1 David se apropia de clipa morţii, şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicînd:

2 ,,Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te, şi fii om!

3 Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblînd în căile Lui, şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărîrile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce,

4 şi pentruca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe cari le -a rostit pentru mine: ,Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblînd cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.`

5 Ştii ce mi -a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oştirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter. I -a omorît; a vărsat în timp de pace sînge de război, şi a pus sîngele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc şi pe încălţămintea din picioare.

6 Fă după înţelepciunea ta, şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuinţa morţilor.

7 Să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, şi ei să mănînce la masă cu tine; căci tot aşa s'au purtat şi ei cu mine, ieşindu-mi înainte, cînd fugeam de fratele tău Absalom.

8 Iată că ai lîngă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua cînd mă duceam la Mahanaim. Dar s'a pogorît înaintea mea la Iordan, şi i-am jurat pe Domnul, zicînd: ,Nu te voi omorî cu sabia.`

9 Acum, tu să nu -l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept, şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să -i pogori perii albi însîngeraţi în locuinţa morţilor.``

10 David a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David.

11 Vremea cît a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani.

12 Solomon a şezut pe scaunul de domnie al tatălui său David, şi împărăţia lui s'a întărit foarte mult.

13 Adonia, fiul Haghitei, s'a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i -a zis: ,,Vii cu gînduri pacinice?`` El a răspuns: ,,Da.``

14 Şi a adăugat: ,,Am să-ţi spun o vorbă.`` Ea a zis: ,,Vorbeşte!``

15 Şi el a zis: ,,Ştii că împărăţia era a mea, şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împăraţia s'a întors, şi a căzut fratelui meu, pentrucă Domnul i -a dat -o.

16 Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!`` Ea i -a răspuns: ,,Vorbeşte!``

17 Şi el a zis: ,,Spune, te rog, împăratului Solomon-căci nu se poate să nu te asculte-să-mi dea de nevastă pe Abişag, Sunamita.``

18 Bat-Şeba a zis: ,,Bine! voi vorbi împăratului pentru tine.``

19 Bat-Şeba s'a dus la împăratul Solomon, să -i vorbească pentru Adonia. Împăratul s'a sculat s'o întîmpine, s'a închinat înaintea ei, şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui.

20 Apoi a zis: ,,Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!`` Şi împăratul i -a zis: ,,Cere, mamă, căci te voi asculta.``

21 Ea a zis: ,,Abişag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.``

22 Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: ,,Pentruce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el-căci este fratele meu mai mare decît mine-pentru el, pentru preotul Abiatar, şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.``

23 Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicînd: ,,Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu -l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!

24 Acum, viu este Domnul, care m'a întărit şi m'a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David, şi care mi -a făcut o casă, după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!``

25 Şi împăratul Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l -a lovit; şi Adonia a murit.

26 Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: ,,Du-te la Anatot la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentrucă ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David, şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu.

27 Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvîntul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo.

28 Vestea aceasta a ajuns pînă la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului, şi s'a apucat de coarnele altarului.

29 Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului, şi că este la altar. Şi Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicîndu -i: ,,Du-te şi loveşte -l!``

30 Benaia a ajuns la cortului Domnului, şi a zis lui Ioab: ,,Ieşi! căci aşa porunceşte împăratul.`` Dar el a răspuns: ,,Nu! vreau să mor aici.`` Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicînd: ,,Aşa a vorbit Ioab, şi aşa mi -a răspuns``.

31 Împăratul a zis lui Benaia: ,,Fă cum a zis, loveşte -l, şi îngroapă -l; şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sîngele pe care l -a vărsat Ioab fără temei.

32 Domnul va face ca sîngele lui să cadă asupra capului lui, pentrucă a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decît el, şi i -a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

33 Sîngele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna; dar David, sămînţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.``

34 Benaia, fiul lui Iehoiada, s'a suit, a lovit pe Ioab, şi l -a omorît. El a fost îngropat în casa lui, în pustie.

35 Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc.

36 Împăratul a chemat pe Şimei, şi i -a zis: ,,Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea, şi să nu ieşi din ea ca să te duci într'o parte sau alta.

37 Să ştii bine că în ziua cînd vei ieşi şi vei trece pîrîul Chedron, vei muri. Atunci sîngele tău va cădea asupra capului tău.

38 Şimei a răspuns împăratului: ,,Bine! robul tău va face cum spune domnul meu, împăratul.`` Şi Şimei a locuit multă vreme la Ierusalim.

39 După trei ani, s'a întîmplat că doi slujitori ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de ştire lui Şimei, zicînd: ,,Iată că slujitorii tăi sînt la Gat.``

40 Şimei s'a sculat, a pus şaua pe măgar, şi s'a dus la Gat la Achiş, să-şi caute slujitorii. Şimei s'a dus, şi şi -a adus înapoi slujitorii din Gat.

