1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: ,,Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!``

2 Cel dintîi s'a dus şi a vărsat potirul lui pe pămînt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei şi cari se închinau icoanei ei.

3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s'a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.

4 Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s'au făcut sînge.

5 Şi am auzit pe îngerul apelor zicînd: ,,Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta.

6 Fiindcă aceştia au vărsat sîngele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sînge. Şi sînt vrednici.``

7 Şi am auzit altarul zicînd: ,,Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!``

8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s'a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.

9 Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, şi nu s'au pocăit ca să -I dea slavă.

10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

11 Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s'au pocăit de faptele lor.

12 Al şaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, cari au să vină din Răsărit.

13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte.

14 Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să -i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. -

15 ,,Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!`` -

16 Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.

17 Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: ,,S'a isprăvit!``

18 Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s'a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa de tare, cum, de cînd este omul pe pămînt, n'a fost un cutremur aşa de mare.

19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s'au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să -i dea potirul de vin al furiei mîniei Lui.

20 Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s'au mai găsit.

21 O grindină mare, ale cărei boabe cîntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentrucă această urgie era foarte mare.

1 Ouvi, então, uma voz forte saindo do templo, que dizia aos sete Anjos: Ide, e derramai sobre a terra as sete taças da ira de Deus.

2 O primeiro, portanto, pôs-se a derramar a sua taça sobre a terra. Formou-se uma úlcera atroz e maligna nos homens que tinham o sinal da Fera e que se prostravam diante de sua imagem.

3 O segundo derramou a sua taça sobre o mar. Este tornou-se sangue, como o de um morto, e pereceu todo ser que estava no mar.

4 O terceiro derramou a sua taça sobre os rios e as fontes das águas, e transformaram-se em sangue.

5 Ouvi, então, o anjo das águas dizer: Tu és justo, tu que és e que eras o Santo, que assim julgas.

6 Porque eles derramaram o sangue dos santos e dos profetas, tu lhes deste também sangue para beber. Eles o merecem.

7 Ouvi o altar dizer: Sim, Senhor Deus Dominador, são verdadeiros e justos os teus julgamentos.

8 O quarto derramou a sua taça sobre o sol, e foi-lhe dado queimar os homens com o fogo.

9 E os homens foram queimados por grande calor, e amaldiçoaram o nome de Deus, que pode desencadear esses flagelos; e não quiseram arrepender-se e dar-lhe glória.

10 O quinto derramou a sua taça sobre o trono da Fera. Seu reino se escureceu e seus súditos mordiam a língua de dor.

11 Amaldiçoaram o Deus do céu por causa de seus sofrimentos e das suas feridas, sem se arrependerem dos seus atos.

12 O sexto derramou a sua taça sobre o grande rio Eufrates, e secaram-se as suas águas para que se abrisse caminho aos reis do oriente.

13 Vi {sair} da boca do Dragão, da boca da Fera e da boca do falso profeta três espíritos imundos semelhantes a rãs;

14 são os espíritos de demônios que realizam prodígios, e vão ter com os reis de toda a terra, a fim de reuni-los para a batalha do Grande Dia do Deus Dominador.

15 {Eis que venho como um ladrão! Feliz aquele que vigia e guarda as suas vestes para que não ande nu, ostentando a sua vergonha!}

16 Eles os reuniram num lugar chamado em hebraico Har-Magedon.

17 O sétimo derramou a sua taça pelos ares e saiu do templo uma grande voz do trono, que dizia: Está pronto!

18 Houve, então, relâmpagos, vozes e trovões, assim como um terremoto tão grande como jamais houve desde que há homens na terra.

19 A grande cidade foi dividida em três partes, e as cidades das nações caíram, e Deus lembrou-se da grande Babilônia, para lhe dar de beber o cálice do vinho de sua ira ardente.

20 Todas as ilhas fugiram, e montanha alguma foi encontrada.

21 Grandes pedras de gelo, que podiam pesar um talento, caíram do céu sobre os homens. Os homens amaldiçoaram a Deus por causa do flagelo da saraiva, pois este foi terrível.