1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 ,,Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţirii lui. Să -l aducă înaintea preotului.

3 Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,

4 preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmîz şi isop.

5 Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într'un vas de pămînt, în apă curgătoare.

6 Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cărmîzul şi isopul, şi să le moaie, împreună cu pasărea cea vie, în sîngele păsării junghiate în apa curgătoare.

7 Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţit de lepră. Apoi să -l declare curat, şi să dea drumul păsării celei vii pe cîmp.

8 Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul, şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămînă şapte zile afară din cort.

9 În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprîncenele: tot părul să şi -l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat.

10 A opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare frămîntat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn.

11 Preotul care face curăţirea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului întîlnirii.

12 Preotul să ia unul din miei, şi să -l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca dar legănat.

13 Să junghie mielul în locul unde se junghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în locul sfînt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru prea sfînt.

14 Preotul să ia din sîngele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare dela mîna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare dela piciorul drept.

15 Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mînii stîngi.

16 Preotul să-şi moaie degetul mînii drepte în untdelemnul din palma mînii stîngi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului.

17 Din untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sîngelui dela jertfa pentru vină.

18 Iar untdelemnul care -i mai rămîne în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.

19 Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. În urmă să junghie arderea de tot.

20 Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mîncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.

21 Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare, şi un log de untdelemn.

22 Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celalt ca ardere de tot.

23 În ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa cortului întîlnirii, înaintea Domnului.

24 Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene într'o parte şi într'alta, ca dar legănat, înaintea Domnului.

25 Să junghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sîngele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept.

26 Preotul să toarne untdelemn în palma mînii stîngi.

27 Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mîna dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mîna stîngă a lui.

28 Iar din untdelemnul din mîna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mînii drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sîngele jertfei pentru vină.

29 Ce mai rămîne din untdelemn în mînă, preotul să -l pună pe capul celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.

30 Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,

31 unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mîncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte.

32 Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să aducă tot ce este rînduit pentru curăţirea lui.``

33 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:

34 ,,După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v'o dau în stăpînire, dacă voi trimete o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpîni,

35 cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: ,Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.`

36 Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.

37 Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sînt nişte gropişoare verzui sau roşietice, părînd mai adînci decît zidul,

38 să iasă din casă, şi, cînd va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile.

39 În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s'a întins pe zidurile casei

40 să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi să le arunce afară din cetate într'un loc necurat.

41 Să pună să răzăluiască toată partea din lăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din cetate, într'un loc necurat.

42 Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintîi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.

43 Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa,

44 preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s'a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.

45 Să dărîme casa, lemnele, şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într'un loc necurat.

46 Cine va intra în casă în tot timpul cînd era închisă, va fi necurat pînă seara.

47 Cine se va culca în casă, să-şi spele hainele. Cine va mînca în casă, deasemenea să-şi spele hainele.

48 Dacă preotul, care s'a întors în casă, vede că rana nu s'a întins, dupăce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.

49 Pentru curăţirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cărmîz şi isop.

50 Să junghie una din păsări într'un vas de pămînt, într'o apă curgătoare.

51 Să ia lemnul de cedru, isopul, cărmîzul şi pasărea cea vie; să le moaie în sîngele păsării junghiate şi în apa curgătoare, şi să stropească de şapte ori casa.

52 Să cureţe casa cu sîngele pasării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cărmîzul.

53 Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe cîmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată.

54 Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rîia de cap,

55 pentru lepra de pe haine şi de pe case,

56 pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete:

57 ea arată cînd un lucru este necurat, şi cînd este curat. Aceasta este legea pentru lepră.``

1 O senhor disse a Moisés:

2 "Eis a lei relativa ao leproso, para o dia de sua purificação.

3 Será conduzido ao sacerdote, que sairá do acampamento para examiná-lo. Se a chaga da lepra estiver sã,

4 o sacerdote ordenará que se tomem, para o que se vai purificar, duas aves vivas e puras, pau de cedro, carmesim e hissopo.

5 O sacerdote imolará um dos pássaros sobre um vaso de terra cheio de água de nascente.

6 Tomará em seguida o pássaro vivo, o pau de cedro, o carmesim e o hissopo e os mergulhará, com o pássaro vivo, no sangue do pássaro imolado sobre a água de nascente.

7 Aspergirá sete vezes aquele que se há de purificar da lepra, e o declarará puro, soltando no campo o pássaro vivo.

8 Aquele que se há de purificar lavará suas vestes, cortará todo o cabelo de sua barba, banhar-se-á, e será puro. Poderá, em seguida, reintegrar-se no acampamento, mas ficará sete dias fora de sua tenda.

9 No sétimo dia todos os cabelos da cabeça, a barba e as sobrancelhas, enfim, todo o cabelo; lavará suas vestes, banhará o corpo na água, e será puro.

10 No oitavo dia tomará dois cordeiros sem defeito, uma ovelha de um ano sem defeito, três décimos de efá de flor de farinha amassada com óleo, em oblação, e uma pequena medida de óleo.

11 O sacerdote que fez a purificação apresentará o homem que há de ser purificado e todas essas coisas ao Senhor, à entrada da tenda de reunião.

12 Tomará, em seguida, um dos cordeiros e o oferecerá em sacrifício de reparação com a medida de óleo, e os agitará como oferta diante do Senhor.

13 Degolará o cordeiro no lugar onde se imolam as vítimas pelo pecado e o holocausto, no lugar santo, porque a vítima do sacrifício de reparação, assim como a do sacrifício pelo pecado, pertencem ao sacerdote: esta é uma coisa santíssima.

14 O sacerdote tomará do sangue do sacrifício de reparação, e pô-lo-á na ponta da orelha direita do homem que se há de purificar, bem como no polegar de sua mão direita e no hálux de seu pé direito.

