1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.

2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuş nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui.

3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva lui; şi Osea i s'a supus, şi i -a plătit un bir.

4 Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimesese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l -a închis şi l -a pus în lanţuri într'o temniţă.

5 Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara, şi s'a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat -o timp de trei ani.

6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria, şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l -a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lîngă rîul Gozan, şi în cetăţile Mezilor.

7 Lucrul acesta s'a întîmplat pentrucă copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care -i scosese din ţara Egiptului, de supt mîna lui Faraon, împăratul Egiptului, şi pentrucă s'au închinat la alţi dumnezei.

8 Au urmat obiceiurile neamurilor pe cari Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel, şi obiceiurile rînduite de împăraţii lui Israel.

9 Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeului lor, lucruri cari nu sînt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, dela turnurile străjerilor pînă la cetăţile întărite.

10 Şi-au ridicat stîlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi subt orice copac verde.

11 Şi acolo au ars tămîie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe cari le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin cari au mîniat pe Domnul.

12 Au slujit idolilor, despre cari Domnul le zisese: ,,Să nu faceţi lucrul acesta!``

13 Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi proorocii Lui, prin toţi văzătorii, şi le -a zis: ,,Întoarceţi-vă dela căile voastre cele rele, şi păziţi poruncile şi rînduielile Mele, urmînd în totul legea pe care am dat -o părinţilor voştri şi pe care v'am trimes -o prin robii Mei proorocii.``

14 Dar ei n'au ascultat, şi-au înţăpenit grumazul, ca şi părinţii lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor.

15 N'au vrut să ştie de legile Lui, de legămîntul pe care -l făcuse cu părinţii lor, şi de înştiinţările pe cari li le dăduse. S'au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n'au fost decît nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele.

16 Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s'au închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor, şi au slujit lui Baal.

17 Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s'au dedat la ghicire şi vrăjitorii, şi s'au vîndut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mîniindu -L.

18 De aceea Domnul S'a mîniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i -a îndepărtat dela Faţa Lui. -N'a rămas decît seminţia lui Iuda:

19 şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rînduite de Israel. -

20 Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i -a smerit, i -a dat în mînile jăfuitorilor, şi a sfîrşit prin a -i izgoni dinaintea Feţei Lui.

21 Căci Israel se deslipise de casa lui David, şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care -i abătuse dela Domnul, şi făcuse pe Israel să săvîrşească un mare păcat.

22 Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe cari le făcuse Ieroboam; nu s'au abătut dela ele,

23 pînă ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas pînă în ziua de azi.

24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim, şi i -a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpînire pe Samaria, şi au locuit în cetăţile ei.

25 Cînd au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimes împotriva lor nişte lei, cari -i omorau!

26 Atunci au spus împăratului Asiriei: ,,Neamurile pe cari le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimes împotriva lor nişte lei cari le omoară, pentrucă nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.``

27 Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: ,,Trimeteţi pe unul din preoţii pe cari i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo, şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.``

28 Unul din preoţii cari fuseseră luaţi robi din Samaria, a venit de s'a aşezat la Betel, şi le -a învăţat cum să se teamă de Domnul.

29 Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe cari le locuiau, şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de Samariteni.

30 Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima,

31 cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim.

32 Totodată se închinau şi Domnului, şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi.

33 Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaş timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.

34 Pînă în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, şi nu se ţin nici de legile şi rînduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i -a pus numele Israel.

35 Domnul făcuse legămînt cu ei, şi le dăduse porunca aceasta: ,,Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi, şi să nu le aduceţi jertfe.

36 Ci să vă temeţi de Domnul, care v'a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi, şi Lui să -I aduceţi jertfe.

37 Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rînduielile, legea şi poruncile, pe cari vi le -a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.

38 Să nu uitaţi legămîntul pe care l-am făcut cu voi, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.

39 Ci să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru; şi El vă va izbăvi din mîna tuturor vrăjmaşilor voştri.``

40 Ei n'au ascultat, şi au urmat obiceiurile lor dela început.

41 Neamurile acestea se temeau de Domnul şi slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac pînă în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.

1 No ano duodécimo de Acaz, rei de Judá, começou Oséias, filho de Elá, a reinar em Samaria, e reinou nove anos.

2 Fez o mal à vista de Jeová, contudo não como os reis de Israel que foram antes dele.

3 Contra ele veio Salmaneser, rei da Assíria; Oséias ficou sendo seu servo, e pagava-lhe tributos.

4 O rei da Assíria achou Oséias em conspiração; porque ele tinha enviado mensageiros a So, rei do Egito, e não tinha entrado com o tributo, como fizera de ano em ano: portanto o rei da Assíria o encerrou e o pôs em grilhões numa prisão.

5 Então o rei da Assíria passou por toda a terra, subiu a Samaria e a sitiou três anos.

6 No ano nono de Oséias, tomou o rei da Assíria a Samaria e levou Israel cativo para a Assíria, e pô-los em Hala, junto a Habor, rio de Gozã, e nas cidades dos medos.

7 Assim sucedeu, porque os filhos de Israel tinham pecado contra Jeová seu Deus que os tirou da terra do Egito, de debaixo da mão de Faraó, rei do Egito, e haviam temido a outros deuses,

8 e andando nos estatutos das nações que Jeová expulsou de diante dos filhos de Israel e nos que os reis de Israel estabeleceram.

9 Os filhos de Israel fizeram secretamente contra Jeová seu Deus o que não era reto, e edificaram para si altos em todas as cidades, desde a torre das atalaias até a cidade fortificada.

