1 Au venit şi au spus lui Ioab: ,,Iată că împăratul plînge şi se jăleşte din pricina lui Absalom.``
2 Şi în ziua aceea, biruinţa s'a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicîndu-se: ,,Împăratul este mîhnit din pricina fiului său.``
3 În aceeaş zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.
4 Împăratul îşi acoperise faţa, şi striga în gura mare: ,,Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.``
5 Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, şi a zis: ,,Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, cari au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.
6 Tu iubeşti pe ceice te urăsc, şi urăşti pe ceice te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sînt nici căpetenii nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.
7 Scoală-te dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămînea un om cu tine în noaptea aceasta; şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decît toate nenorocirile cari ţi s'au întîmplat din tinereţă pînă acum.``
8 Atunci împăratul s'a sculat, şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: ,,Iată că împăratul stă la poartă.`` Şi tot poporul a venit înaintea împăratului.
9 Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicînd: ,,Împăratul ne -a izbăvit din mîna vrăjmaşilor noştri, el ne -a scăpat din mîna Filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.
10 Şi Absalom, pe care -l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?``
11 La rîndul său, împăratul David a trimes să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: ,,Vorbiţi bătrînilor lui Iuda, şi spuneţi-le: ,Pentruce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?` -Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese pînă la împărat. -
12 Voi sînteţi fraţii mei, sînteţi os din oasele mele şi carne din carnea mea; pentruce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?
13 Şi lui Amasa spuneţi -i aşa: ,Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii în locul lui Ioab!``
14 David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; şi au trimes să spună împăratului: ,,Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.``
15 Împăratul s'a întors, şi a ajuns pînă la Iordan. Şi Iuda s'a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, şi să -l facă să treacă Iordanul.
16 Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s'a grăbit să se pogoare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.
17 Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.
18 Luntrea, pusă la îndemîna împăratului, tocmai pornise ca să -i treacă şi casa dincolo; şi în clipa cînd era să treacă împăratul Iordarnul, Şimei, fiul lui Ghera, s'a închinat înaintea lui.
19 Şi a zis împăratului: ,,Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l -a ocărît în ziua cînd împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim, şi să nu ţină seamă... împăratul de lucrul acesta!
20 Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintîi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.``
21 Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Nu trebuie oare să moară Şimei pentrucă a blestemat pe unsul Domnului?``
22 Dar David a zis: ,,Ce am eu cu voi, fiii Ţeruiei, şi pentruce vă arătaţi astăzi protivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?``
23 Şi împăratul a zis lui Şimei: ,,Nu vei muri!`` Împăratul i -a jurat că nu -l va omorî.
24 Mefiboşet, fiul lui Saul, s'a pogorît şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele, din ziua cînd plecase împăratul pînă în ziua cînd se întorcea în pace.
25 Cînd s'a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i -a zis: ,,Pentruce n'ai venit cu mine, Mefiboşet?``
26 Şi el a răspuns: ,,Împărate, domnul meu, slujitorul meu m'a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: ,Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el, şi voi merge cu împăratul.`
27 Şi el a înegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.
28 Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului domnul meu; şi totuş, tu ai pus pe robul tău în rîndul celor ce mănîncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu, şi ce am să cer eu împăratului?``
29 Împăratul i -a zis: ,,Ce mai vorbeşti atîta? Am spus: ,Tu şi Ţiba, veţi împărţi pămînturile.``
30 Şi Mefiboşet a zis împăratului: ,,Să ia chiar totul, căci împăratul domnul meu se întoarce în pace acasă.``
31 Barzilai, Galaaditul, s'a pogorît din Roghelim, şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să -l petreacă pînă dincolo de Iordan.
32 Barzilai era foarte bătrîn, în vîrstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
33 Împăratul a zis lui Barzilai: ,,Vino cu mine, şi te voi hrăni la mine în Ierusalim.``
34 Dar Barzilai a răspuns împăratului: ,,Cîţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?
35 Eu sînt astăzi în vîrstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănîncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cîntăreţilor şi cîntăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?
36 Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. Dealtfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?
37 Să se întoarcă robul tău, şi să mor în cetatea mea, lîngă mormîntul tatălui meu şi mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.``
38 Împăratul a zis: ,,Chimham să treacă împreună cu mine, şi voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori dela mine, îţi voi da!``
39 După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l -a trecut şi împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai, şi l -a binecuvîntat. Şi Barzilai s'a întors acasă.
40 Împăratul s'a îndreptat spre Ghilgal, însoţit de Chimham. Tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan.
41 Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat, şi i-au zis: ,,Pentruce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui, şi cu toţi oamenii lui David?``
42 Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: ,,Fiindcă împăratul ne este rudă; şi ce aţi găsit aici, ca să vă mîniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne -a făcut el daruri?``
43 Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: ,,Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, şi chiar la David avem mai mult drept decît voi. Pentruce ne-aţi nesocotit? N'am fost noi cei dintîi cari am spus să se întoarcă împăratul nostru?`` Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decît bărbaţii lui Israel.
