1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
2 Dacă nu vrei să -l laşi să plece, şi dacă -l mai opreşti,
3 iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.
4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.``
5 Domnul a hotărît vremea, şi a zis: ,,Mîne, va face Domnul lucrul acesta în ţară.``
6 Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n'a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.
7 Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a lăsat pe popor să plece.
8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mînile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s'o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.
9 Ea se va preface într'o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.``
10 Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s'au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat -o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.
11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.``
12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.
13 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.
15 Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.
16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.
17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu -l laşi să plece,
18 iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n'a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi.
19 Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor peri.``
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s'au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp.
22 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului!``
23 Moise şi -a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.
24 A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.
25 Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe cîmp, dela oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe cîmp, şi a frînt toţi copacii de pe cîmp.
26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n'a bătut piatra,
27 Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le -a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi.
28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.``
29 Moise i -a zis: ,,Cînd voi eşi din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pămîntul!
30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.``
31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
32 grîul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.
33 Moise a plecat dela Faraon, şi a eşit afară din cetate; şi -a ridicat mînile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat, şi n'a mai căzut ploaia pe pămînt.
34 Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n'a contenit să păcătuiască şi şi -a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
35 Lui Faraon i s'a împietrit inima şi n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
1 Der HErr sprach zu Mose: Gehe hinein zu Pharao und sprich zu ihm: Also sagt der HErr, der GOtt der Ebräer: Laß mein Volk, daß sie mir dienen!
2 Wo du dich des weigerst und sie weiter aufhältst,
3 siehe, so wird Hand des HErrn sein über dein Vieh auf dem Felde, über Pferde, über Esel, über Kamele, über Ochsen, über Schafe mit einer fast schweren Pestilenz.
4 Und der HErr wird ein Besonderes tun zwischen dem Vieh der Israeliten und der Ägypter, daß nichts sterbe aus allem, das die Kinder Israel haben.
5 Und der HErr bestimmte eine Zeit und sprach: Morgen wird der HErr solches auf Erden tun.
6 Und der HErr tat solches des Morgens; und starb allerlei Vieh der Ägypter; aber des Viehes der Kinder Israel starb nicht eins.
7 Und Pharao sandte danach, und siehe, es war des Viehes Israel nicht eins gestorben. Aber das Herz Pharaos ward verstockt und ließ das Volk nicht.
8 Da sprach der HErr zu Mose und Aaron: Nehmet eure Fäuste voll Ruß aus dem Ofen, und Mose sprenge ihn gen Himmel vor Pharao,
9 daß über ganz Ägyptenland stäube, und böse schwarze Blattern auffahren, beide an Menschen und an Vieh, in ganz Ägyptenland.
10 Und sie nahmen Ruß aus dem Ofen und traten vor Pharao, und Mose sprengete ihn gen Himmel. Da fuhren auf böse schwarze Blattern, beide an Menschen und an Vieh,
11 also daß die Zauberer nicht konnten vor Mose stehen vor den bösen Blattern; denn es waren an den Zauberern ebensowohl böse Blattern als an allen Ägyptern.
12 Aber der HErr verstockte das Herz Pharaos, daß er sie nicht hörete, wie denn der HErr zu Mose gesagt hatte.
13 Da sprach der HErr zu Mose: Mache dich morgen frühe auf und tritt vor Pharao und sprich zu ihm: So sagt der HErr, der Ebräer GOtt: Laß mein Volk, daß mir‘s diene!
14 Ich will anders diesmal alle meine Plagen über dich selbst senden, über deine Knechte und über dein Volk, daß du inne werden sollst, daß meinesgleichen nicht ist in allen Landen.
15 Denn ich will jetzt meine Hand ausrecken und dich und dein Volk mit Pestilenz schlagen, daß du von der Erde sollst vertilget werden.
16 Und zwar darum habe ich dich erwecket, daß meine Kraft an dir erscheine, und mein Name verkündiget werde in allen Landen.
17 Du trittst mein Volk noch unter dich und willst es nicht lassen.
18 Siehe, ich will morgen um diese Zeit einen sehr großen Hagel regnen lassen, desgleichen in Ägypten nicht gewesen ist, seit der Zeit es gegründet ist, bisher.
19 Und nun sende hin und verwahre dein Vieh und alles, was du auf dem Felde hast. Denn alle Menschen und Vieh, das auf dem Felde funden wird und nicht in die Häuser versammelt ist, so der Hagel auf sie fällt, werden sterben.
20 Wer nun unter den Knechten Pharaos des HErrn Wort fürchtete, der ließ seine Knechte und Vieh in die Häuser fliehen.
21 Welcher Herz aber sich nicht kehrete an des HErrn Wort, ließen ihre Knechte und Vieh auf dem Felde.
22 Da sprach der HErr zu Mose: Recke deine Hand gen Himmel, daß es hagele über ganz Ägyptenland, über Menschen, über Vieh und über alles Kraut auf dem Felde in Ägyptenland.
23 Also reckte Mose seinen Stab gen Himmel; und der HErr ließ donnern und hageln, daß das Feuer auf die Erde schoß. Also ließ der HErr Hagel regnen über Ägyptenland,
24 daß Hagel und Feuer untereinander fuhren, so grausam, daß desgleichen in ganz Ägyptenland nie gewesen war, seit der Zeit Leute drinnen gewesen sind.
25 Und der Hagel schlug in ganz Ägyptenland alles, was auf dem Felde war, beide Menschen und Vieh, und schlug alles Kraut auf dem Felde und zerbrach alle Bäume auf dem Felde.
26 Ohne allein im Lande Gosen, da die Kinder Israel waren, da hagelte es nicht.
27 Da schickte Pharao hin und ließ Mose und Aaron rufen und sprach zu ihnen: Ich habe dasmal mich versündiget; der HErr ist gerecht, ich aber und mein Volk sind GOttlose.
28 Bittet aber den HErrn, daß aufhöre solch Donnern und Hageln Gottes, so will ich euch lassen, daß ihr nicht länger hie bleibet.
29 Mose sprach zu ihm: Wenn ich zur Stadt hinaus komme, will ich meine Hände ausbreiten gegen den HErrn, so wird der Donner aufhören, und kein Hagel mehr sein, auf daß du inne werdest, daß die Erde des HErrn sei.
30 Ich weiß aber, daß du und deine Knechte euch noch nicht fürchtet vor GOtt dem HErrn.
31 Also ward geschlagen der Flachs und die Gerste; denn die Gerste hatte geschosset und der Flachs Knoten gewonnen.
32 Aber der Weizen und Roggen ward nicht geschlagen, denn es war spät Getreide.
33 So ging nun Mose von Pharao zur Stadt hinaus und breitete seine Hände gegen den HErrn, und der Donner und Hagel höreten auf, und der Regen troff nicht mehr auf Erden.
34 Da aber Pharao sah, daß der Regen und Donner und Hagel aufhörete, versündigte er sich weiter und verhärtete sein Herz, er und seine Knechte.
35 Also ward des Pharao Herz verstockt, daß er die Kinder Israel nicht ließ, wie denn der HErr geredet hatte durch Mose.