10 Levantaram para si colunas e aserins sobre todos os outeiros altos e debaixo de todas as árvores frondosas;

11 ali queimavam incenso em todos os altos, como fizeram as nações que Jeová expulsou de diante deles: cometeram ações iníquas para provocarem Jeová à ira,

12 e serviram a ídolos, de que Jeová lhes dissera: Não fareis isso.

13 Todavia Jeová deu testemunho a Israel e a Judá pelo ministério de todos os profetas e de todos os videntes, dizendo: Voltai dos vossos maus caminhos, e guardai os meus mandamentos e os meus estatutos, conforme a lei toda que prescrevi a vossos pais e que vos enviei por meio dos profetas meus servos.

14 Porém não o quiseram ouvir, mas endureceram a sua cerviz, como a de seus pais, que não creram em Jeová seu Deus.

15 Rejeitaram os estatutos e a aliança que fez com seus pais, e os testemunhos que lhes deu; seguiram a vaidade e tornaram-se vãos, e seguiram as nações que estavam ao redor deles, a respeito das quais Jeová lhes ordenara que não fizessem como elas fizeram.

16 Abandonaram todos os mandamentos de Jeová seu Deus, e fizeram para si imagens fundidas de dois bezerros, e fabricaram uma Asera, e adoraram todo o exército do ceú, e serviram a Baal.

17 Também fizeram a seus filhos, e suas filhas passar pelo fogo, e deram-se a adivinhações e encantamentos, e venderam-se para fazer o mal à vista de Jeová, provocando-o à ira.

18 Portanto Jeová muito se irou contra Israel, e os tirou de diante da sua face; e não ficou senão somente a tribo de Judá.

19 Também Judá não guardou os mandamentos de Jeová seu Deus, mas andou nos estatutos que Israel fez.

20 Jeová rejeitou toda a linhagem de Israel, e os afligiu, e os entregou nas mãos dos despojadores, até os ter lançado fora da sua presença.

21 Pois ele rasgara Israel da casa de Davi; e eles fizeram rei a Jeroboão, filho de Nebate: Jeroboão apartou a Israel de Jeová, e fê-lo cometer um grande pecado.

22 Os filhos de Israel andaram em todos os pecados que Jeroboão cometeu (não se apartaram deles),

23 até que Jeová removeu a Israel de diante da sua face, como falou por meio de todos os profetas seus servos. Assim foi Israel transferido da sua terra para a Assíria até o dia de hoje.

24 O rei da Assíria trouxe gente de Babilônia, e de Cuta, e de Ava, e de Hamate, e de Sefarvaim, e pô-la nas cidades de Samaria em lugar dos filhos de Israel; eles possuíram a Samaria e habitaram nas suas cidades.

25 Quando começaram a habitar ali, não temiam a Jeová; portanto Jeová enviou entre eles leões que os matavam.

26 Pelo que disseram ao rei da Assíria: As nações que transferiste e puseste nas cidades de Samaria, não sabem a maneira de servir ao deus da terra; por isso tem enviado entre eles leões, que os matam, porquanto não sabem a maneira de servir ao deus da terra.

27 Então o rei da Assíria deu ordens, dizendo: Levai para lá um dos sacerdotes, que vós de lá trouxestes (que eles vão e habitem ali); e que ele lhes ensine a maneira de servir ao deus da terra.

28 Veio um dos sacerdotes que eles tinham transferido de Samaria e habitou em Betel, e lhes ensinava como deviam temer a Jeová.

29 Todavia cada nação fez para si os seus deuses nas cidades que habitava, e puseram-nos nas casas dos altos que os samaritanos tinham feito.

30 Os de Babilônia fizeram a Sucote-Benote, e os de Cute fizeram a Nergal, e os de Hamate fizeram Asima,

31 e os avitas fizeram a Nibaz e a Tartaque, e os sefarvitas queimavam seus filhos no fogo a Adrameleque, e a Anameleque, deuses de Sefarvaim.

32 Assim temiam a Jeová, e dentre si fizeram sacerdotes dos altos, os quais sacrificavam por eles nas casas dos altos.

33 Eles temiam a Jeová, e serviam aos seus deuses, segundo o costume das nações do meio das quais tinham sido transferidos.

34 Até o dia de hoje seguem os antigos costumes: não temem a Jeová nem fazem segundo os seus próprios estatutos e ordenanças, ou segundo a lei e mandamento que Jeová deu aos filhos de Jacó, a quem chamou Israel;

35 com os quais Jeová fizera aliança, e lhes tinha mandado, dizendo: Não temereis a outros deuses, nem vos prostrareis diante deles, nem os servireis, nem lhes oferecereis sacrifícios:

36 mas sim a Jeová, que vos tirou da terra do Egito com grande poder e com braço estendido, a ele temereis, e diante dele vos prostrareis, e a ele oferecereis sacrifícios.

37 Os estatutos e as ordenanças e a lei e o mandamento que vos deu por escrito, a esses tereis cuidado de os observar para sempre; não temereis a outros deuses.

38 Não vos esquecereis da aliança que fiz convosco, nem temereis a outros deuses;

39 mas temereis a Jeová vosso Deus, e ele vos livrará das mãos de todos os vossos inimigos.

40 Contudo eles não deram ouvidos, mas procederam segundo o seu antigo costume.

41 Assim estas nações temiam a Jeová, e serviam as suas imagens de escultura: como fizeram seus pais, assim fazem também seus filhos, e os filhos de seus filhos, até o dia de hoje.