1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, şi au pus tămîie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li -l poruncise.

2 Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i -a mistuit şi au murit înaintea Domnului.

3 Moise a zis lui Aaron: ,,Aceasta este ce a spus Domnul, cînd a zis: ,Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.`` Aaron a tăcut.

4 Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le -a zis: ,,Apropiaţi-vă, scoateţi pe fraţii voştri din sfîntul locaş, şi duceţi -i afară din tabără.``

5 Ei s'au apropiat, şi i-au scos afară din tabără, îmbrăcaţi în tunicile lor, cum zisese Moise.

6 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: ,,Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mînie Domnul împotriva întregei adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plîngă arderea care a venit dela Domnul.

7 Voi să nu ieşiţi din uşa cortului întîlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.`` Ei au făcut cum zisese Moise.

8 Domnul a vorbit lui Aaron, şi a zis:

9 ,,Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, cînd veţi intra în cortul întîlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii voştri,

10 ca să puteţi deosebi ce este sfînt de ce nu este sfînt, ce este necurat de ce nu este curat,

11 şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile, pe cari li le -a dat Domnul prin Moise.``

12 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii cari mai rămăseseră lui Aaron: ,,Luaţi partea din darul de mîncare rămasă din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, şi mîncaţi -o fără aluat lîngă altar: căci este un lucru prea sfînt.

13 S'o mîncaţi într'un loc sfînt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului; căci aşa mi -a fost poruncit.

14 Să mîncaţi de asemenea într'un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într'o parte şi alta, şi spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare; căci ele vă sînt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţămire ale copiilor lui Israel.

15 Împreună cu grăsimile rînduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă într'o parte şi alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi împreună cu tine, printr'o lege vecinică, aşa cum a poruncit Domnul.``

16 Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s'a mîniat pe Eleazar şi Itamar, fiii cari mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis:

17 ,,Pentru ce n'aţi mîncat jertfa de ispăşire într'un loc sfînt? Ea este un lucru prea sfînt; şi Domnul v'a dat -o, ca să purtaţi nelegiuirea adunării, şi să faceţi ispăşire pentru ea înaintea Domnului.

18 Iată că sîngele jertfei n'a fost dus înlăuntrul sfîntului locaş; trebuiaţi s'o mîncaţi în sfîntul locaş, cum am poruncit.``

19 Aaron a răspuns lui Moise: ,,Iată, ei şi-au adus azi jertfa de ispăşire şi arderea lor de tot înaintea Domnului; şi, după cele ce mi s'au întîmplat, dacă aş fi mîncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare înaintea Domnului?``

20 Moise a auzit şi a fost mulţămit cu aceste cuvinte.

1 Aarono sūnūs Nadabas ir Abihuvas ėmė smilkytuvus, įsidėjo ugnies bei smilkalų ir aukojo Viešpačiui svetimą ugnį, ko Jis jiems nebuvo įsakęs.

2 Tada išsiveržusi iš Viešpaties ugnis juodu prarijo; jie mirė Viešpaties akivaizdoje.

3 Mozė tarė Aaronui: "Taip kalbėjo Viešpats: ‘Pasirodysiu šventas tuose, kurie prie manęs artinasi, ir būsiu pašlovintas visos tautos akivaizdoje’ ". Tai girdėdamas, Aaronas tylėjo.

4 Mozė, pasišaukęs Aarono dėdės Uzielio sūnus Mišaelį ir Elcafaną, jiems tarė: "Eikite, paimkite jūsų brolius iš šventyklos ir išneškite juos už stovyklos".

5 Juodu priėję paėmė juos, apvilktus drobinėmis jupomis, ir išnešė laukan, kaip jiems buvo liepta.

6 Mozė sakė Aaronui ir jo sūnums Eleazarui ir Itamarui: "Nenudenkite savo galvų ir neperplėškite drabužių, kad kartais nemirtumėte ir bausmė nekristų visiems izraelitams. Jūsų broliai ir visi izraelitai teaprauda sudeginimą, kurį Viešpats siuntė.

7 Jūs nesitraukite nuo palapinės, kad nežūtumėte, kadangi esate patepti šventu aliejumi". Jie darė visa, ką Mozė įsakė.

8 Po to Viešpats tarė Aaronui:

9 "Tu ir tavo sūnūs vyno ir stipraus gėrimo negerkite, eidami Susitikimo palapinėn, kad nemirtumėte; tai yra amžinas įsakymas visoms jūsų kartoms,

10 kad skirtumėte, kas šventa ir nešventa, kas švaru ir kas nešvaru,

11 ir galėtumėte mokyti izraelitus visų mano įstatymų, kuriuos daviau per Mozę".

12 Mozė kalbėjo Aaronui ir likusiems sūnums Eleazarui bei Itamarui: "Imkite aukos dalį, kuri lieka iš duonos aukos Viešpačiui, ir ją neraugintą valgykite prie aukuro, nes ji šventa.

13 Valgykite šventoje vietoje, kas tau ir tavo sūnums duota iš aukų Viešpačiui, nes taip man įsakyta;

14 taip pat krūtinę, kuri buvo siūbuota, ir aukos petį valgykite nesuteptoje vietoje tu, tavo sūnūs ir dukterys, nes tai duota tau ir tavo vaikams iš izraelitų padėkos aukų.

15 Petys ir krūtinė, kurie buvo atnešti su aukos taukais ir siūbuojami Viešpaties akivaizdoje, priklauso tau. Tai amžinas Viešpaties duotas įstatymas".

16 Mozė stropiai ieškojo ožio, kuris buvo aukotas už nuodėmę, ir rado jį sudegintą. Jis, supykęs ant abiejų Aarono sūnų Eleazaro ir Itamaro, paklausė:

17 "Kodėl nesuvalgėte šventoje vietoje aukos už nuodėmę, kurią Dievas jums atidavė, kad pašalintumėte tautos kaltes ir atliktumėte sutaikinimą už juos Viešpaties akivaizdoje?

18 Aukos kraujas nebuvo įneštas į šventyklą, jūs turėjote ją valgyti šventoje vietoje, kaip man įsakyta".

19 Aaronas atsakė: "Šiandien jie aukojo auką už nuodėmę ir deginamąją auką Viešpaties akivaizdoje, ir man taip atsitiko. Jei aš šiandien valgyčiau auką už nuodėmę, ar tai būtų priimtina Viešpačiui?"

20 Tai girdėdamas, Mozė priėmė pasiteisinimą.