1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,

2 către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!

3 Dupăcum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămîi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură,

4 şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

5 Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr'o inimă curată, dintr'un cuget bun, şi dintr'o credinţă neprefăcută.

6 Unii, fiindcă s'au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s'au apucat de flecării.

7 Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.

8 Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine,

9 căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,

10 pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: -

11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi -a fost încredinţată mie.

12 Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m'a întărit, că m'a socotit vrednic de încredere, şi m'a pus în slujba Lui,

13 măcarcă mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentrucă lucram din neştiinţă, în necredinţă!

14 Şi harul Domnului nostru s'a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.

15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvîntul, care zice: ,,Hristos Isus a venit în lume ca să mîntuiască pe cei păcătoşi``, dintre cari cel dintîi sînt eu.

16 Dar am căpătat îndurare, pentruca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintîi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa vecinică.

17 A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

18 Porunca pe care ţi -o dau, fiule Timotei, după proorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupţi lupta cea bună,

19 şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

20 Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

1 Paulo, apóstolo de Jesus Cristo por ordem de Deus, nosso Salvador, e de Jesus Cristo, nossa esperança,

2 a Timóteo, meu verdadeiro filho na fé: graça, misericórdia, paz da parte de Deus Pai e de Jesus Cristo, nosso Senhor!

3 Torno a lembrar-te a recomendação que te dei, quando parti para a Macedônia: devias permanecer em Éfeso para impedir que certas pessoas andassem a ensinar doutrinas extravagantes,

4 e a preocupar-se com fábulas e genealogias. Essas coisas, em vez de promoverem a obra de Deus, que se baseia na fé, só servem para ocasionar disputas.

5 Esta recomendação só visa a estabelecer a caridade, nascida de um coração puro, de uma boa consciência e de uma fé sincera.

6 Apartando-se desta norma, alguns se entregaram a discursos vãos.

7 Pretensos doutores da lei, que não compreendem nem o que dizem nem o que afirmam.

8 Sabemos que a lei é boa, contanto que se faça dela uso legítimo,

9 e se tenha em conta que a lei não foi feita para o justo, mas para os transgressores e os rebeldes, para os ímpios e os pecadores, para os irreligiosos e os profanadores, para os que ultrajam pai e mãe, os homicidas,

10 os impudicos, os infames, os traficantes de homens, os mentirosos, os perjuros e tudo o que se opõe à sã doutrina

11 e ao Evangelho glorioso de Deus bendito, que me foi confiado.

12 Dou graças àquele que me deu forças, Jesus Cristo, nosso Senhor, porque me julgou digno de confiança e me chamou ao ministério,

13 a mim que outrora era blasfemo, perseguidor e injuriador. Mas alcancei misericórdia, porque ainda não tinha recebido a fé e o fazia por ignorância.

14 E a graça de nosso Senhor foi imensa, juntamente com a fé e a caridade que está em Jesus Cristo.

15 Eis uma verdade absolutamente certa e merecedora de fé: Jesus Cristo veio a este mundo para salvar os pecadores, dos quais sou eu o primeiro.

16 Se encontrei misericórdia, foi para que em mim primeiro Jesus Cristo manifestasse toda a sua magnanimidade e eu servisse de exemplo para todos os que, a seguir, nele crerem, para a vida eterna.

17 Ao Rei dos séculos, Deus único, invisível e imortal, honra e glória pelos séculos dos séculos! Amém.

18 Eis aqui uma recomendação que te dou, meu filho Timóteo, de acordo com aquelas profecias que foram feitas a teu respeito: amparado nelas, sustenta o bom combate,

19 com fidelidade e boa consciência, que alguns desprezaram e naufragaram na fé.

20 É o caso de Himeneu e Alexandre, que entreguei a Satanás, para que aprendam a não blasfemar.