1 Mardoheu, aflînd tot ce se petrecea, şi -a sfîşiat hainele, s'a îmbrăcat cu un sac şi s'a presărat cu cenuşă. Apoi s'a dus în mijlocul cetăţii, scoţînd cu putere strigăte amare,
2 şi a mers pînă la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac.
3 În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărîrea lui, a fost o mare jale printre Iudei; posteau, plîngeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă.
4 Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimes haine lui Mardoheu ca să -l îmbrace, şi să ia sacul de pe el, dar el nu le -a primit.
5 Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe cari -i pusese împăratul în slujba ei, şi l -a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul acesta şi de unde vine.
6 Hatac s'a dus la Mardoheu în locul deschis al cetăţii, înaintea porţii împăratului.
7 Şi Mardoheu i -a istorisit tot ce i se întîmplase, şi i -a spus suma de argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi Iudeilor.
8 I -a dat şi cuprinsul poruncii vestite în Susa în vederea nimicirii lor, ca s'o arate Esterei şi să -i spună totul. Şi a poruncit ca Estera să se ducă la împărat să -l roage şi să stăruiască de el pentru poporul său.
9 Hatac a venit şi a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu.
10 Estera a însărcinat pe Hatac să se ducă să spună lui Mardoheu:
11 ,,Toţi slujitorii împăratului şi poporul din ţinuturile împăratului ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinlăuntru, fără să fie chemat. Numai acele scapă cu viaţă, căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n'am fost chemată la împărat de treizeci de zile.``
12 Cînd s'au spus cuvintele Esterei lui Mardoheu,
13 Mardoheu a trimes următorul răspuns Esterei: ,,Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentrucă eşti în casa împăratului.
14 Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?``
15 Estera a trimes să spună lui Mardoheu:
16 ,,Du-te, strînge pe toţi Iudeii cari se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mîncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.``
17 Mardoheu a plecat, şi a făcut tot ce -i poruncise Estera.
1 Da Mardachai erfuhr alles, was geschehen war, zerriß er seine Kleider und legte einen Sack an und Asche; und ging hinaus mitten in die Stadt und schrie laut und kläglich.
2 Und kam vor das Tor des Königs. Denn es mußte niemand zu des Königs Tor eingehen, der einen Sack anhätte.
3 Und in allen Ländern, an welchen Ort des Königs Wort und Gebot gelangete, war ein groß Klagen unter den Juden, und viele fasteten, weineten, trugen Leid und lagen in Säcken und in der Asche.
4 Da kamen die Dirnen Esthers und ihre Kämmerer und sagten‘s ihr an. Da erschrak die Königin sehr. Und sie sandte Kleider, daß Mardachai anzöge und den Sack von ihm ablegte; er aber nahm sie nicht.
5 Da rief Esther Hathach unter des Königs Kämmerern, der vor ihr stund, und befahl ihm an Mardachai, daß sie erführe, was das wäre, und warum er so täte.
6 Da ging Hathach hinaus zu Mardachai an die Gasse in der Stadt, die vor dem Tor des Königs war.
7 Und Mardachai sagte ihm alles, was ihm begegnet wäre, und die Summa des Silbers, das Haman geredet hatte in des Königs Kammer darzuwägen um der Juden willen, sie zu vertilgen.
8 Und gab ihm die Abschrift des Gebots, das zu Susan angeschlagen war, sie zu vertilgen, daß er es Esther zeigete und ihr ansagete und geböte ihr, daß sie zum Könige hineinginge und täte eine Bitte an ihn um ihr Volk.
9 Und da Hathach hineinkam und sagte Esther die Worte Mardachais,
10 sprach Esther zu Hathach und gebot ihm an Mardachai:
11 Es wissen alle Knechte des Königs und das Volk in den Landen des Königs, daß, wer zum Könige hineingehet inwendig in den Hof, er sei Mann oder Weib, der nicht gerufen ist, der soll stracks Gebots sterben, es sei denn, daß der König den güldenen Zepter gegen ihn reiche, damit er lebendig bleibe. Ich aber bin nun in dreißig Tagen nicht gerufen, zum Könige hineinzukommen.
12 Und da die Worte der Esther wurden Mardachai angesagt,
13 hieß Mardachai Esther wieder sagen: Gedenke nicht, daß du dein Leben errettest, weil du im Hause des Königs bist, vor allen Juden;
14 denn wo du wirst zu dieser Zeit schweigen, so wird eine Hilfe und Errettung aus einem andern Ort den Juden entstehen, und du und deines Vaters Haus werdet umkommen. Und wer weiß, ob du um dieser Zeit willen zum Königreich kommen bist?
15 Esther hieß Mardachai antworten:
16 So gehe hin und versammle alle Juden, die zu Susan vorhanden sind, und fastet für mich, daß ihr nicht esset und trinket in dreien Tagen weder Tag noch Nacht; ich und meine Dirnen wollen auch also fasten. Und also will ich zum Könige hineingehen wider das Gebot; komme ich um, so komme ich um.
17 Mardachai ging hin und tat alles, was ihm Esther geboten hatte.