1 Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?` Nicidecum! Căci şi eu sînt Israelit, din sămînţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.

2 Dumnezeu n'a lepădat pe poporul Său, pe care l -a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plînge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, cînd zice:

3 ,,Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorît, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa?``

4 Dar ce -i răspunde Dumnezeu? ,,Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, cari nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.``

5 Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.

6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n'ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n'ar mai fi faptă.

7 Deci, ce urmează? Că Israel n'a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi,

8 după cum este scris: ,,Dumnezeu le -a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n'audă, pînă în ziua de astăzi.``

9 Şi David zice: ,,Masa lor să li se prefacă într -o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într -o dreaptă răsplătire.

10 Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le -o ţii mereu gîrbovită.``

11 Întreb dar: ,,S'au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s'a făcut cu putinţă mîntuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;

12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?

13 V'o spun vouă, Neamurilor: ,,Întrucît sînt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,

14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stîrnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mîntuiesc pe unii din ei.

15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?

16 Iar dacă cele dintîi roade sînt sfinte, şi plămădeala este sfîntă; şi dacă rădăcina este sfîntă, şi ramurile sînt sfinte.

17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr'un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,

18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

19 Dar vei zice: ,,Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.``

20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!

21 Căci dacă n'a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.

22 Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

23 Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să -i altoiască iarăş.

24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr'un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într'un măslin bun, cu cît mai mult vor fi altoiţi ei, cari sînt ramuri fireşti, în măslinul lor?

25 Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într'o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.

26 Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov.

27 Acesta va fi legămîntul, pe care -l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.``

28 În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

29 Căci lui Dumnezeu nu -I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.

30 Dupăcum voi odinioară n'aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,

31 tot aşa, ei acum n'au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.

32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

33 O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui!

34 Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?

35 Cine I -a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi?``

36 Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

1 Pergunto, então: Acaso rejeitou Deus o seu povo? De maneira alguma. Pois eu mesmo sou israelita, descendente de Abraão, da tribo de Benjamim.

2 Deus não repeliu o seu povo, que ele de antemão distinguiu! Desconheceis o que narra a Escritura, no episódio de Elias, quando este se queixava de Israel a Deus:

3 Senhor, mataram vossos profetas, destruíram vossos altares. Fiquei apenas eu, e ainda procuram tirar-me a vida {I Rs 19,10}?

4 Que lhe respondeu a voz divina? Reservei para mim sete mil homens, que não dobraram o joelho diante de Baal {I Rs 19,18}.

5 É o que continua a acontecer no tempo presente: subsiste um resto, segundo a eleição da graça.

6 E se é pela graça, já não o é pelas obras; de outra maneira, a graça cessaria de ser graça.

7 Conseqüência? Que Israel não conseguiu o que procura. Os escolhidos, estes sim, o conseguiram. Quanto aos mais, foram obcecados,

8 como está escrito: Deus lhes deu um espírito de torpor, olhos para que não vejam e ouvidos para que não ouçam, até o dia presente {Dt 29,3}.

9 Davi também o diz: A mesa se lhes torne em laço, em armadilha, em ocasião de tropeço, em justo castigo!

10 A vista se lhes obscureça para não verem! Dobra-lhes o espinhaço sem cessar {Sl 68,23s}!

11 Pergunto ainda: Tropeçaram acaso para cair? De modo algum. Mas sua queda, tornando a salvação acessível aos pagãos, incitou-os à emulação.

12 Ora, se o seu pecado ocasionou a riqueza do mundo, e a sua decadência a riqueza dos pagãos, que não fará a sua conversão em massa?!

13 Declaro-o a vós, homens de origem pagã: como apóstolo dos pagãos, eu procuro honrar o meu ministério,

14 com o intuito de, eventualmente, excitar à emulação os homens da minha raça e salvar alguns deles.

15 Porque, se de sua rejeição resultou a reconciliação do mundo, qual será o efeito de sua reintegração, senão uma ressurreição dentre os mortos?

16 Se as primícias são santas, também a massa o é; e se a raiz é santa, os ramos também o são.

17 Se alguns dos ramos foram cortados, e se tu, oliveira selvagem, foste enxertada em seu lugar e agora recebes seiva da raiz da oliveira,

18 não te envaideças nem menosprezes os ramos. Pois, se te gloriares, sabe que não és tu que sustentas a raiz, mas a raiz a ti.

19 Dirás, talvez: Os ramos foram cortados para que eu fosse enxertada.

20 Sem dúvida! É pela incredulidade que foram cortados, ao passo que tu é pela fé que estás firme. Não te ensoberbeças, antes teme.

21 Se Deus não poupou os ramos naturais, bem poderá não poupar a ti.

22 Considera, pois, a bondade e a severidade de Deus: severidade para com aqueles que caíram, bondade para contigo, suposto que permaneças fiel a essa bondade; do contrário, também tu serás cortada.

23 E eles, se não persistirem na incredulidade, serão enxertados; pois Deus é poderoso para enxertá-los de novo.

24 Se tu, cortada da oliveira de natureza selvagem, contra a tua natureza foste enxertada em boa oliveira, quanto mais eles, que são naturais, poderão ser enxertados na sua própria oliveira!

25 Não quero, irmãos, que ignoreis este mistério, para que não vos gabeis de vossa sabedoria: esta cegueira de uma parte de Israel só durará até que haja entrado a totalidade dos pagãos.

26 Então Israel em peso será salvo, como está escrito: Virá de Sião o libertador, apartará de Jacó a impiedade.

27 E esta será a minha aliança com eles, quando eu tirar os seus pecados {Is 59,20s; 27,9}.

28 Se, quanto ao Evangelho, eles são inimigos de Deus, para proveito vosso, quanto à eleição eles são muito queridos por causa de seus pais.

29 Pois os dons e o chamado de Deus são irrevogáveis.

30 Assim como vós antes fostes desobedientes a Deus, e agora obtivestes misericórdia com a desobediência deles,

31 assim eles são incrédulos agora, em conseqüência da misericórdia feita a vós, para que eles também mais tarde alcancem, por sua vez, a misericórdia.

32 Deus encerrou a todos esses homens na desobediência para usar com todos de misericórdia.

33 Ó abismo de riqueza, de sabedoria e de ciência em Deus! Quão impenetráveis são os seus juízos e inexploráveis os seus caminhos!

34 Quem pode compreender o pensamento do Senhor? Quem jamais foi o seu conselheiro?

35 Quem lhe deu primeiro, para que lhe seja retribuído?

36 Dele, por ele e para ele são todas as coisas. A ele a glória por toda a eternidade! Amém.