1 Iată cei ce s'au dus la David la Ţiclag, pe cînd se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii cari i-au dat ajutor în timpul războiului.

2 Erau arcaşi, cu mîna dreaptă şi cu mîna stîngă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi: erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul.

3 Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa, din Ghibea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot;

4 Işmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, şi căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera;

5 Eluzai; Ierimot; Bealia; Şemaria; Şefatia, din Harof;

6 Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, Coreiţi;

7 Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor.

8 Dintre Gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustie, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.

9 Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;

10 Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;

11 Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea;

12 Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;

13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.

14 Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.

15 Aceştia au trecut Iordanul în luna întîi, cînd ieşea din matcă, pe tot cursul lui, şi ei sînt aceia cari au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.

16 Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii cari s'au dus la David în cetăţuie.

17 David le -a ieşit înainte, şi le -a vorbit astfel: ,,Dacă veniţi la mine cu gînduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, cînd nu fac nicio sîlnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!``

18 Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul, şi a zis: ,,Sîntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie, şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi -a ajutat!`` Şi David i -a primit, şi i -a pus între căpeteniile oştirii.

19 Nişte oameni din Manase s'au unit cu David, cînd a pornit cu război împotriva lui Saul cu Filistenii. Dar n'au fost de ajutor Filistenilor; căci, dupăce s'au sfătuit, domnii Filistenilor au trimes înapoi pe David, zicînd: ,,S'ar putea ca el să treacă de partea stăpînului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.``

20 Cînd s'a întors la Ţiclag, iată cei ce s'au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.

21 Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jăfuitorilor Amaleciţi), căci toţi erau oameni viteji, şi au ajuns căpetenii în oştire.

22 Şi din zi în zi veneau oameni la David să -l ajute, pînă ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.

23 Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, cari s'au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.

24 Fiii lui Iuda, cari purtau scutul şi suliţa, şase mii opt sute, înarmaţi pentru război.

25 Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, şapte mii o sută.

26 Din fiii lui Levi, patru mii şase sute;

27 şi Iehoiada, mai marele Aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute;

28 şi Ţadoc, tînăr viteaz, şi casa tatălui său, douăzeci şi două de căpetenii.

29 Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii; căci pînă atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul.

30 Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor.

31 Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, cari au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.

32 Din fiii lui Isahar, cari se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi supt porunca lor.

33 Din Zabulon, cincizeci de mii, în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război, şi gata să se lupte cu o inimă hotărîtă.

34 Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii, cari purtau scutul şi suliţa.

35 Din Daniţi, înarmaţi pentru război, douăzeci şi opt de mii şase sute.

36 Din Aşer, în stare să meargă la oaste, şi gata de luptă: patruzeci de mii.

37 Şi de cealaltă parte a Iordanului, din Rubeniţi, din Gadiţi, şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.

38 Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gînd să facă împărat pe David.

39 Au stat acolo trei zile cu David, mîncînd şi bînd, căci fraţii lor le pregătiseră de mîncare.

40 Şi chiar ceice locuiau lîngă ei pînă la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catîri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

1 Auch kamen diese zu David gen Ziklag, da er noch verschlossen war vor Saul, dem Sohn Kis. Und sie waren auch unter den Helden, die zum Streit halfen

2 und mit Bogen geschickt waren zu beiden Händen, auf Steine, Pfeile und Bogen. Von den Brüdern Sauls, die aus Benjamin waren:

3 der Vornehmste Ahieser und Joas, die Kinder Samaas, des Gibeathiters; Jesiel und Pelet, die Kinder Asmaveths; Baracha und Jehu, der Anthothiter.

4 Jesmaja, der Gibeoniter, gewaltig unter dreißigen und über dreißig. Jeremia, Jahesiel, Johanan, Josabad, der Gederathiter.

5 Eleusai, Jerimoth, Bealja, Samarja, Saphatja, der Harophiter.

6 Elkana, Jesija, Asareel, Joeser, Jasabeam, die Korhiter.

7 Joela und Sabadja, die Kinder Jerohams von Gedor.

8 Von den Gaditern sonderten sich aus zu David in die Burg in der Wüste starke Helden und Kriegsleute, die Schild und Spieß führeten, und ihr Angesicht wie der Löwen und schnell wie die Rehe auf den Bergen:

9 Der erste Eser, der andere Obadja, der dritte Eliab,

10 der vierte Masmanna, der fünfte Jeremja,

11 der sechste Athai, der siebente Eliel,

12 der achte Johanan, der neunte Elsabad,

13 der zehnte Jeremja, der elfte Machbanai.

