1 ,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s'a întîmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
2 Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!
3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sînt ca nişte văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi cînd obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mîna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne.
7 Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sînt, iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpînesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mînile lor.
9 Ne căutăm pînea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.
12 Mai marii noştri au fost spînzuraţi de mînile lor; Bătrînilor nu le -a dat nici o cinste
13 Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn.
14 Bătrînii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cînte.
15 S'a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima, dacă ni s'au întunecat ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!
20 Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult
1 Viešpatie, atsimink, kas įvyko. Pažvelk, atkreipk dėmesį į mūsų vargus.
2 Mūsų paveldas ir namai svetimųjų rankose.
3 Mes esame našlaičiai, mūsų motinosnašlės;
4 privalome pirkti savo vandenį ir mokėti pinigus už savo malkas.
5 Mus vargina sunkiais darbais ir pavargus neleidžia atsikvėpti.
6 Prašėme pagalbos egiptiečių ir asirų, kad bent duonos gautume.
7 Mūsų tėvai nusikalto, o mes turime nešti jų kaltę.
8 Vergai viešpatauja mums, ir niekas negali mūsų išvaduoti iš jų rankos.
9 Bijodami kardo dykumoje, mes parsigabenome duonos.
10 Mūsų oda pajuodusi kaip krosnis nuo siaučiančio bado.
11 Moterys ir mergaitės prievartaujamos Sione ir Judo miestuose.
12 Kunigaikščius jie pakorė, o vyresniųjų negerbia.
13 Jauni vyrai verčiami girnomis malti, vaikai klumpa po sunkiomis naštomis.
14 Vyresnieji nebesirodo prie miesto vartų, ir vaikai nebesusirenka žaisti.
15 Mūsų širdies džiaugsmas dingo, žaidimai virto liūdesiu.
16 Karūna nuo galvos nukrito. Vargas mums, nes mes nusikaltome.
17 Todėl mūsų širdis alpsta, akys aptemo.
18 Siono kalnas apleistas, lapės gyvena jame.
19 Bet Tu, Viešpatie, pasilieki per amžius. Tavo sostas lieka kartų kartoms.
20 Kodėl Tu mus taip ilgai užmiršai ir palikai?
21 Viešpatie, sugrąžink mus pas save, ir mes sugrįšime. Atnaujink mus kaip anomis dienomis!
22 Argi Tu mus visiškai atstūmei ir rūstausi amžinai?