1 Da ward der König traurig und ging hin auf den Saal im Tor und weinete; und im Gehen sprach er also: Mein Sohn Absalom, mein Sohn, mein Sohn Absalom! Wollte GOtt, ich müßte für dich sterben! O Absalom, mein Sohn, mein Sohn!
2 Und es ward Joab angesagt: Siehe, der König weinet und trägt Leid um Absalom.
3 Und ward aus dem Siege des Tages ein Leid unter dem ganzen Volk; denn das Volk hatte gehöret des Tages, daß sich der König um seinen Sohn bekümmerte.
4 Und das Volk verstahl sich weg an dem Tage, daß es nicht in die Stadt kam, wie sich ein Volk verstiehlet, das zuschanden worden ist, wenn‘s im Streit geflohen ist.
5 Der König aber hatte sein Angesicht verhüllet und schrie laut: Ach, mein Sohn Absalom! Absalom, mein Sohn, mein Sohn!
6 Joab aber kam zum Könige ins Haus und sprach: Du hast heute schamrot gemacht alle deine Knechte, die heute deine, deiner Söhne, deiner Töchter, deiner Weiber und deiner Kebsweiber Seelen errettet haben,
7 daß du liebhabest, die dich hassen, und hassest, die dich liebhaben. Denn du lässest dich heute merken, daß dir‘s nicht gelegen ist an den Hauptleuten und Knechten. Denn ich merke heute wohl, wenn dir nur Absalom lebte, und wir heute alle tot wären, das deuchte dich recht sein.
8 So mache dich nun auf und gehe heraus und rede mit deinen Knechten freundlich. Denn ich schwöre dir bei dem HErrn: Wirst du nicht herausgehen, es wird kein Mann an dir bleiben diese Nacht über. Das wird dir ärger sein denn alles Übel, das über dich kommen ist von deiner Jugend auf bis hieher.
9 Da machte sich der König auf und setzte sich ins Tor. Und man sagte es allem Volk: Siehe, der König sitzet im Tor. Da kam alles Volk vor den König. Aber Israel war geflohen, ein jeglicher in seine Hütte.
10 Und es zankte sich alles Volk in allen Stämmen Israels und sprachen: Der König hat uns errettet von der Hand unserer Feinde und erlösete uns von der Philister Hand und hat müssen aus dem Lande fliehen vor Absalom.
11 So ist Absalom gestorben im Streit, den wir über uns gesalbet hatten. Warum seid ihr nun so stille, daß ihr den König nicht wieder holet?
12 Der König aber sandte zu Zadok und Abjathar, den Priestern, und ließ ihnen sagen: Redet mit den Ältesten in Juda und sprechet: Warum wollt ihr die letzten sein, den König wieder zu holen in sein Haus? (Denn die Rede des ganzen Israel war vor den König kommen in sein Haus.)
13 Ihr seid meine Brüder, mein Bein und mein Fleisch; warum wollt ihr denn die letzten sein, den König wieder zu holen?
14 Und zu Amasa sprechet: Bist du nicht mein Bein und mein Fleisch? GOtt tue mir dies und das, wo du nicht sollst sein Feldhauptmann vor mir dein Leben lang an Joabs Statt.
15 Und er neigete das Herz aller Männer Judas wie eines Mannes. Und sie sandten hin zum Könige: Komm wieder, du und alle deine Knechte!
16 Also kam der König wieder. Und da er an den Jordan kam, waren die Männer Judas gen Gilgal kommen, hinabzuziehen dem Könige entgegen, daß sie den König über den Jordan führeten.
17 Und Simei, der Sohn Geras, des Sohns Jeminis, der zu Bahurim wohnete, eilete und zog mit den Männern Judas hinab dem Könige David entgegen.
18 Und waren tausend Mann mit ihm von Benjamin, dazu auch Ziba, der Knabe aus dem Hause Sauls mit seinen fünfzehn Söhnen und zwanzig Knechten, und fertigten sich durch den Jordan vor dem Könige her.
19 Und machten die Furt, daß sie das Gesinde des Königs hinüberführeten und täten, was ihm gefiele. Simei aber, der Sohn Geras, fiel vor dem Könige nieder, da er über den Jordan fuhr.
20 Und sprach zum Könige: Mein Herr, rechne mir nicht zu die Missetat und gedenke nicht, daß dein Knecht dich beleidigte des Tages, da mein Herr König aus Jerusalem ging, und der König nehme es nicht zu Herzen;
21 denn dein Knecht erkennet, daß ich gesündiget habe. Und siehe, ich bin heute der erste kommen unter dem ganzen Hause Josephs, daß ich meinem Herrn Könige entgegen herabzöge.
