1 David se apropia de clipa morţii, şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicînd:

2 ,,Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te, şi fii om!

3 Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblînd în căile Lui, şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărîrile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce,

4 şi pentruca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe cari le -a rostit pentru mine: ,Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblînd cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.`

5 Ştii ce mi -a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oştirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter. I -a omorît; a vărsat în timp de pace sînge de război, şi a pus sîngele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc şi pe încălţămintea din picioare.

6 Fă după înţelepciunea ta, şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se pogoare în pace în locuinţa morţilor.

7 Să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, şi ei să mănînce la masă cu tine; căci tot aşa s'au purtat şi ei cu mine, ieşindu-mi înainte, cînd fugeam de fratele tău Absalom.

8 Iată că ai lîngă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua cînd mă duceam la Mahanaim. Dar s'a pogorît înaintea mea la Iordan, şi i-am jurat pe Domnul, zicînd: ,Nu te voi omorî cu sabia.`

9 Acum, tu să nu -l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept, şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să -i pogori perii albi însîngeraţi în locuinţa morţilor.``

10 David a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea lui David.

11 Vremea cît a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani.

12 Solomon a şezut pe scaunul de domnie al tatălui său David, şi împărăţia lui s'a întărit foarte mult.

13 Adonia, fiul Haghitei, s'a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i -a zis: ,,Vii cu gînduri pacinice?`` El a răspuns: ,,Da.``

14 Şi a adăugat: ,,Am să-ţi spun o vorbă.`` Ea a zis: ,,Vorbeşte!``

15 Şi el a zis: ,,Ştii că împărăţia era a mea, şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împăraţia s'a întors, şi a căzut fratelui meu, pentrucă Domnul i -a dat -o.

16 Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!`` Ea i -a răspuns: ,,Vorbeşte!``

17 Şi el a zis: ,,Spune, te rog, împăratului Solomon-căci nu se poate să nu te asculte-să-mi dea de nevastă pe Abişag, Sunamita.``

18 Bat-Şeba a zis: ,,Bine! voi vorbi împăratului pentru tine.``

19 Bat-Şeba s'a dus la împăratul Solomon, să -i vorbească pentru Adonia. Împăratul s'a sculat s'o întîmpine, s'a închinat înaintea ei, şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui.

20 Apoi a zis: ,,Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!`` Şi împăratul i -a zis: ,,Cere, mamă, căci te voi asculta.``

21 Ea a zis: ,,Abişag, Sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.``

22 Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: ,,Pentruce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el-căci este fratele meu mai mare decît mine-pentru el, pentru preotul Abiatar, şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.``

23 Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicînd: ,,Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu -l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!

24 Acum, viu este Domnul, care m'a întărit şi m'a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu David, şi care mi -a făcut o casă, după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!``

25 Şi împăratul Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l -a lovit; şi Adonia a murit.

26 Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: ,,Du-te la Anatot la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentrucă ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David, şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu.

27 Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvîntul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo.

28 Vestea aceasta a ajuns pînă la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la cortul Domnului, şi s'a apucat de coarnele altarului.

29 Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la cortul Domnului, şi că este la altar. Şi Solomon a trimes pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicîndu -i: ,,Du-te şi loveşte -l!``

30 Benaia a ajuns la cortului Domnului, şi a zis lui Ioab: ,,Ieşi! căci aşa porunceşte împăratul.`` Dar el a răspuns: ,,Nu! vreau să mor aici.`` Benaia a spus lucrul acesta împăratului, zicînd: ,,Aşa a vorbit Ioab, şi aşa mi -a răspuns``.

31 Împăratul a zis lui Benaia: ,,Fă cum a zis, loveşte -l, şi îngroapă -l; şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sîngele pe care l -a vărsat Ioab fără temei.

32 Domnul va face ca sîngele lui să cadă asupra capului lui, pentrucă a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decît el, şi i -a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

33 Sîngele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna; dar David, sămînţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.``

34 Benaia, fiul lui Iehoiada, s'a suit, a lovit pe Ioab, şi l -a omorît. El a fost îngropat în casa lui, în pustie.

35 Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc.

36 Împăratul a chemat pe Şimei, şi i -a zis: ,,Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea, şi să nu ieşi din ea ca să te duci într'o parte sau alta.

37 Să ştii bine că în ziua cînd vei ieşi şi vei trece pîrîul Chedron, vei muri. Atunci sîngele tău va cădea asupra capului tău.

38 Şimei a răspuns împăratului: ,,Bine! robul tău va face cum spune domnul meu, împăratul.`` Şi Şimei a locuit multă vreme la Ierusalim.