14 Diese waren von den Kindern Gad, Häupter im Heer; der Kleinste über hundert und der Größte über tausend.

15 Die sind‘s, die über den Jordan gingen im ersten Monden, da er voll war an beiden Ufern, daß alle Gründe eben waren, beide gegen Morgen und gegen Abend.

16 Es kamen aber auch von den Kindern Benjamin und Juda zu der Burg Davids.

17 David aber ging heraus zu ihnen und antwortete und sprach zu ihnen: So ihr kommt im Frieden zu mir und mir zu helfen, so soll mein Herz mit euch sein; so ihr aber kommt auf List und mir wider zu sein, so doch kein Frevel an mir ist, so sehe der GOtt unserer Väter drein und strafe es!

18 Aber der Geist zog an Amasai, den Hauptmann unter dreißigen: Dein sind wir, David, und mit dir halten wir‘s, du Sohn Isais. Friede, Friede sei mit dir! Friede sei mit deinen Helfern! denn dein GOtt hilft dir. Da nahm sie David an und setzte sie zu Häuptern über die Kriegsleute.

19 Und von Manasse fielen zu David, da er kam mit den Philistern wider Saul zum Streit und half ihnen nicht. Denn die Fürsten der Philister ließen ihn mit Rat von sich und sprachen: Wenn er zu seinem Herrn Saul fiele, so möchte es uns unsern Hals kosten.

20 Da er nun gen Ziklag zog, fielen zu ihm von Manasse Adna, Josabad, Jediael, Michael, Josabad, Elihu, Zilthai, Häupter über tausend in Manasse.

21 Und sie halfen David wider die Kriegsleute; denn sie waren alle redliche Helden und wurden Hauptleute über das Heer.

22 Auch kamen alle Tage etliche zu David, ihm zu helfen, bis daß ein groß Heer ward, wie ein Heer Gottes.

23 Und dies ist die Zahl der Häupter, gerüstet zum Heer, die zu David gen Hebron kamen, das Königreich Sauls zu ihm zu wenden, nach dem Wort des HErrn.

24 Der Kinder Juda, die Schild und Spieß trugen, waren sechstausend und achthundert, gerüstet zum Heer;

25 der Kinder Simeon, redliche Helden zum Heer, siebentausend und hundert;

26 der Kinder Levi viertausend und sechshundert;

27 und Jojada, der Fürst unter denen von Aaron, mit dreitausend und siebenhundert;

28 Zadok, der Knabe, ein redlicher Held, mit seines Vaters Hause, zweiundzwanzig Obersten;

29 der Kinder Benjamin, Sauls Brüder, dreitausend; denn bis auf die Zeit hielten ihrer noch viele an dem Hause Sauls;

30 der Kinder Ephraim zwanzigtausend und achthundert, redliche Helden und berühmte Männer im Hause ihrer Väter;

31 des halben Stamms Manasse achtzehntausend, die mit Namen genannt wurden, daß sie kämen und machten David zum Könige;

32 der Kinder Isaschar, die verständig waren und rieten, was zu jeder Zeit Israel tun sollte, zweihundert Hauptleute; und alle ihre Brüder folgten ihrem Wort;

33 von Sebulon, die ins Heer zogen zum Streit, gerüstet mit allerlei Waffen zum Streit, fünfzigtausend, sich in die Ordnung zu schicken einträchtiglich;

34 von Naphthali tausend Hauptleute und mit ihnen, die Schild und Spieß führeten, siebenunddreißigtausend;

35 von Dan zum Streit gerüstet achtundzwanzigtausend sechshundert;

36 von Asser, die ins Heer zogen, gerüstet zum Streit, vierzigtausend;

37 von jenseit des Jordans, von den Rubenitern, Gaditern und halben Stamm Manasse mit allerlei Waffen zum Streit hundertundzwanzigtausend.

38 Alle diese Kriegsleute, den Zeug zu ordnen, kamen von ganzem Herzen gen Hebron, David zum Könige zu machen über ganz Israel. Auch war alles andere Israel eines Herzens, daß man David zum Könige machte.

39 Und waren daselbst bei David drei Tage, aßen und tranken; denn ihre Brüder hatten für sie zubereitet.

40 Auch welche die nächsten um sie waren, bis hin an Isaschar, Sebulon und Naphthali, die brachten Brot auf Eseln, Kamelen, Mäulern und Rindern zu essen, Mehl, Feigen, Rosinen, Wein, Öl Rinder, Schafe die Menge; denn es war eine Freude in Israel.