22 Aber Abisai, der Sohn Zerujas, antwortete und sprach: Und Simei sollte darum nicht sterben, so er doch dem Gesalbten des HErrn geflucht hat?
23 David aber sprach: Was habe ich mit euch zu schaffen, ihr Kinder Zerujas, daß ihr mir heute wollt zum Satan werden? Sollte heute jemand sterben in Israel? Meinest du, ich wisse nicht, daß ich heute ein König bin worden über Israel?
24 Und der König sprach zu Simei: Du sollst nicht sterben. Und der König schwur ihm.
25 Mephiboseth, der Sohn Sauls, kam auch herab dem Könige entgegen. Und er hatte seine Füße noch seinen Bart nicht gereiniget und seine Kleider nicht gewaschen von dem Tage an, da der König weggegangen war, bis an den Tag, da er mit Frieden kam.
26 Da er nun gen Jerusalem kam, dem Könige zu begegnen, sprach der König zu ihm: Warum bist du nicht mit mir gezogen, Mephiboseth?
27 Und er sprach: Mein Herr König, mein Knecht hat mich betrogen. Denn dein Knecht gedachte, ich will einen Esel satteln und drauf reiten und zum Könige ziehen; denn dein Knecht ist lahm.
28 Dazu hat er deinen Knecht angegeben vor meinem Herrn Könige. Aber mein Herr König ist wie ein Engel Gottes; tue, was dir wohlgefällt.
29 Denn all meines Vaters Haus ist nichts gewesen denn Leute des Todes vor meinem Herrn Könige; so hast du deinen Knecht gesetzt unter die, so auf deinem Tisch essen. Was habe ich weiter Gerechtigkeit, oder weiter zu schreien an den König?
30 Der König sprach zu ihm: Was redest du noch weiter von deinem Dinge? Ich habe es gesagt: Du und Ziba teilet den Acker miteinander.
31 Mephiboseth sprach zum Könige: Er nehme es auch gar dahin, nachdem mein Herr König mit Frieden heimkommen ist.
32 Und Barsillai, der Gileaditer, kam herab von Roglim und führete den König über den Jordan, daß er ihn im Jordan geleitete.
33 Und Barsillai war fast alt, wohl achtzig Jahre; der hatte den König versorget, weil er zu Mahanaim war, denn er war ein sehr trefflicher Mann.
34 Und der König sprach zu Barsillai: Du sollst mit mir hinüberziehen, ich will dich versorgen bei mir zu Jerusalem.
35 Aber Barsillai sprach zum Könige: Was ist‘s noch, das ich zu leben habe, daß ich mit dem Könige sollte hinauf gen Jerusalem ziehen?
36 Ich bin heute achtzig Jahre alt. Wie sollte ich kennen, was gut oder böse ist, oder schmecken, was ich esse oder trinke, oder hören, was die Sänger oder Sängerinnen singen? Warum sollte dein Knecht meinen Herrn König fürder beschweren?
37 Dein Knecht soll ein wenig gehen mit dem Könige über den Jordan. Warum will mir der König eine solche Vergeltung tun?
38 Laß deinen Knecht umkehren, daß ich sterbe in meiner Stadt bei meines Vaters und meiner Mutter Grab. Siehe, da ist dein Knecht Chimeham, den laß mit meinem Herrn Könige hinüberziehen und tue ihm, was dir wohlgefällt.
39 Der König sprach: Chimeham soll mit mir hinüberziehen, und ich will ihm tun, was dir wohlgefällt; auch alles, was du an mir erwählest, will ich dir tun.
40 Und da alles Volk über den Jordan war gegangen und der König auch, küssete der König den Barsillai und segnete ihn; und er kehrete wieder an seinen Ort.
41 Und der König zog hinüber gen Gilgal, und Chimeham zog mit ihm. Und alles Volk Juda hatte den König hinübergeführet; aber des Volks Israel war nur die Hälfte da.
42 Und siehe, da kamen alle Männer Israels zum Könige und sprachen zu ihm: Warum haben dich unsere Brüder, die Männer Judas, gestohlen und haben den König und sein Haus über den Jordan geführet und alle Männer Davids mit ihm?
43 Da antworteten die von Juda denen von Israel: Der König gehöret uns nahe zu; was zürnet ihr darum? Meinet ihr, daß wir von dem Könige Nahrung oder Geschenke empfangen haben?
44 So antworteten dann die von Israel denen von Juda und sprachen: Wir haben zehnmal mehr bei dem Könige, dazu auch bei David denn ihr. Warum hast du mich denn so gering geachtet, daß das Unsere nicht das erste gewesen ist, unsern König zu holen? Aber die von Juda redeten härter denn die von Israel.