš jį ir nepagerbdavo.

3 Karaliaus tarnai prie karaliaus vartų klausdavo Mordechajo: "Kodėl nevykdai karaliaus įsakymo?"

4 Kai jie kasdien kartodavo tai, bet jis nekreipė dėmesio, jie pranešė Hamanui. Jie norėjo įsitikinti, ar Mordechajas laikysis savo žodžio, nes jis buvo pasisakęs esąs žydas.

5 Hamanas, matydamas, kad Mordechajas nesilenkia prieš jį ir nepagerbia jo, užsidegė pykčiu.

6 Jis manė, kad neverta kelti rankos prieš vieną Mordechają, nes jie pasakė jam Mordechajo tautybę. Todėl Hamanas nusprendė išžudyti visus žydus visoje Ahasvero karalystėje.

7 Dvyliktaisiais karaliaus Ahasvero metais, pirmą mėnesį, vadinamą nisanu, buvo metamas Pur, tai yra burtas, Hamano akivaizdoje kiekvienai dienai ir kiekvienam mėnesiui iki dvylikto mėnesio adaro.

8 Hamanas sakė karaliui Ahasverui: "Tavo karalystėje gyvena išsklaidyta tauta; jos įstatymai yra skirtingi nuo kitų tautų įstatymų, be to, jie nesilaiko karaliaus įstatymų. Karaliui nėra naudinga juos taip palikti.

9 Jei karalius sutinka, tebūna išleistas įsakymas juos išnaikinti, ir aš duosiu dešimt tūkstančių talentų sidabro karaliaus iždui".

10 Karalius numovė žiedą nuo savo piršto ir padavė agagui Hamanui, Hamedatos sūnui, žydų priešui,

11 ir tarė Hamanui: "Sidabrą pasilaikyk sau, o su žydų tauta daryk, kaip tau patinka".

12 Pirmo mėnesio tryliktą dieną buvo sušaukti karaliaus raštininkai ir, Hamanui diktuojant, buvo parašyti laiškai visiems vietininkams, kraštų valdytojams, kunigaikščiams ir tautoms jų kalba, karaliaus Ahasvero vardu ir užantspauduoti karaliaus žiedu.

13 Laiškai buvo išsiųsti per pasiuntinius į visus karaliaus kraštus, kad per vieną dieną, tai yra dvylikto mėnesio, vadinamo Adaru, tryliktą dieną, išžudytų ir išnaikintų visus žydus: jaunus, senus, moteris ir vaikus, o jų turtą paimtų.

14 Tų laiškų nuorašus įsakyta paskelbti visoms tautoms, kad jie pasiruoštų skirtai dienai.

15 Karaliaus įsakymu pasiuntiniai išskubėjo, ir šis įsakymas buvo paskelbtas sostinėje Sūzuose. Karalius ir Hamanas sėdėjo ir gėrė, o Sūzų miestas buvo sujudęs.