39 După trei ani, s'a întîmplat că doi slujitori ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de ştire lui Şimei, zicînd: ,,Iată că slujitorii tăi sînt la Gat.``

40 Şimei s'a sculat, a pus şaua pe măgar, şi s'a dus la Gat la Achiş, să-şi caute slujitorii. Şimei s'a dus, şi şi -a adus înapoi slujitorii din Gat.

41 Au dat de veste lui Solomon că Şimei a plecat din Ierusalim la Gat, şi că s'a întors.

42 Împăratul a chemat pe Şimei, şi i -a zis: ,,Nu te-am pus eu să juri pe Domnul, şi nu ţi-am spus eu hotărît: ,Să ştii că vei muri în ziua cînd vei ieşi să te duci într'o parte sau alta?` Şi nu mi-ai răspuns tu: ,Bine! am înţeles?`

43 Pentru ce atunci n'ai ascultat de jurămîntul Domnului şi de porunca pe care ţi -o dădusem?``

44 Şi împăratul a zis lui Şimei: ,,Ştii înlăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.

45 Dar împăratul Solomon va fi binecuvîntat, şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.``

46 Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s'a întărit în mînile lui Solomon.

1 Y LLEGARONSE los días de David para morir, y mandó á Salomón su hijo, diciendo:

2 Yo voy el camino de toda la tierra: esfuérzate, y sé varón.

3 Guarda la ordenanza de Jehová tu Dios, andando en sus caminos, y observando sus estatutos y mandamientos, y sus derechos y sus testimonios, de la manera que está escrito en la ley de Moisés, para que seas dichoso en todo lo que hicieres, y en todo aquello á que te tornares;

4 Para que confirme Jehová la palabra que me habló, diciendo: Si tus hijos guardaren su camino, andando delante de mí con verdad, de todo su corazón, y de toda su alma, jamás, dice, faltará á ti varón del trono de Israel.

5 Y ya sabes tú lo que me ha hecho Joab hijo de Sarvia, lo que hizo á dos generales del ejército de Israel, á Abner hijo de Ner, y á Amasa hijo de Jether, los cuales él mató, derramando en paz la sangre de guerra, y poniendo la sangre de guerra en su talabarte que tenía sobre sus lomos, y en sus zapatos que tenía en sus pies.

6 Tú pues harás conforme á tu sabiduría; no dejarás descender sus canas á la huesa en paz.

7 Mas á los hijos de Barzillai Galaadita harás misericordia, que sean de los convidados á tu mesa; porque ellos vinieron así á mí, cuando iba huyendo de Absalom tu hermano.

8 También tienes contigo á Semei hijo de Gera, hijo de Benjamín, de Bahurim, el cual me maldijo con una maldición fuerte el día que yo iba á Mahanaim. Mas él mismo descendió á recibirme al Jordán, y yo le juré por Jehová, diciendo: Yo no te mataré á cuchillo.

9 Empero ahora no lo absolverás: que hombre sabio eres, y sabes cómo te has de haber con él: y harás descender sus canas con sangre á la sepultura.

10 Y David durmió con sus padres, y fué sepultado en la ciudad de David.

11 Los días que reinó David sobre Israel fueron cuarenta años: siete años reinó en Hebrón, y treinta y tres años reinó en Jerusalem.

12 Y se sentó Salomón en el trono de David su padre, y fué su reino firme en gran manera.

13 Entonces Adonía hijo de Haggith vino á Bath-sheba madre de Salomón; y ella dijo: ¿Es tu venida de paz? Y él respondió: Sí, de paz.

14 En seguida dijo: Una palabra tengo que decirte. Y ella dijo: Di.

15 Y él dijo: Tú sabes que el reino era mío, y que todo Israel había puesto en mí su rostro, para que yo reinara: mas el reino fué traspasado, y vino á mi hermano; porque por Jehová era suyo.

16 Y ahora yo te hago una petición: no me hagas volver mi rostro. Y ella le dijo: Habla.

17 El entonces dijo: Yo te ruego que hables al rey Salomón, (porque él no te hará volver tu rostro,) para que me dé á Abisag Sunamita por mujer.

18 Y Bath-sheba dijo: Bien; yo hablaré por ti al rey.

19 Y vino Bath-sheba al rey Salomón para hablarle por Adonía. Y el rey se levantó á recibirla, é inclinóse á ella, y volvió á sentarse en su trono, é hizo poner una silla á la madre del rey, la cual se sentó á su diestra.

20 Y ella dijo: Una pequeña petición pretendo de ti; no me hagas volver mi rostro. Y el rey le dijo: Pide, madre mía, que yo no te haré volver el rostro.

