2 Crônicas 29

1 Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia.

2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.

3 În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le -a dres.

4 A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i -a strîns în locul deschis dinspre răsărit,

5 şi le -a zis: ,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfîntul locaş ce este necurat.

6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele.

7 Au închis chiar uşile pridvorului şi au strîns candelele, şi n'au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaş.

8 De aceea mînia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i -a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.

9 Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sînt în robie.

10 Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi.

11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să -I aduceţi tămîie.

12 Şi Leviţii s'au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah;

13 şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;

14 şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.

15 Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s'au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului.

16 Preoţii au intrat înlăuntrul Casei Domnului ca s'o curăţească; au scos toate necurăţiile pe cari le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pîrîul Chedron.

17 Au început aceste curăţiri în ziua întîi a lunii întîi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şasesprezecea zi a lunii întîi, isprăviseră.

18 S'au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: ,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pînilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.

19 Am adus iarăş în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe cari le pîngărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, cînd cu fărădelegile lui: sînt înaintea altarului Domnului.``

20 Împăratul Ezechia s'a sculat disdedimineaţă, a strîns pe mai marii cetăţii şi s'a suit la Casa Domnului.

21 Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfîntul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.

22 Preoţii au junghiat boii, şi au strîns sîngele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sîngele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sîngele pe altar.

23 Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mînile peste ei.

24 Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sîngele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.

25 A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi.

26 Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu

27 Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.

28 Toată adunarea s'a închinat, au cîntat cîntarea, şi au sunat din trîmbiţe, pînă s'a isprăvit arderea de tot.

29 Şi cînd au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s'au închinat.

30 Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s'au plecat şi s'au închinat.

31 Ezechia a luat atunci cuvîntul, şi a zis: ,,Acum, dupăce v'aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţămire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţămire; şi toţi cei pe cari -i îndemna inima au adus arderi de tot.

32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.

33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.

34 Dar preoţii erau în număr mic, şi n'au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, Leviţii, pînă s'a isprăvit lucrarea, şi pînă s'au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci Leviţii s'au sfinţit mai de grabă decît preoţii.

35 De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţămire, şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.

36 Ezechia şi tot poporul s'au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s'a făcut pe neaşteptate.

Capítulos

Bíblias