1 ,,Vai de tine, pustiitorule, care totuş n'ai fost pustiit; care jăfuieşti, şi n'ai fost jăfuit încă! După ce vei sfîrşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit şi tu.``
2 ,,Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
3 Cînd răsună glasul Tău, popoarele fug; cînd Te scoli Tu, neamurile se împrăştie.``
4 ,,Şi prada voastră va fi strînsă cum strînge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.``
5 Domnul este înălţat, şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.
6 ,,Zilele tale sînt statornice, înţelepciunea şi priceperea sînt un izvor de mîntuire``; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
7 Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plîng cu amar.
8 Drumurile sînt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legămîntul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.
9 Ţara jăleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tînjeşte; Saronul este ca o pustie; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
10 ,,Acum Mă voi scula, -zice Domnul, -acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
11 Aţi zămislit fîn, şi naşteţi paie de mirişte; suflarea vostră de mînie împotriva Ierusalimului este un foc, care pe voi înşivă vă va arde de tot.
12 Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi cari ard în foc.``
13 ,,Voi, cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea mea!``
14 Păcătoşii sînt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, cari zic: ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă un foc mistuitor?`` ,,Cine din noi va putea să rămînă lîngă nişte flacări vecinice?``
15 Celce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, celce nesocoteşte un cîştig scos prin stoarcere, celce îşi trage mînile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n'audă cuvinte setoase de sînge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
16 acela va locui în locurile înalte; stînci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pîne, şi apa nu -i va lipsi.``
17 ,,Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
18 Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: ,Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este celce veghea asupra turnurilor?`
19 Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încîlcită de n'o puteai înţelege, cu limba gîngavă, de n'o puteai pricepe.
20 Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuinţă liniştită, ca un cort, care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată, şi ale cărui funii nu vor mai fi deslegate.
21 Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de rîuri, de pîraie late, unde totuş nu pătrund corăbii cu lopeţi, şi nu trece niciun vas puternic.
22 Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntueşte!
23 Funiile tale s'au slăbit, aşa că nu mai pot strînge piciorul catargului, şi nu mai pot întinde pînzele. Atunci se împarte prada, care -i aşa de mare, că pînă şi ologii iau parte la ea.
24 Niciun locuitor nu zice: ,Sînt bolnav!` Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.``
1 Wo, spoiler! and thou not spoiled, And treacherous! and they dealt not treacherously with thee, When thou dost finish, O spoiler, thou art spoiled, When thou dost finish dealing treacherously, They deal treacherously with thee.
2 O Jehovah, favour us, for thee we have waited, Be their arm, in the mornings, Yea, our salvation in time of adversity.
3 From the voice of a multitude fled have peoples, From thine exaltation scattered have been nations.
4 And gathered hath been your spoil, A gathering of the caterpillar, As a running to and fro of locusts is he running on it.
5 Set on high is Jehovah, for He is dwelling on high, He filled Zion [with] judgment and righteousness,
6 And hath been the stedfastness of thy times, The strength of salvation, wisdom, and knowledge, Fear of Jehovah -- it [is] His treasure.
7 Lo, `Their Ariel,` they have cried without, Messengers of peace do weep bitterly.
8 Desolated have been highways, Ceased hath he who passeth along the path, He hath broken covenant, He hath despised enemies, He hath not esteemed a man.
9 Mourned, languished hath the land, Confounded hath been Lebanon, Withered hath been Sharon as a wilderness, And shaking are Bashan and Carmel.
10 Now, do I arise, saith Jehovah, Now I am exalted, now I am lifted up.
11 Ye conceive chaff, ye bear stubble, Your spirit! -- fire devoureth you.
12 And peoples have been [as] burnings of lime, Thorns, as sweepings, with fire they burn.
13 Hear, ye far off, that which I have done, And know, ye near ones, My might.
14 Afraid in Zion have been sinners, Seized hath trembling the profane: Who doth dwell for us -- consuming fire, Who doth dwell for us -- burnings of the age?
15 Whoso is walking righteously, And is speaking uprightly, Kicking against gain of oppressions, Shaking his hands from taking hold on a bribe, Stopping his ear from hearing of blood, And shutting his eyes from looking on evil,
16 He high places doth inhabit, Strongholds of rock [are] his high tower, His bread hath been given, his waters stedfast.
17 A king in his beauty, see do thine eyes, They see a land afar off.
18 Thy heart doth meditate terror, Where [is] he who is counting? Where [is] he who is weighing? Where [is] he who is counting the towers?
19 The strong people thou seest not, A people deeper of lip than to be understood, Of a scorned tongue, there is no understanding.
20 See Zion, the city of our meetings, Thine eyes see Jerusalem a quiet habitation, A tent not taken down, Not removed are its pins for ever, And none of its cords are broken.
21 But there mighty [is] Jehovah for us, A place of rivers -- streams broad of sides, No ship with oars doth go into it, And a mighty ship doth not pass over it.
22 For Jehovah our judge, Jehovah our lawgiver, Jehovah our king -- He doth save us.
23 Left have been thy ropes, They strengthen not rightly their mast, They have not spread out a sail, Then apportioned hath been a prey of much spoil, The lame have taken spoil.
24 Nor doth an inhabitant say, `I was sick,` The people that is dwelling in it, is forgiven of iniquity!