1 Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.
2 El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n'avea.
3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine... înaintea Domnului oştirilor şi să -I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
4 În ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.
5 Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
6 Protivnica ei o înţepa dese ori, ca s'o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
7 Şi în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.
8 Elcana, bărbatul ei, îi zicea: ,,Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?``
9 Ana s'a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.
10 Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!
11 Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce... aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici...... nu va trece peste capul lui.``
12 Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
13 Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,
14 şi i -a zis: ,,Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.``
15 Ana a răspuns: ,,Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n'am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
16 Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m'a făcut să vorbesc pînă acum.``
17 Eli a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut -o!``
18 Ea a zis: ,,Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!`` Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n'a mai fost aceeaş.
19 S'au sculat disdedimineaţă, şi, dupăce s'au închinat pînă la pămînt înaintea Domnului, s'au întors şi au venit acasă la Rama.
20 Cînd i s'au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci`` a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut.``
21 Bărbatul său Elcana s'a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa.
22 Dar Ana nu s'a suit, şi a zis bărbatului ei: ,,Cînd voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămînă acolo pentru totdeauna....``
23 Elcana, bărbatul ei, i -a zis: ,,Fă ce vei crede, aşteaptă pînă -l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvîntul Lui!`` Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţîţă fiului ei, pînă l -a înţercat.
24 Cînd l -a înţercat, l -a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L -a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.
25 Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.
26 Ana a zis: ,,Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.
27 Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I -o făceam.
28 De aceea vreau să -l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.`` Şi s'au închinat acolo înaintea Domnului.
1 Havia em Ramataim-Sofim um homem das montanhas de Efraim, chamado Elcana, filho de Jeroão, filho de Eliu, filho de Tolu, filho de Suf, o efraimita.
2 Tinha ele duas mulheres, uma chamada Ana e outra Fenena. Esta última tinha filhos; Ana, porém, não os tinha.
3 Cada ano subia esse homem de sua cidade para adorar o Senhor dos exércitos e oferecer-lhe um sacrifício em Silo, onde se encontravam os dois filhos de Heli, Ofini e Finéias, sacerdotes do Senhor.
4 Cada vez que Elcana oferecia um sacrifício, dava porções à sua mulher Fenena, bem como aos filhos e filhas que ela teve;
5 a Ana, porém, dava uma porção dupla, porque a amava, embora o Senhor a tivesse tornado estéril.
6 Sua rival afligia-a duramente, provocando-a a murmurar contra o Senhor que a tinha feito estéril.
7 Isto se repetia cada ano quando ela subia à casa do Senhor; Fenena continuava provocando-a. Então, Ana punha-se a chorar e não comia.
8 Seu marido dizia-lhe: Ana, por que choras? Por que não comes? Por que estás triste? Não valho eu para ti como dez filhos?
9 {Desta vez} Ana levantou-se, depois de ter comido e bebido em Silo. Ora, o sacerdote Heli estava sentado numa cadeira à entrada do templo do Senhor.
10 Ana, profundamente amargurada, orou ao Senhor e chorou copiosamente.
11 E fez um voto, dizendo: Senhor dos exércitos, se vos dignardes olhar para a aflição de vossa serva, e vos lembrardes de mim; se não vos esquecerdes de vossa escrava e lhe derdes um filho varão, eu o consagrarei ao Senhor durante todos os dias de sua vida, e a navalha não passará pela sua cabeça.
12 Prolongando ela sua oração diante do Senhor, Heli observava o movimento dos seus lábios.
13 Ana, porém, falava no seu coração, e apenas se moviam os seus lábios, sem se lhe ouvir a voz.
14 Heli, julgando-a ébria, falou-lhe: Até quando estarás tu embriagada? Vai-te e deixa passar o teu vinho.
15 Não é assim, meu Senhor, respondeu ela, eu sou uma mulher aflita: não bebi nem vinho, nem álcool, mas derramo a minha alma na presença do Senhor.
16 Não tomes a tua escrava por uma pessoa frívola, porque é a grandeza de minha dor e de minha aflição que me fez falar até aqui.
17 Heli respondeu: Vai em paz, e o Deus de Israel te conceda o que lhe pedes.
18 Encontre a tua serva graça aos teus olhos, ajuntou ela. A mulher se foi, comeu, e o seu rosto não era mais o mesmo.
19 No dia seguinte pela manhã, prostraram-se diante do Senhor, e voltaram para a sua casa em Ramá.
20 Elcana conheceu Ana, sua mulher, e o Senhor lembrou-se dela. Ana concebeu, e, passado o seu tempo, deu à luz um filho que chamou Samuel; porque, dizia, eu o pedi ao Senhor.
21 Elcana, seu marido, foi com toda a sua casa para oferecer ao Senhor o sacrifício anual.
22 Ana, porém, não foi, e disse ao seu marido: Quando o menino for desmamado, eu o levarei para apresentá-lo ao Senhor, e lá ficará para sempre.
23 Faze como achares melhor, respondeu-lhe Elcana; fica até que o tenhas desmamado e que o Senhor se digne confirmar a sua promessa. Ela ficou e aleitou o seu filho até que o desmamou.
24 Após tê-lo desmamado, tomou-o consigo, e levando também três touros, um efá de farinha e um odre de vinho, conduziu-o à casa do Senhor em Silo. O menino era ainda muito criança.
25 Imolaram o touro e conduziram o menino a Heli.
26 Ana disse-lhe: Ouve, meu Senhor, por tua vida, eu sou aquela mulher que esteve aqui em tua presença orando ao Senhor.
27 Eis aqui o menino por quem orei; o Senhor ouviu o meu pedido.
28 Portanto, eu também o dou ao Senhor: ele será consagrado ao Senhor para todos os dias de sua vida. E prostraram-se naquele lugar diante do Senhor.