1 Într'o zi, Isus Se ruga într'un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I -a zis: ,,Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.``

2 El le -a zis: ,,Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.

3 Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne -o nouă în fiecare zi;

4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.``

5 Apoi le -a mai zis: ,,Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi -i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni,

6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n'am ce -i pune înainte;`

7 şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`, -

8 vă spun: chiar dacă nu s'ar scula să i le dea, pentrucă -i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi -i va da tot ce -i trebuie.

9 Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

10 Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă -i cere fiul său pîne, să -i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să -i dea un şarpe în loc de peşte?

12 Sau, dacă cere un ou, să -i dea o scorpie?

13 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I -L cer!``

14 Isus a scos dintr'un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s'au mirat.

15 Dar unii ziceau: ,,El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.``

16 Alţii, ca să -L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.

17 Isus le -a cunoscut gîndurile, şi le -a zis: ,,Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.

18 Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

19 Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

20 Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.

21 Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.

22 Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi -l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

23 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

24 Duhul necurat, cînd iese afară dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n'o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`

25 Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.

26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.``

27 Pe cînd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi -a ridicat glasul şi a zis: ,,Ferice de pîntecele care Te -a purtat, şi de ţîţele pe cari le-ai supt!``

28 Şi El a răspuns: ,,Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi -L păzesc!``

29 Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: ,,Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.

30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

31 Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi -i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

32 Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi -l vor osîndi, pentrucă ei s'au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

33 Nimeni n'aprinde o lumină, ca s'o pună într'un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într'un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.

35 Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.

36 Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.``

37 Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L -a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.

38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

39 Dar Domnul i -a zis: ,,Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.

40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n'a făcut şi pe cea dinlăuntru?

41 Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

42 Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

43 Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

44 Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele, cari nu se văd, şi peste cari oamenii umblă fără să ştie.``

45 Unul din învăţătorii Legii a luat cuvîntul, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.``

46 ,,Vai şi de voi, învăţători ai Legii``, a răspuns Isus. ,,Pentrucă voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.

47 Vai de voi! Pentrucă voi zidiţi mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinţii voştri.

48 Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.

49 De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ,Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,

50 ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:

51 dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!

52 Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n'aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.``

53 După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să -L pună la strîmtoare, şi să -L facă să vorbească despre multe lucruri;

54 I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să -L poată învinui.

1 Kartą Jėzus vienoje vietoje meldėsi. Jam baigus melstis, vienas iš Jo mokinių paprašė: "Viešpatie, išmokyk mus melstis, kaip ir Jonas išmokė savo mokinius".

2 Jėzus tarė jiems: "Kai meldžiatės, sakykite: ‘Tėve mūsų, kuris esi danguje, teesie šventas Tavo vardas. Teateinie Tavo karalystė. Tebūnie Tavo valia kaip danguje, taip ir žemėje.

3 Kasdienės mūsų duonos duok mums kasdien

4 ir atleisk mums mūsų kaltes, nes ir mes atleidžiame kiekvienam, kuris mums kaltas. Ir nevesk mūsų į pagundymą, bet gelbėk mus nuo pikto’ ".

5 Jis kalbėjo jiems: "Kas nors iš jūsų turės draugą ir, nuėjęs pas jį vidurnaktį, sakys: ‘Bičiuli, paskolink man tris kepalus duonos,

6 nes draugas iš kelionės pas mane atvyko ir neturiu ko jam padėti ant stalo’.

7 O anas iš vidaus atsilieps: ‘Nekvaršink manęs! Durys jau uždarytos, o aš su vaikais lovoje, negaliu keltis ir tau duoti’.

8 Aš jums sakau: jeigu nesikels ir neduos jam duonos dėl draugystės, tai dėl jo atkaklumo atsikels ir duos, kiek tik jam reikia.

9 Tad ir Aš jums sakau: prašykite, ir jums bus duota; ieškokite, ir rasite; belskite, ir bus jums atidaryta.

10 Nes kiekvienas, kas prašo, gauna, kas ieško, randa, ir beldžiančiam atidaroma.

11 Kuris iš jūsų, būdamas tėvas, duonos prašančiam vaikui duotų akmenį?! Ar prašančiam žuvies­ duotų gyvatę?

12 Arba prašančiam kiaušinio­ duotų skorpioną?

13 Jei tad jūs, būdami blogi, mokate savo vaikams duoti gerų daiktų, juo labiau jūsų Tėvas iš dangaus duos Šventąją Dvasią tiems, kurie Jį prašo".

14 Kartą Jėzus išvarė nebylumo demoną. Demonui išėjus, nebylys prakalbėjo, ir minios stebėjosi.

15 Bet kai kurie iš jų sakė: "Jis išvaro demonus demonų valdovo Belzebulo jėga".

16 Kiti, mėgindami Jį, reikalavo ženklo iš dangaus.

17 Bet Jėzus, žinodamas jų mintis, tarė jiems: "Kiekviena suskilusi karalystė bus sunaikinta, ir namai grius ant namų.

18 Jeigu ir šėtonas pasidalijęs, tai kaip išsilaikys jo karalystė? O jūs sakote, kad Aš išvarau demonus Belzebulo jėga.

19 Jeigu Aš išvarau juos Belzebulo jėga, tai kieno jėga išvaro jūsų sūnūs? Todėl jie bus jūsų teisėjai.

20 Bet jei Aš išvarau demonus Dievo pirštu, tai tikrai pas jus atėjo Dievo karalystė.

21 Kai apsiginklavęs galiūnas saugo savo namus, tada ir jo turtas apsaugotas.

22 Bet jei užpuls stipresnis ir jį nugalės, tai atims visus jo ginklus, kuriais tas pasitikėjo, ir išdalys grobį.

23 Kas ne su manimi, tas prieš mane, ir kas nerenka su manimi, tas barsto".

24 "Netyroji dvasia, išėjusi iš žmogaus, klaidžioja bevandenėse vietose, ieškodama poilsio. Neradusi ji sako: ‘Grįšiu į savo namus, iš kur išėjau’.