21 Y ella dijo: Dése Abisag Sunamita por mujer á tu hermano Adonía.

22 Y el rey Salomón respondió, y dijo á su madre: ¿Por qué pides á Abisag Sunamita para Adonía? Demanda también para él el reino, porque él es mi hermano mayor; y tiene también á Abiathar sacerdote, y á Joab hijo de Sarvia.

23 Y el rey Salomón juró por Jehová, diciendo: Así me haga Dios y así me añada, que contra su vida ha hablado Adonía esta palabra.

24 Ahora pues, vive Jehová, que me ha confirmado y me ha puesto sobre el trono de David mi padre, y que me ha hecho casa, como me había dicho, que Adonía morirá hoy.

25 Entonces el rey Salomón envió por mano de Benaía hijo de Joiada, el cual dió sobre él, y murió.

26 Y á Abiathar sacerdote dijo el rey: Vete á Anathoth á tus heredades, que tú eres digno de muerte; mas no te mataré hoy, por cuanto has llevado el arca del Señor Jehová delante de David mi padre, y además has sido trabajado en todas las cosas en que fué trabajado mi padre.

27 Así echó Salomón á Abiathar del sacerdocio de Jehová, para que se cumpliese la palabra de Jehová que había dicho sobre la casa de Eli en Silo.

28 Y vino la noticia hasta Joab: porque también Joab se había adherido á Adonía, si bien no se había adherido á Absalom. Y huyó Joab al tabernáculo de Jehová, y asióse á los cornijales del altar.

29 Y fué hecho saber á Salomón que Joab había huído al tabernáculo de Jehová, y que estaba junto al altar. Entonces envió Salomón á Benaía hijo de Joiada, diciendo: Ve, y da sobre él.

30 Y entró Benaía al tabernáculo de Jehová, y díjole: El rey ha dicho que salgas. Y él dijo: No, sino aquí moriré. Y Benaía volvió con esta respuesta al rey, diciendo: Así habló Joab, y así me respondió.

31 Y el rey le dijo: Haz como él ha dicho; mátale y entiérralo, y quita de mí y de la casa de mi padre la sangre que Joab ha derramado injustamente.

32 Y Jehová hará tornar su sangre sobre su cabeza: que él ha muerto dos varones más justos y mejores que él, á los cuales mató á cuchillo sin que mi padre David supiese nada: á Abner hijo de Ner, general del ejército de Israel, y á Amasa hijo de Jether, general de ejército de Judá.

33 La sangre pues de ellos recaerá sobre la cabeza de Joab, y sobre la cabeza de su simiente para siempre: mas sobre David y sobre su simiente, y sobre su casa y sobre su trono, habrá perpetuamente paz de parte de Jehová.

34 Entonces Benaía hijo de Joiada subió, y dió sobre él, y matólo; y fué sepultado en su casa en el desierto.

35 Y el rey puso en su lugar á Benaía hijo de Joiada sobre el ejército: y á Sadoc puso el rey por sacerdote en lugar de Abiathar.

36 Después envió el rey, é hizo venir á Semei, y díjole: Edifícate una casa en Jerusalem, y mora ahí, y no salgas de allá á una parte ni á otra;

37 Porque sabe de cierto que el día que salieres, y pasares el torrente de Cedrón, sin duda morirás, y tu sangre será sobre tu cabeza.

38 Y Semei dijo al rey: La palabra es buena; como el rey mi señor ha dicho, así lo hará tu siervo. Y habitó Semei en Jerusalem muchos días.

39 Pero pasados tres años, aconteció que se le huyeron á Semei dos siervos á Achîs, hijo de Maachâ, rey de Gath. Y dieron aviso á Semei, diciendo: He aquí que tus siervos están en Gath.

40 Levantóse entonces Semei, y enalbardó su asno, y fué á Gath, á Achîs, á procurar sus siervos. Fué pues Semei, y volvió sus siervos de Gath.

41 Díjose luego á Salomón como Semei había ido de Jerusalem hasta Gath, y que había vuelto.

42 Entonces el rey envió, é hizo venir á Semei, y díjole: ¿No te conjuré yo por Jehová, y te protesté, diciendo: El día que salieres, y fueres acá ó acullá, sabe de cierto que has de morir? Y tú me dijiste: La palabra es buena, yo la obedezco.

43 ¿Por qué pues no guardaste el juramento de Jehová, y el mandamiento que yo te impuse?

44 Dijo además el rey á Semei: Tú sabes todo el mal, el cual tu corazón bien sabe, que cometiste contra mi padre David; Jehová pues, ha tornado el mal sobre tu cabeza.

45 Y el rey Salomón será bendito, y el trono de David será firme perpetuamente delante de Jehová.

46 Entonces el rey mandó á Benaía hijo de Joiada, el cual salió é hirióle; y murió. Y el reino fué confirmado en la mano de Salomón.