15 O sacerdote tomará a medida de óleo e derramará um pouco na sua mão esquerda;

16 em seguida, molhando o dedo de sua mão direita no óleo que está na mão esquerda, fará sete vezes com o dedo uma aspersão de óleo diante do Senhor.

17 Do óleo que sobrar na mão esquerda, o sacerdote porá na ponta da orelha direita do homem que se purifica, bem como no polegar de sua mão direita e no hálux de seu pé direito, no mesmo lugar onde pôs o sangue da vítima de reparação.

18 O que lhe restar ainda de óleo na mão, derramá-lo-á sobre a cabeça do homem que se purifica, e fará por ele a expiação diante do Senhor.

19 Oferecerá em seguida, o sacrifício pelo pecado e fará a expiação por aquele que se purifica de sua impureza.

20 Enfim, depois de ter degolado a vítima do holocausto, o sacerdote a oferecerá sobre o altar com a oblação, e fará a expiação por esse homem, que será puro.

21 Ser for pobre, e suas posses não lhe permitirem trazer tanto, tomará um só cordeiro em sacrifício de reparação, como oferta agitada, para fazer a expiação em seu favor: tomará um décimo de efá de flor de farinha amassada com óleo em oblação, e uma medida de óleo.

22 Tomará também, de acordo com suas posses, duas rolas ou dois pombinhos, um em sacrifício pelo pecado e outro para o holocausto.

23 No oitavo dia os trará pela sua purificação ao sacerdote, à entrada da tenda de reunião, diante do Senhor.

24 O sacerdote tomará o cordeiro do sacrifício de reparação, e a medida de óleo, e os agitará diante do Senhor.

25 Imolará o cordeiro do sacrifício de reparação, e tomará do sangue do sacrifício para pô-lo na ponta da orelha direita daquele que se purifica, bem como no polegar de sua mão direita e no hálux de seu pé direito.

26 Derramará então óleo na palma de sua mão esquerda.

27 com o dedo da direita, fará sete vezes a aspersão do óleo que está em sua mão esquerda diante do Senhor.

28 Porá o óleo que está na ponta da orelha direita do homem que se purifica, e no polegar de sua mão direita e no hálux de seu pé direito, no mesmo lugar onde pôs o sangue da vítima de reparação.

29 O óleo que sobrar em sua mão derramá-lo-á sobre a cabeça daquele que se purifica, a fim de fazer a expiação em seu favor diante do Senhor.

30 Oferecerá uma das rolas ou um dos pombinhos, conforme suas posses lhe permitirem, um em sacrifício pelo pecado

31 e outro em holocausto com a oblação. É assim que o sacerdote fará a expiação diante do Senhor pelo homem que se purifica.

32 Esta é a lei relativa à purificação daquele que tem uma chaga de lepra, e cujas posses são limitadas."

33 O Senhor disse a Moisés e a Aarão:

34 "Quando estiverdes na terra de Canaã, que eu vos darei em possessão, se eu ferir de lepra uma casa da terra de vossa possessão,

35 o dono da casa irá e informará ao sacerdote, dizendo: parece-me que há como que uma mancha de lepra na minha casa.

36 O sacerdote, antes de entrar para examinar a mancha, mandará que tirem para fora tudo o que há na casa, a fim de que não contamine nada do que houver nela. E só então entrará para visitar a casa.

37 Examinará a mancha, e se a mancha que está nas paredes da casa estiver em cavidades esverdeadas ou avermelhadas, parecendo profundas na parede,

38 o sacerdote sairá da casa e, tendo passado a soleira da porta, fecha-lá-á por sete dias.

39 E, voltando no sétimo dia, se notar que a mancha se estendeu pelas paredes,

40 mandará arrancar as pedras atingidas pela mancha e jogá-las fora da cidade em um lugar impuro.

41 Mandará raspar todo o interior da casa, e a poeira que houverem raspado será jogada fora da cidade em um lugar impuro.

42 Novas pedras serão colocadas no lugar das primeiras e com nova argamassa será rebocada a casa.

43 Se a mancha aparecer de novo na casa, depois que tiverem sido arrancadas as pedras, raspadas e rebocadas as paredes, o sacerdote voltará.

44 Se ele verificar que a mancha cresceu, é uma lepra maligna, e a casa é impura.

45 Derrubar-se-ão a casa, as pedras, a madeira e toda a argamassa, que se levarão para fora da cidade a um lugar impuro.

46 Quem tiver entrado na casa durante o tempo em que ela deveria estar fechada, será impuro até a tarde,

47 e o que nela tiver dormindo lavará suas vestes. Também aquele que nela tiver comido lavará suas vestes.

48 Mas, se o sacerdote, ao voltar, verificar que a mancha não se estendeu depois que a casa foi rebocada, declarará a casa pura, porque o mal está curado.

49 Para purificar a casa, tomará duas aves, pau de cedro, carmesim e hissopo:

50 imolará uma das aves sobre um vaso de terra contendo água de nascente.

51 Tomará o pau de cedro, o hissopo, o carmesim e a ave viva e os molhará no sangue do pássaro imolado e na água de nascente, e aspergirá a casa sete vezes.

52 Purificará a casa com o sangue do pássaro, a água de nascente, o pássaro vivo, o pau de cedro, o hissopo e o carmesim.

53 Depois soltará o pássaro vivo fora da cidade, no campo. É assim que ele fará a expiação pela casa; e ela será pura."

54 Tal é a lei relativa a toda espécie de lepra e de tinha,

55 assim como à lepra das vestes e das casas,

56 aos tumores, aos dartros e às manchas.

57 Ela indica quando uma coisa é impura e quando é pura. Tal é a lei sobre a lepra.