1 Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i -a dat drumul din Rama. Cînd a trimes să -l aducă, Ieremia era încă legat cu lanţuri, împreună cu toţi prinşii de război din Ierusalim şi din Iuda, cari aveau să fie duşi în Babilon.

2 Căpetenia străjerilor a trimes să aducă pe Ieremia, şi i -a zis: ,,Domnul, Dumnezeul tău, a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia;

3 Domnul a adus şi a împlinit ce spusese; şi lucrurile acestea vi s'au întîmplat pentrucă aţi păcătuit împotriva Domnului şi n'aţi ascultat glasul Lui.

4 Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanţurile, pe cari le ai la mîni; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede, şi unde-ţi place să te duci!``

5 Însă fiindcă el zăbovea să răspundă, ,,Întoarce-te,`` a adăugat el, ,,la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care l -a pus împăratul Babilonului peste cetăţile lui Iuda, şi rămîi cu el în mijlocul poporului; sau, du-te ori unde vei vrea să te duci!`` Căpetenia străjerilor i -a dat merinde şi daruri, şi i -a dat drumul.

6 Ieremia s'a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa, şi a rămas cu el în mijlocul poporului, care rămăsese în ţară.

7 Cînd au aflat toate căpeteniile oştirilor cari rămăseseră pe cîmp, cu oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i -a încredinţat bărbaţii, femeile, copii, şi pe aceia din săracii ţării, cari nu fuseseră luaţi robi în Babilon,

8 s'au dus la Ghedalia la Miţpa; şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan şi Ionatan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii lui Efai din Netofa, şi Iezania, fiul unui Maacatit, ei şi oamenii lor.

9 Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, le -a jurat, lor şi oamenilor lor, zicînd: ,,Nu vă temeţi să slujiţi Haldeilor; rămîneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi o veţi duce bine!

10 Iată că eu rămîn la Miţpa, ca să fiu la porunca Haldeilor, cari vor veni la noi. Voi strîngeţi deci vinul, poamele de vară şi untdelemnul, puneţi-le în vasele voastre, şi locuiţi în cetăţile, în cari vă aflaţi!``

11 Toţi Iudeii cari erau în ţara Moabului, la Amoniţi, în ţara Edomului, şi în toate ţările, au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda, şi că le dăduse ca dregător pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan.

12 Şi toţi Iudeii aceştia, s'au întors din toate locurile, pe unde erau împrăştiaţi, au venit în ţara lui Iuda la Ghedalia, la Miţpa, şi au avut un mare belşug de vin şi de poame de vară.

13 Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor cari mai erau pe cîmp, au venit la Ghedalia, la Miţpa,

14 şi i-au zis: ,,Ştiţi că Baalis, împăratul Amoniţilor, a însărcinat pe Ismael, fiul lui Netania, să te omoare?`` Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i -a crezut.

15 Şi Iohanan, fiul lui Careah, a spus în taină lui Ghedalia, la Miţpa: ,,Dă-mi voie să mă duc să omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n'are să ştie. Pentru ce să te omoare el, şi să se risipească toţi cei din Iuda, cari s'au strîns la tine, şi să piară rămăşiţa lui Iuda?``

16 Ghedalia, fiul lui Ahicam, a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: ,,Nu face lucrul acesta: căci ce spui tu despre Ismael, nu este adevărat!``

1 Viešpats kalbėjo Jeremijui, kai Nebuzaradanas, sargybos viršininkas, paleido jį Ramoje. Tas jį išlaisvino iš grandinių, nes Jeremijas buvo vedamas drauge su kitais iš Jeruzalės į Babiloną.

2 Sargybos viršininkas įsakė pašaukti Jeremiją ir tarė jam: "Viešpats, tavo Dievas, paskelbė apie ateinančią nelaimę šitai vietai.

3 Dabar Viešpats padarė taip, kaip buvo kalbėjęs, nes jūs nusikaltote Viešpačiui, neklausydami Jo.

4 Taigi šiandien aš nuimu grandines nuo tavo rankų. Jei tu nori eiti drauge su manimi į Babiloną, eik, ir aš tavimi pasirūpinsiu. O jei tu nenori eiti į Babiloną, neik! Visas kraštas yra tau prieš akis. Eik ten, kur tau patinka.

5 Eik pas Gedoliją, Šafano sūnaus Ahikamo sūnų, kurį Babilono karalius paskyrė Judo valdytoju, gyvenk ten arba pasirink kitą vietą". Sargybos viršininkas davė jam maisto bei dovanų ir paleido jį.

6 Jeremijas nuėjo pas Goedoliją, Ahikamo sūnų, į Micpą ir gyveno tarp žmonių, kurie buvo likę krašte.

7 Kai išlikę Judo karo vadai ir jų žmonės išgirdo, jog Babilono karalius paskyrė krašto valdytoju Gedoliją, Ahikamo sūnų, ir pavedė jam likusius krašte beturčius, vyrus, moteris ir vaikus, neištremtus į Babiloną,

8 atėjo pas Gedoliją į Micpą Izmaelis, Netanijo sūnus, Johananas ir Jehonatanas, Kareacho sūnūs, Seraja, Tanhumeto sūnus, sūnūs Efajo iš Netofos ir Jezanijas, maako sūnus, su savo žmonėmis.

9 Gedolijas, sūnus Ahikamo, sūnaus Šafano, su priesaika sakė jiems: "Nebijokite chaldėjų, likite krašte, tarnaukite Babilono karaliui ir jums bus gerai.

10 Aš lieku Micpoje ir tarnausiu chaldėjams, kurie čia atvyks. O jūs rinkite vynuogynų, sodų ir alyvmedžių vaisius, kaupkite jų atsargas ir gyvenkite tuose miestuose, kuriuos pasirinkote".

11 Visi žydai, kurie buvo Moabe, Edome ir kituose kraštuose, išgirdę, kad Babilono karalius paliko krašte likutį ir Gedoliją, Šafano sūnaus Ahikamo sūnų, paskyrė krašto valdytoju,

12 sugrįžo iš visų vietovių, kuriose jie buvo išblaškyti, į Judo kraštą pas Gedoliją į Micpą. Jie surinko labai daug vynuogių ir sodų vaisių.

13 Johananas, Kareacho sūnus, ir kiti karo vadai, kurie buvo krašte, atėjo pas Gedoliją į Micpą.

14 Jie jam sakė: "Ar žinai, kad Baalis, amonitų karalius, atsiuntė Izmaelį, Netanijo sūnų, tavęs nužudyti?" Bet Gedolijas, Ahikamo sūnus, jais netikėjo.

15 Johananas, Kareacho sūnus, slaptai pasisiūlė Gedolijui Micpoje: "Leisk man eiti ir nužudyti Izmaelį, Netanijo sūnų. Niekas apie tai nesužinos. Kodėl jis turėtų nužudyti tave? Tuomet Judo žmonės, kurie yra čia susirinkę, būtų išblaškyti ir Judo likutis pražūtų".

16 Gedolijas, Ahikamo sūnus, atsakė Johananui, Kareacho sūnui: "Nedaryk taip, nes netiesą sakai apie Izmaelį".