1 Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, Beniamitul. El a sunat din trîmbiţă, şi a zis: ,,Noi n'avem nicio parte cu David, nicio moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!``

2 Şi toţi bărbaţii lui Israel s'au depărtat de David, şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor, şi l-au însoţit dela Iordan pînă la Ierusalim.

3 David a intrat iarăş în casa lui la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe cari le lăsase pentru paza casei, şi le -a pus într'o casă subt pază; a îngrijit de ele, dar n'a intrat la ele. Şi au fost închise pînă în ziua morţii lor, trăind în văduvie.

4 Împăratul a zis lui Amasa: ,,Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda; şi tu să fii de faţă aici.``

5 Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i -o hotărîse împăratul.

6 David a zis atunci lui Abişai: ,,Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decît Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpînului tău, şi urmăreşte -l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite, şi să se ascundă dinaintea noastră.``

7 Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de Cheretiţi şi de Peletiţi, şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

8 Cînd au fost lîngă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu cari era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi sta în teacă, şi cînd a înaintat Ioab, sabia a alunecat.

9 Ioab a zis lui Amasa: ,,Eşti sănătos, frate?`` Şi cu mîna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să -l sărute.

10 Amasa n'a luat seamă la sabia care era în mîna lui Ioab; şi Ioab l -a lovit cu ea în pîntece, şi i -a vărsat măruntaiele pe pămînt, fără să -i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.

11 Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lîngă Amasa, şi zicea: ,,Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!``

12 Amasa se rostogolea în sînge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzînd că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum, pe un cîmp, şi a aruncat o haină pe el, cînd a văzut că toţi cei ce ajungeau lîngă el se opreau.

13 Dupăce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

14 Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s'au strîns şi l-au urmat.

15 Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca, şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să -l facă să cadă.

16 Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: ,,Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: ,Apropie-te pînă aici, căci vreau să-ţi vorbesc!``

17 El s'a apropiat de ea, şi femeia a zis: ,,Tu eşti Ioab?`` El a răspuns: ,,Eu sînt.`` Şi ea i -a zis: ,,Ascultă vorbele roabei tale.`` El i -a răspuns: ,,Ascult.``

18 Şi ea a zis: ,,Odinioară era obiceiul să se spună: ,Să întrebăm în Abel!` Şi totul se isprăvea astfel.

19 Eu sînt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentruce ai nimici tu moştenirea Domnului?``

20 Ioab a răspuns: ,,Departe, departe de mine gîndul să nimicesc sau să dărîm!

21 Nu este aşa! Dar un om din muntele Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mîna împotriva împăratului David; daţi -l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.`` Femeia a zis lui Ioab: ,,Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.``

22 Şi femeia s'a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trîmbiţă; s'au împrăştiat de lîngă cetate, şi fiecare s'a dus în cortul lui. Şi Ioab s'a întors la Ierusalim, la împărat.

23 Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea Cheretiţilor şi a Peletiţilor;

24 Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);

25 Şeia era logofăt: Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;

26 şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.