41 Au dat de veste lui Solomon că Şimei a plecat din Ierusalim la Gat, şi că s'a întors.

42 Împăratul a chemat pe Şimei, şi i -a zis: ,,Nu te-am pus eu să juri pe Domnul, şi nu ţi-am spus eu hotărît: ,Să ştii că vei muri în ziua cînd vei ieşi să te duci într'o parte sau alta?` Şi nu mi-ai răspuns tu: ,Bine! am înţeles?`

43 Pentru ce atunci n'ai ascultat de jurămîntul Domnului şi de porunca pe care ţi -o dădusem?``

44 Şi împăratul a zis lui Şimei: ,,Ştii înlăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.

45 Dar împăratul Solomon va fi binecuvîntat, şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.``

46 Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s'a întărit în mînile lui Solomon.

1 Als nun die Zeit herbeikam, daß David sterben sollte, gebot er seinem Sohn Salomo und sprach:

2 Ich gehe hin den Weg aller Welt; so sei getrost und sei ein Mann!

3 Und warte auf die Hut des HErrn, deines Gottes, daß du wandelst in seinen Wegen und haltest seine Sitten, Gebote, Rechte, Zeugnisse, wie geschrieben steht im Gesetz Moses, auf daß du klug seiest in allem, was du tust, und wo du dich hinwendest,

4 auf daß der HErr sein Wort erwecke, das er über mich geredet hat und gesagt: Werden deine Kinder ihre Wege behüten, daß sie vor mir treulich und von ganzem Herzen und von ganzer Seele wandeln, so soll von dir nimmer gebrechen ein Mann auf dem Stuhl Israels.

5 Auch weißt du wohl, was mir getan hat Joab, der Sohn Zerujas, was er tat den zweien Feldhauptmännern Israels, Abner, dem Sohn Ners, und Amasa, dem Sohn Jethers, die er erwürget hat, und vergoß Kriegsblut im Frieden und tat Kriegsblut an seinen Gürtel, der um seine Lenden war, und an seine Schuhe, die an seinen Füßen waren.

6 Tue nach deiner Weisheit, daß du seine grauen Haare nicht mit Frieden hinunter zur Hölle bringest.

7 Auch den Kindern Barsillais, des Gileaditers, sollst du Barmherzigkeit beweisen, daß sie auf deinem Tisch essen. Denn also taten sie sich zu mir, da ich vor Absalom, deinem Bruder, floh.

8 Und siehe, du hast bei dir Simei, den Sohn Geras, des Sohns Jeminis von Bahurim, der mir schändlich fluchte zur Zeit, da ich gen Mahanaim ging. Er aber kam herab mir entgegen am Jordan. Da schwur ich ihm bei dem HErrn und sprach: Ich will dich nicht töten mit dem Schwert.

9 Du aber laß ihn nicht unschuldig sein; denn du bist ein weiser Mann und wirst wohl wissen, was du ihm tun sollst, daß du seine grauen Haare mit Blut hinunter in die Hölle bringest.

10 Also entschlief David mit seinen Vätern und ward begraben in der Stadt Davids.

11 Die Zeit aber, die David König gewesen ist über Israel, ist vierzig Jahre. Sieben Jahre war er König zu Hebron und dreiunddreißigJahre zu Jerusalem.

12 Und Salomo saß auf dem Stuhl seines Vaters David, und sein Königreich ward sehr beständig.

13 Aber Adonia, der Sohn Hagiths, kam hinein zu Bathseba, der Mutter Salomos. Und sie sprach: Kommst du auch mit Frieden? Er sprach: Ja.

14 Und sprach: Ich habe mit dir zu reden. Sie sprach: Sage her!

15 Er sprach: Du weißest, daß das Königreich mein war, und ganz Israel hatte sich auf mich gerichtet, daß ich König sein sollte; aber nun ist das Königreich gewandt und meines Bruders worden; von dem HErrn ist‘s ihm worden.

16 Nun bitte ich eine Bitte von dir, du wollest mein Angesicht nicht beschämen. Sie sprach zu ihm: Sage her!

17 Er sprach: Rede mit dem Könige Salomo (denn er wird dein Angesicht nicht beschämen), daß er mir gebe Abisag von Sunem zum Weibe.

18 Bathseba sprach: Wohl, ich will mit dem Könige deinethalben reden.

19 Und Bathseba kam hinein zum Könige Salomo, mit ihm zu reden Adonias halben. Und der König stund auf und ging ihr entgegen und betete sie an; und setzte sich auf seinen Stuhl. Und es ward des Königs Mutter ein Stuhl gesetzt, daß sie sich setzte zu seiner Rechten.

20 Und sie sprach: Ich bitte eine kleine Bitte von dir, du wollest mein Angesicht nicht beschämen. Der König sprach zu ihr: Bitte, meine Mutter, ich will dein Angesicht nicht beschämen.

21 Sie sprach: Laß Abisag von Sunem deinem Bruder Adonia zum Weibe geben.

22 Da antwortete der König Salomo und sprach zu seiner Mutter: Warum bittest du um Abisag von Sunem dem Adonia? Bitte ihm das Königreich auch; denn er ist mein größter Bruder und hat den Priester Abjathar und Joab, den Sohn Zerujas.

