1 Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?``
2 Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.``
3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.``
4 Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:
5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul``.
6 Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
7 Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?``
10 El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am ascuns.``
11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: ,,Cine ţi -a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?``
12 Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``
13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?`` Femeia a răspuns: ,,Şarpele m'a amăgit, şi am mîncat din pom.``
14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.
15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.``
16 Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.``
17 Omului i -a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănînci deloc din el,` blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
18 spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.
19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.``
20 Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.
22 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``
23 Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.
24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
1 Und die Schlange war listiger denn alle Tiere auf dem Felde, die GOtt der HErr gemacht hatte, und sprach zu dem Weibe: Ja, sollte GOtt gesagt haben: Ihr sollt nicht essen von allerlei Bäumen im Garten.
2 Da sprach das Weib zu der Schlange: Wir essen von den Früchten der Bäume im Garten;
3 aber von den Früchten des Baumes mitten im Garten hat GOtt gesagt: Esset nicht davon, rühret es auch nicht an, daß ihr nicht sterbet!
4 Da sprach die Schlange zum Weibe: Ihr werdet mitnichten des Todes sterben;
5 sondern GOtt weiß, daß, welches Tages ihr davon esset, so werden eure Augen aufgetan, und werdet sein wie GOtt und wissen, was gut und böse ist.
6 Und das Weib schauete an, daß von dem Baum gut zu essen wäre und lieblich anzusehen, daß es ein lustiger Baum wäre, weil er klug machte, und nahm von der Frucht und aß und gab ihrem Mann auch davon, und er aß.
7 Da wurden ihrer beiden Augen aufgetan und wurden gewahr, daß sie nackend waren, und flochten Feigenblätter zusammen und machten ihnen Schürze.
8 Und sie höreten die Stimme Gottes des HErrn, der im Garten ging, da der Tag kühl worden war. Und Adam versteckte sich mit seinem Weibe vor dem Angesicht Gottes des HErrn unter die Bäume im Garten.
9 Und GOtt der HErr rief Adam und sprach zu ihm: Wo bist du?
10 Und er sprach: Ich hörete deine Stimme im Garten und fürchtete mich, denn ich bin nackend; darum versteckte ich mich.
11 Und er sprach: Wer hat dir‘s gesagt, daß du nackend bist? Hast du nicht gegessen von dem Baum, davon ich dir gebot, du solltest nicht davon essen?
12 Da sprach Adam: Das Weib, das du mir zugesellet hast, gab mir von dem Baum, und ich aß.
13 Da sprach GOtt der HErr zum Weibe: Warum hast du das getan? Das Weib sprach: Die Schlange betrog mich also, daß ich aß.
14 Da sprach GOtt der HErr zu der Schlange: Weil du solches getan hast, seiest du verflucht vor allem Vieh und vor allen Tieren auf dem Felde. Auf deinem Bauch sollst du gehen und Erde essen dein Leben lang.
15 Und ich will Feindschaft setzen zwischen dir und dem Weibe und zwischen deinem Samen und ihrem Samen. Der selbe soll dir den Kopf zertreten, und du wirst ihn in die Ferse stechen.
16 Und zum Weibe sprach er: Ich will dir viel Schmerzen schaffen, wenn du schwanger wirst; du sollst mit Schmerzen Kinder gebären; und dein Wille soll deinem Mann unterworfen sein, und er soll dein Herr sein.
17 Und zu Adam sprach er: Dieweil du hast gehorchet der Stimme deines Weibes und gegessen von dem Bäume, davon ich dir gebot und sprach: Du sollst nicht davon essen; verflucht sei der Acker um deinetwillen; mit Kummer sollst du dich drauf nähren dein Leben lang.
18 Dornen und Disteln soll er dir tragen, und sollst das Kraut auf dem Felde essen.
19 Im Schweiß deines Angesichts sollst du dein Brot essen, bis daß du wieder zu Erde werdest, davon du genommen bist. Denn du bist Erde und sollst zu Erde werden.
20 Und Adam hieß sein Weib Heva, darum daß sie eine Mutter ist aller Lebendigen.
21 Und GOtt der HErr machte Adam und seinem Weibe Röcke von Fellen und zog sie ihnen an,
22 Und GOtt der HErr sprach: Siehe, Adam ist worden als unsereiner und weiß, was gut und böse ist. Nun aber, daß er nicht ausstrecke seine Hand und breche auch von dem Baum des Lebens und esse und lebe ewiglich:
23 da ließ ihn GOtt der HErr aus dem Garten Eden, daß er das Feld bauete, davon er genommen ist,
24 und trieb Adam aus und lagerte vor den Garten Eden den Cherub mit einem bloßen hauenden Schwert, zu bewahren den Weg zu dem Baum des Lebens.