1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.2 Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.3 Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Şi a fost lumină.4 Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec.5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.6 Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.``7 Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.9 Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!`` Şi aşa a fost.10 Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.11 Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.`` Şi aşa a fost.12 Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.13 Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.14 Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii;15 şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.`` Şi aşa a fost.16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.17 Dumnezeu i -a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,18 să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.19 Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.20 Dumnezeu a zis: ,,Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.``21 Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.22 Dumnezeu le -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt``.23 Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.24 Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost.25 Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.26 Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.``27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.28 Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.``29 Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.``30 Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost.31 Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
1 No princípio, Deus criou os céus e a terra.2 A terra estava informe e vazia; as trevas cobriam o abismo e o Espírito de Deus pairava sobre as águas.3 Deus disse: "Faça-se a luz!" E a luz foi feita.4 Deus viu que a luz era boa, e separou a luz das trevas.5 Deus chamou à luz DIA, e às trevas NOITE. Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o primeiro dia.6 Deus disse: "Faça-se um firmamento entre as águas, e separe ele umas das outras".7 Deus fez o firmamento e separou as águas que estavam debaixo do firmamento daquelas que estavam por cima.8 E assim se fez. Deus chamou ao firmamento CÉUS. Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o segundo dia.9 Deus disse: "Que as águas que estão debaixo dos céus se ajuntem num mesmo lugar, e apareça o elemento árido." E assim se fez.10 Deus chamou ao elemento árido TERRA, e ao ajuntamento das águas MAR. E Deus viu que isso era bom.11 Deus disse: "Produza a terra plantas, ervas que contenham semente e árvores frutíferas que dêem fruto segundo a sua espécie e o fruto contenha a sua semente." E assim foi feito.12 A terra produziu plantas, ervas que contêm semente segundo a sua espécie, e árvores que produzem fruto segundo a sua espécie, contendo o fruto a sua semente. E Deus viu que isso era bom.13 Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o terceiro dia.14 Deus disse: "Façam-se luzeiros no firmamento dos céus para separar o dia da noite; sirvam eles de sinais e marquem o tempo, os dias e os anos,15 e resplandeçam no firmamento dos céus para iluminar a terra". E assim se fez.16 Deus fez os dois grandes luzeiros: o maior para presidir ao dia, e o menor para presidir à noite; e fez também as estrelas.17 Deus colocou-os no firmamento dos céus para que iluminassem a terra,18 presidissem ao dia e à noite, e separassem a luz das trevas. E Deus viu que isso era bom.19 Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o quarto dia.20 Deus disse: "Pululem as águas de uma multidão de seres vivos, e voem aves sobre a terra, debaixo do firmamento dos céus."21 Deus criou os monstros marinhos e toda a multidão de seres vivos que enchem as águas, segundo a sua espécie, e todas as aves segundo a sua espécie. E Deus viu que isso era bom.22 E Deus os abençoou: "Frutificai, disse ele, e multiplicai-vos, e enchei as águas do mar, e que as aves se multipliquem sobre a terra."23 Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o quinto dia.24 Deus disse: "Produza a terra seres vivos segundo a sua espécie: animais domésticos, répteis e animais selvagens, segundo a sua espécie." E assim se fez.25 Deus fez os animais selvagens segundo a sua espécie, os animais domésticos igualmente, e da mesma forma todos os animais, que se arrastam sobre a terra. E Deus viu que isso era bom.26 Então Deus disse: "Façamos o homem à nossa imagem e semelhança. Que ele reine sobre os peixes do mar, sobre as aves dos céus, sobre os animais domésticos e sobre toda a terra, e sobre todos os répteis que se arrastem sobre a terra."27 Deus criou o homem à sua imagem; criou-o à imagem de Deus, criou o homem e a mulher.28 Deus os abençoou: "Frutificai, disse ele, e multiplicai-vos, enchei a terra e submetei-a. Dominai sobre os peixes do mar, sobre as aves dos céus e sobre todos os animais que se arrastam sobre a terra."29 Deus disse: "Eis que eu vos dou toda a erva que dá semente sobre a terra, e todas as árvores frutíferas que contêm em si mesmas a sua semente, para que vos sirvam de alimento.30 E a todos os animais da terra, a todas as aves dos céus, a tudo o que se arrasta sobre a terra, e em que haja sopro de vida, eu dou toda erva verde por alimento." E assim se fez.31 Deus contemplou toda a sua obra, e viu que tudo era muito bom. Sobreveio a tarde e depois a manhã: foi o sexto dia.