25 Sugrįžusi randa juos iššluotus ir išpuoštus.

26 Tuomet eina, pasiima kitas septynias dvasias, dar piktesnes už save, ir įėjusios jos ten apsigyvena. Ir tada tam žmogui darosi blogiau negu pirma".

27 Jėzui bekalbant, viena moteris iš minios Jam garsiai sušuko: "Palaimintos įsčios, kurios Tave nešiojo, ir krūtys, kurias žindai!"

28 Jis atsiliepė: "Labiau palaiminti tie, kurie klausosi Dievo žodžio ir jo laikosi".

29 Minioms gausėjant, Jis pradėjo kalbėti: "Ši karta yra pikta karta. Ji reikalauja ženklo, bet jai nebus duota jokio kito ženklo, kaip tik Jonos ženklas.

30 Kaip Jona buvo ženklas nineviečiams, taip Žmogaus Sūnus bus šiai kartai.

31 Pietų šalies karalienė teismo dieną prisikels drauge su šios kartos žmonėmis ir juos pasmerks, nes ji atkeliavo nuo žemės pakraščių pasiklausyti Saliamono išminties, o štai čia daugiau negu Saliamonas.

32 Ninevės gyventojai stos teisme drauge su šita karta ir ją pasmerks, nes jie atsivertė, išgirdę Jonos pamokslą, o čia daugiau negu Jona".

33 "Niekas uždegto žiburio nededa į slėptuvę ar po indu, bet stato jį į žibintuvą, kad įeinantys matytų šviesą.

34 Kūno žiburys yra tavoji akis. Todėl, jei tavo akis sveika, visas tavo kūnas bus šviesus. O jeigu tavo akis pikta, visas tavo kūnas bus tamsus.

35 Todėl žiūrėk, kad tavoji šviesa nebūtų tamsa!

36 Taigi, jei visas tavo kūnas pilnas šviesos ir neturi jokios tamsios dalies, jis bus visas šviesus, lyg žiburio spindulių apšviestas".

37 Jėzui tebekalbant, vienas fariziejus pasikvietė Jį pietų. Įėjęs į vidų, Jis atsisėdo prie stalo.

38 Tai matydamas, fariziejus stebėjosi, kad Jis nenusiplovė rankų prieš valgydamas.

39 O Viešpats jam tarė: "Kaip tik jūs, fariziejai, valote taurės ir dubens išorę, o viduje esate pilni gobšumo ir nedorybės.

40 Neišmanėliai! Argi išorės Kūrėjas nesukūrė ir vidaus?

41 Verčiau duokite gailestingumo auką iš to, ką turite, tai viskas bus jums nesutepta.

42 Vargas jums, fariziejai! Jūs duodate dešimtinę iš mėtų, rūtų ir kitokių žolelių, o apleidžiate teisingumą ir Dievo meilę. Tai turite daryti ir ano nepalikti!

43 Vargas jums, fariziejai! Jūs mėgstate pirmuosius krėslus sinagogose ir sveikinimus aikštėse.

44 Vargas jums, veidmainiai Rašto žinovai ir fariziejai! Esate lyg apleisti kapai, kuriuos žmonės nepastebėdami mindžioja".

45 Tada vienas Įstatymo mokytojas atsiliepė: "Mokytojau, taip kalbėdamas, Tu ir mus įžeidi".

46 Jis atsakė: "Vargas ir jums, Įstatymo mokytojai! Jūs kraunate žmonėms nepakeliamas naštas, o patys tų naštų nė vienu pirštu nepajudinate.

47 Vargas jums! Jūs statote pranašams antkapius, o jūsų tėvai juos žudė!

48 Taigi jūs liudijate, kad pritariate savo tėvų darbams. Jie žudė, o jūs statote jiems antkapius.

49 Todėl ir Dievo išmintis pasakė: ‘Aš siųsiu pas juos pranašų ir apaštalų, o jie vienus nužudys, kitus persekios,

50 kad iš šitos kartos būtų pareikalauta visų pranašų kraujo, pralieto nuo pasaulio sutvėrimo,

51 pradedant Abelio krauju iki kraujo Zacharijo, kuris buvo nužudytas tarp aukuro ir šventyklos!’ Taip! Aš sakau, jog bus pareikalauta jo iš šios kartos.

52 Vargas jums, Įstatymo mokytojai! Jūs paėmėte pažinimo raktą, bet patys nėjote ir einantiems trukdėte".

53 Kai Jis jiems tai kalbėjo, Rašto žinovai bei fariziejai pradėjo smarkiai Jį pulti ir visaip kamantinėti,

54 tikėdamiesi ką nors pagauti iš Jo lūpų, kad galėtų Jį apkaltinti.