1 Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s'a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s'au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.

2 Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jălit cu mare tînguire.

3 Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi -i arunca în temniţă.

4 Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul.

5 Filip s'a coborît în cetatea Samariei, şi le -a propovăduit pe Hristos.

6 Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit şi au văzut semnele, pe cari le făcea.

7 Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.

8 Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.

9 În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.

10 Toţi, dela mic pînă la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: ,,Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte ,mare`.

11 Îl ascultau cu luare aminte, pentrucă multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.

12 Dar cînd au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei.

13 Chiar Simon a crezut; şi dupăce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari cari se făceau.

14 Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit că Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru şi pe Ioan.

15 Aceştia au venit la Samariteni, şi s'au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfînt.

16 Căci nu Se pogorîse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.

17 Atunci Petru şi Ioan au pus mînile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfînt.

18 Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le -a dat bani,

19 şi a zis: ,,Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, să primească Duhul Sfînt.``

20 Dar Petru i -a zis: ,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s'ar putea căpăta cu bani!

21 Tu n'ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

22 Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gîndul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;

23 căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.``

24 Simon a răspuns: ,,Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întîmple nimic din ce aţi zis.``

25 După ce au mărturisit despre Cuvîntul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s'au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.

26 Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.``

27 Filip s'a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,

28 se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.

29 Duhul a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!``

30 Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i -a zis: ,,Înţelegi tu ce citeşti?``

31 Famenul a răspuns: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?`` Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.

32 Locul din Scriptură, pe care -l citea, era acesta: ,,El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce -l tunde, aşa nu Şi -a deschis gura;

33 în smerenia Lui, judecata I -a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I -a fost luată de pe pămînt.``

34 Famenul a zis lui Filip: ,,Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?``

35 Atunci Filip a luat cuvîntul, a început dela Scriptura aceasta, şi i -a propovăduit pe Isus.

36 Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ,,Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?``

37 Filip a zis: ,,Dacă crezi din toată inima, se poate.`` Famenul a răspuns: ,,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.``

38 A poruncit să stea carul, s'au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

39 Cînd au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l -a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,

40 Filip se afla la Azot, de unde s'a dus pînă la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

1 E Saulo havia aprovado a morte de Estêvão. Naquele dia, rompeu uma grande perseguição contra a comunidade de Jerusalém. Todos se dispersaram pelas regiões da Judéia e de Samaria, com exceção dos apóstolos.

2 Entretanto, alguns homens piedosos trataram de enterrar Estêvão e fizeram grande pranto a seu respeito.

3 Saulo, porém, devastava a Igreja. Entrando pelas casas, arrancava delas homens e mulheres e os entregava à prisão.

4 Os que se haviam dispersado iam por toda parte, anunciando a palavra {de Deus}.

5 Assim Filipe desceu à cidade de Samaria, pregando-lhes Cristo.

6 A multidão estava atenta ao que Filipe lhe dizia, escutando-o unanimemente e presenciando os prodígios que fazia.

7 Pois os espíritos imundos de muitos possessos saíam, levantando grandes brados. Igualmente foram curados muitos paralíticos e coxos.

8 Por esse motivo, naquela cidade reinava grande alegria.

9 Ora, havia ali um homem, por nome Simão, que exercia magia na cidade, maravilhando o povo de Samaria, e fazia-se passar por um grande personagem.

10 Todos lhe davam ouvidos, do menor até o maior, comentando: Este homem é o poder de Deus, chamado o Grande.

11 Eles o atendiam, porque por muito tempo os havia deslumbrado com as suas artes mágicas.

12 Mas, depois que acreditaram em Filipe, que lhes anunciava o Reino de Deus e o nome de Jesus Cristo, homens e mulheres pediam o batismo.

13 Simão também acreditou e foi batizado. Ele não abandonava Filipe, admirando, estupefato, os grandes milagres e prodígios que eram feitos.

14 Os apóstolos que se achavam em Jerusalém, tendo ouvido que a Samaria recebera a palavra de Deus, enviaram-lhe Pedro e João.

15 Estes, assim que chegaram, fizeram oração pelos novos fiéis, a fim de receberem o Espírito Santo,

16 visto que não havia descido ainda sobre nenhum deles, mas tinham sido somente batizados em nome do Senhor Jesus.

17 Então os dois apóstolos lhes impuseram as mãos e receberam o Espírito Santo.

18 Quando Simão viu que se dava o Espírito Santo por meio da imposição das mãos dos apóstolos, ofereceu-lhes dinheiro, dizendo:

19 Dai-me também este poder, para que todo aquele a quem impuser as mãos receba o Espírito Santo.

20 Pedro respondeu: Maldito seja o teu dinheiro e tu também, se julgas poder comprar o dom de Deus com dinheiro!

21 Não terás direito nem parte alguma neste ministério, já que o teu coração não é puro diante de Deus.

22 Arrepende-te desta tua maldade e roga a Deus, para que, sendo possível, te seja perdoado este pensamento do teu coração.

23 Pois estou a ver-te no fel da amargura e nos laços da iniqüidade.

24 Retorquiu Simão: Rogai vós por mim ao Senhor, para que nada do que haveis dito venha a cair sobre mim.

25 Os apóstolos, depois de terem dado testemunho e anunciado a palavra do Senhor, voltaram para Jerusalém e pregavam a boa nova em muitos lugares dos samaritanos.

26 Um anjo do Senhor dirigiu-se a Filipe e disse: Levanta-te e vai para o sul, em direção do caminho que desce de Jerusalém a Gaza, a Deserta.

27 Filipe levantou-se e partiu. Ora, um etíope, eunuco, ministro da rainha Candace, da Etiópia, e superintendente de todos os seus tesouros, tinha ido a Jerusalém para adorar.

28 Voltava sentado em seu carro, lendo o profeta Isaías.

29 O Espírito disse a Filipe: Aproxima-te para bem perto deste carro.

30 Filipe aproximou-se e ouviu que o eunuco lia o profeta Isaías, e perguntou-lhe: Porventura entendes o que estás lendo?

31 Respondeu-lhe: Como é que posso, se não há alguém que mo explique? E rogou a Filipe que subisse e se sentasse junto dele.

32 A passagem da Escritura, que ia lendo, era esta: Como ovelha, foi levado ao matadouro; e como cordeiro mudo diante do que o tosquia, ele não abriu a sua boca.

33 Na sua humilhação foi consumado o seu julgamento. Quem poderá contar a sua descendência? Pois a sua vida foi tirada da terra {Is 53,7s.}.

34 O eunuco disse a Filipe: Rogo-te que me digas de quem disse isto o profeta: de si mesmo ou de outrem?

35 Começou então Filipe a falar, e, principiando por essa passagem da Escritura, anunciou-lhe Jesus.

36 Continuando o caminho, encontraram água. Disse então o eunuco: Eis aí a água. Que impede que eu seja batizado?

37 {Filipe respondeu: Se crês de todo o coração, podes sê-lo. Eu creio, disse ele, que Jesus Cristo é o Filho de Deus.}

38 E mandou parar o carro. Ambos desceram à água e Filipe batizou o eunuco.

39 Mal saíram da água, o Espírito do Senhor arrebatou Filipe dos olhares do eunuco, que, cheio de alegria, continuou o seu caminho.

40 Filipe, entretanto, foi transportado a Azoto. Passando além, pregava o Evangelho em todas as cidades, até que chegou a Cesaréia.