23 Und der König Salomo schwur bei dem HErrn und sprach: GOtt tue mir dies und das, Adonia soll das wider sein Leben geredet haben!

24 Und nun, so wahr der HErr lebt, der mich bestätigt hat und sitzen lassen auf dem Stuhl meines Vaters David, und der mir ein Haus gemacht hat, wie er geredet hat: heute soll Adonia sterben.

25 Und der König Salomo sandte hin durch Benaja, den Sohn Jojadas; der schlug ihn, daß er starb.

26 Und zu dem Priester Abjathar sprach der König: Gehe hin gen Anathoth zu deinem Acker; denn du bist des Todes. Aber ich will dich heute nicht töten; denn du hast die Lade des HErrn HErrn vor meinem Vater David getragen und hast mitgelitten, wo mein Vater gelitten hat.

27 Also verstieß Salomo den Abjathar, daß er nicht mußte Priester des HErrn sein, auf daß erfüllet würde des HErrn Wort, das er über das Haus Elis geredet hatte zu Silo.

28 Und dies Gerücht kam vor Joab; denn Joab hatte an Adonia gehangen, wiewohl nicht an Absalom. Da floh Joab in die Hütte des HErrn und fassete die Hörner des Altars.

29 Und es ward dem Könige Salomo angesagt, daß Joab zur Hütte des HErrn geflohen wäre; und siehe, er stehet am Altar. Da sandte Salomo hin Benaja, den Sohn Jojadas, und sprach: Gehe, schlage ihn!

30 Und da Benaja zur Hütte des HErrn kam, sprach er zu ihm: So sagt der König, gehe heraus! Er sprach: Nein, hie will ich sterben. Und Benaja sagte solches dem Könige wieder und sprach: So hat Joab geredet und so hat er mir geantwortet.

31 Der König sprach zu ihm: Tue, wie er geredet hat, und schlage ihn und begrabe ihn, daß du das Blut, das Joab umsonst vergossen hat, von mir tust und von meines Vaters Hause,

32 und der HErr ihm bezahle sein Blut auf seinen Kopf, daß er zween Männer geschlagen hat, die gerechter und besser waren denn er, und hat sie erwürget mit dem Schwert, daß mein Vater David nichts drum wußte, nämlich Abner, den Sohn Ners, den Feldhauptmann über Israel, und Amasa, den Sohn Jethers, den Feldhauptmann über Juda;

33 daß ihr Blut bezahlet werde auf den Kopf Joabs und seines Samens ewiglich, aber David und sein Same, sein Haus und sein Stuhl Frieden habe ewiglich vor dem HErrn.

34 Und Benaja, der Sohn Jojadas, ging hinauf und schlug ihn und tötete ihn. Und er ward begraben in seinem Hause in der Wüste.

35 Und der König setzte Benaja, den Sohn Jojadas, an seiner Statt über das Heer; und Zadok, den Priester, setzte der König an die Statt Abjathars.

36 Und der König sandte hin und ließ Simei rufen und sprach zu ihm: Baue dir ein Haus zu Jerusalem und wohne daselbst; und gehe von dannen nicht heraus, weder hie noch daher!

37 Welches Tages du wirst hinausgehen und über den Bach Kidron gehen, so wisse, daß du des Todes sterben mußt; dein Blut sei auf deinem Kopf!

38 Simei sprach zum Könige: Das ist eine gute Meinung; wie mein Herr, der König, geredet hat, so soll dein Knecht tun. Also wohnete Simei zu Jerusalem lange Zeit.

39 Es begab sich aber über drei Jahre, daß zween Knechte dem Simei entliefen zu Achis, dem Sohn Maechas, dem Könige zu Gath. Und es ward Simei angesagt: Siehe, deine Knechte sind zu Gath.

40 Da machte sich Simei auf und sattelte seinen Esel und zog hin gen Gath zu Achis, daß er seine Knechte suchte. Und da er hinkam, brachte er seine Knechte von Gath.

41 Und es ward Salomo angesagt, daß Simei hingezogen wäre von Jerusalem gen Gath und wiederkommen.

42 Da sandte der König hin und ließ Simei rufen und sprach zu ihm: Habe ich dir nicht geschworen bei dem HErrn und dir bezeuget und gesagt, welches Tages du würdest ausziehen und hie oder dahin gehen, daß du wissen solltest, du müßtest des Todes sterben? Und du sprachst zu mir: Ich habe eine gute Meinung gehöret.

43 Warum hast du denn nicht dich gehalten nach dem Eide des HErrn und Gebot, das ich dir geboten habe?

44 Und der König sprach zu Simei: Du weißt alle die Bosheit, der dir dein Herz bewußt ist, die du meinem Vater David getan hast; der HErr hat deine Bosheit bezahlet auf deinen Kopf.

45 Und der König Salomo ist gesegnet, und der Stuhl Davids wird beständig sein vor dem HErrn ewiglich.

46 Und der König gebot Benaja, dem Sohn Jojadas; der ging hinaus und schlug ihn, daß er starb. Und das Königreich ward bestätiget durch Salomos Hand.