1 Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului.

2 Se va întîmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.

3 Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: ,,Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.`` Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvîntul Domnului.

4 El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa în cît din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.

5 ,,Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!``

6 Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentrucă sînt plini de idolii Răsăritului, şi dedaţi la vrăjitorie ca Filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor.

7 Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n'au sfîrşit; ţara este plină de cai, şi carăle lor sînt fără număr.

8 Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mînilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.

9 De aceea cei mici vor fi scoborîţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu -i vei ierta.

10 ,,Intră în stînci, şi ascunde-te în ţărînă, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui!``

11 Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngîmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

12 Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mîndru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat:

13 împotriva tuturor cedrilor înalţi şi falnici ai Libanului, şi împotriva tuturor stejarilor Basanului;

14 împotriva tuturor munţilor înalţi, şi împotriva tuturor dealurilor falnice;

15 împotriva tuturor turnurilor înalte, şi împotriva tuturor zidurilor întărite;

16 împotriva tuturor corăbiilor din Tarsis, şi împotriva tuturor lucrurilor plăcute la vedere.

17 Mîndria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.

18 Toţi idolii vor pieri.

19 Oamenii vor intra în peşterile stîncilor şi în crăpăturile pămîntului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.

20 În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe cari şi -i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci;

21 şi vor intra în găurile stîncilor, şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, cînd Se va scula să îngrozească pămîntul.

22 Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decît suflare: căci ce preţ are el?

1 Dies ist‘s, das Jesaja, der Sohn Amoz, sah von Juda und Jerusalem:

2 Es wird zur letzten Zeit der Berg, da des HErrn Haus ist, gewiß sein, höher denn alle Berge, und über alle Hügel erhaben werden; und werden alle Heiden dazu laufen,

3 und viel Völker hingehen und sagen: Kommt, laßt uns auf den Berg des HErrn gehen, zum Hause des Gottes Jakobs, daß er uns lehre seine Wege und wir wandeln auf seinen Steigen! Denn von Zion wird das Gesetz ausgehen und des HErrn Wort von Jerusalem.

4 Und er wird richten unter den Heiden und strafen viel Völker. Da werden sie ihre Schwerter zu Pflugscharen und ihre Spieße zu Sicheln machen. Denn es wird kein Volk wider das andere ein Schwert aufheben und werden fort nicht mehr kriegen lernen.

5 Kommet ihr nun vom Hause Jakobs, laßt uns wandeln im Licht des HErrn!

6 Aber du hast dein Volk, das Haus Jakobs, lassen fahren; denn sie treiben‘s mehr denn die gegen dem Aufgang und sind Tagewähler, wie die Philister, und machen der fremden Kinder viel.

7 Ihr Land ist voll Silber und Gold, und ihrer Schätze ist kein Ende; ihr Land ist voll Rosse, und ihrer Wagen ist kein Ende.

8 Auch ist ihr Land voll Götzen, und beten an ihrer Hände Werk, welches ihre Finger gemacht haben.

9 Da bückt sich der Pöbel, da demütigen sich die Junker. Das wirst du ihnen nicht vergeben.

10 Gehe hin in den Felsen und verbirg dich in der Erde, vor der Furcht des HErrn und vor seiner herrlichen Majestät!

11 Denn alle hohen Augen werden geniedriget werden, und was hohe Leute sind, wird sich bücken müssen; der HErr aber wird allein hoch sein zu der Zeit.

12 Denn der Tag des HErrn Zebaoth wird gehen über alles Hoffärtige und Hohe und über alles Erhabene, daß es geniedriget werde,

13 auch über alle hohen und erhabenen Zedern auf dem Libanon und über alle Eichen in Basan,

14 über alle hohen Berge und über alle erhabenen Hügel,

15 über alle hohen Türme und über alle festen Mauern,

16 über alle Schiffe im Meer und über alle köstliche Arbeit,

17 daß sich bücken muß alle Höhe der Menschen und demütigen, was hohe Leute sind, und der HErr allein hoch sei zu der Zeit.

18 Und mit den Götzen wird‘s ganz aus sein.

19 Da wird man in der Felsen Höhlen gehen und in der Erde Klüfte vor der Furcht des HErrn und vor seiner herrlichen Majestät, wenn er sich aufmachen wird, zu schrecken die Erde.

20 Zu der Zeit wird jedermann wegwerfen seine silbernen und güldenen Götzen, die er ihm hatte machen lassen anzubeten, in die Löcher der Maulwürfe und der Fledermäuse,

21 auf daß er möge in die Steinritzen und Felsklüfte kriechen vor der Furcht des HErrn und vor seiner herrlichen Majestät, wenn er sich aufmachen wird, zu schrecken die Erde.

22 So lasset nun ab von dem Menschen, der Odem in der Nase hat; denn ihr wisset nicht, wie hoch er geachtet ist.