1 Cîntarea cîntărilor, făcută de Solomon.

2 Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate desmierdările tale sînt mai bune de cît vinul,

3 mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată. De aceea te iubesc pe tine fetele!

4 Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui... Ne vom veseli şi ne vom bucura de tine; vom lăuda desmierdările tale mai mult de cît vinul! Pe drept eşti iubit.

5 Sînt neagră, dar sînt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sînt corturile Chedarului, şi cum sînt covoarele lui Solomon.

6 Nu vă uitaţi că sînt aşa de negricioasă, căci m'a ars soarele. Fiii mamei mele s'au mîniat pe mine, şi m'au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n'am păzit -o.

7 Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? -

8 Dacă nu ştii, o tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor, şi paşte-ţi iezii lîngă colibele păstorilor.

9 Cu iapa înhămată la carăle lui Faraon, te asemăn eu pe tine, scumpa mea.

10 Ce frumoşi îţi sînt obrajii în mijlocul lănţişoarelor dela gît, şi ce frumos îţi este gîtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare!

11 Îţi vom face deci lănţişoare de aur, cu stropituri de argint. -

12 Cît stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspîndeşte mirosul.

13 Prea iubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir, care se odihneşte între ţîţele mele.

14 Prea iubitul meu este pentru mine un strugure de măliniţă, din viile din En-Ghedi. -

15 Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti, cu ochii tăi de porumbiţă! -

16 Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti! Verdeaţa este patul nostru! -

17 Cedrii sînt grinzile caselor noastre, şi chiparoşii sînt pardoselele noastre. -

1 Das Hohelied Salomos.

2 Er küsse mich mit dem Kuß seines Mundes; denn deine Liebe ist lieblicher denn Wein;

3 daß man deine gute Salbe rieche. Dein Name ist eine ausgeschüttete Salbe, darum lieben dich die Mägde.

4 Zeuch mich dir nach, so laufen wir. Der König führet mich in seine Kammer. Wir freuen uns und sind fröhlich über dir; wir gedenken an deine Liebe mehr denn an den Wein. Die Frommen lieben dich.

5 Ich bin schwarz, aber gar lieblich, ihr Töchter Jerusalems, wie die Hütten Kedars, wie die Teppiche Salomos.

6 Sehet mich nicht an, daß ich so schwarz bin; denn die Sonne hat mich so verbrannt. Meiner Mutter Kinder zürnen mit mir. Man hat mich zur Hüterin der Weinberge gesetzt; aber meinen Weinberg, den ich hatte, habe ich nicht behütet.

7 Sage mir an, du, den meine Seele liebet, wo du weidest, wo du ruhest im Mittage, daß ich nicht hin und her gehen müsse bei den Herden deiner Gesellen.

8 Kennest du dich nicht, du Schönste unter den Weibern, so gehe hinaus auf die Fußtapfen der Schafe und weide deine Böcke bei den Hirtenhäusern.

9 Ich gleiche dich, meine Freundin, meinem reisigen Zeuge an den Wagen Pharaos.

10 Deine Backen stehen lieblich in den Spangen und dein Hals in den Ketten.

11 Wir wollen dir güldene Spangen machen mit silbernen Pöcklein.

12 Da der König sich herwandte, gab meine Narde seinen Geruch.

13 Mein Freund ist mir ein Büschel Myrrhen, das zwischen meinen Brüsten hanget.

14 Mein Freund ist mir eine Traube Kopher in den Weingärten zu Engeddi.

15 Siehe, meine Freundin, du bist schön, schön bist du; deine Augen sind wie Taubenaugen.

16 Siehe, mein Freund, du bist schön und lieblich. Unser Bett grünet.

17 Unserer Häuser Balken sind Zedern, unsere Latten sind Zypressen.