1 Cînd a auzit Sanbalat că zidim iarăş zidul, s'a mîniat şi s'a supărat foarte tare. Şi -a bătut joc de Iudei,
2 şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: ,,La ce lucrează aceşti Iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormîntate supt mormane de praf şi arse de foc?``
3 Tobia, Amonitul, era lîngă el, şi a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.``
4 ,,Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, şi dă -i pradă pe un pămînt unde să fie robi.
5 Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.``
6 Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
7 Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniţii şi Asdodiţii, s'au supărat foarte tare cînd au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.
8 S'au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, şi să -i facă stricăciuni.
9 Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
10 Însă Iuda zicea: ,,Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărîmăturile sînt multe; nu vom putea să zidim zidul.``
11 Şi vrăjmaşii noştri ziceau: ,,Nu vor şti şi nu vor vedea nimic pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.``
12 Şi Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.
13 De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.
14 M'am uitat, şi sculîndu-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: ,,Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!``
15 Cînd au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le -a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.
16 Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar celalaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregei case a lui Iuda.
17 Ceice zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mînă lucrau, iar cu alta ţineau arma.
18 Fiecare din ei, cînd lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trîmbiţă stătea lîngă mine.
19 Am zis mai marilor, dregătorilor, şi celuilalt popor: ,,Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi sîntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.
20 La sunetul trîmbiţei, să vă strîngeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.``
21 Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stînd cu suliţa în mînă din zorii zilei pînă la ivirea stelelor.
22 În acelaş timp, am mai zis poporului: ,,Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.``
23 Şi nu ne-am desbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, cari erau subt porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.
1 Da aber Saneballat und Tobia und die Araber und Ammoniter und Asdoditer höreten, daß die Mauern zu Jerusalem zugemacht waren, und daß sie die Lücken angefangen hatten zu büßen, wurden sie sehr zornig.
2 Und machten allesamt einen Bund zu Haufen, daß sie kämen und stritten wider Jerusalem und machten drin einen Irrtum.
3 Wir aber beteten zu unserm GOtt und stelleten Hut über sie Tag und Nacht gegen sie.
4 Und Juda sprach: Die Kraft der Träger ist zu schwach, und des Staubs ist zu viel; wir können an der Mauer nicht bauen.
5 Unsere Widersacher aber gedachten: Sie sollen‘s nicht wissen noch sehen, bis wir mitten unter sie kommen und sie erwürgen und das Werk hindern.
6 Da aber die Juden, die neben ihnen wohneten, kamen und sagten es uns wohl zehnmal, aus allen Orten, da sie um uns wohneten,
7 da stellete ich unten an die Örter hinter der Mauer in die Graben das Volk nach ihren Geschlechtern mit ihren Schwertern, Spießen und Bogen.
8 Und besah es und machte mich auf und sprach zu den Ratsherren und Obersten und dem andern Volk: Fürchtet euch nicht vor ihnen! Gedenket an den großen, schrecklichen HErrn und streitet für eure Brüder, Söhne, Töchter, Weiber und Häuser.
9 Da aber unsere Feinde höreten, daß es uns war kund worden, machte GOtt ihren Rat zunichte. Und wir kehrten alle wieder zur Mauer; ein jeglicher zu seiner Arbeit.
10 Und es geschah hinfürder, daß der Jünglinge die Hälfte taten die Arbeit, die andere Hälfte hielten Spieße, Schilde, Bogen und Panzer; und die Obersten stunden hinter dem ganzen Hause Juda,
11 die da baueten an der Mauer und trugen Last von denen, die ihnen aufluden; mit einer Hand taten sie die Arbeit und mit der andern hielten sie die Waffen.
12 Und ein jeglicher, der da bauete, hatte sein Schwert an seine Lenden gegürtet und bauete also; und der mit der Posaune blies, war neben mir.
13 Und ich sprach zu den Ratsherren und Obersten und zum andern Volk. Das Werk ist groß und weit, und wir sind zerstreuet auf der Mauer, ferne voneinander.
14 An welchem Ort ihr nun die Posaune lauten höret, dahin versammelt euch zu uns. Unser GOtt wird für uns streiten;
15 so wollen wir am Werk arbeiten. Und ihre Hälfte hielt die Spieße von dem Aufgang der Morgenröte, bis die Sterne hervorkamen.
16 Auch sprach ich zu der Zeit zum Volk: Ein jeglicher bleibe mit seinem Knaben über Nacht zu Jerusalem, daß wir des Nachts der Hut und des Tages der Arbeit warten.
17 Aber ich und meine Brüder und meine Knaben und die Männer an der Hut hinter mir, wir zogen unsere Kleider nicht aus; ein jeglicher ließ das Baden anstehen.