Publicidade

2 Samuel 22

Cântarea lui David

1 David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.

2 El a zis:

„Domnul este stânca mea, cetățuia mea, Izbăvitorul meu.

3 Dumnezeu este stânca mea

la care găsesc un adăpost,

scutul meu și puterea care mă mântuiește,

turnul meu cel înalt și scăparea mea.

Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

4 Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei.

5 Căci valurile morții mă înconjuraseră,

șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

6 legăturile mormântului mă înconjuraseră,

lațurile morții mă prinseseră.

7 În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul,

am chemat pe Dumnezeul meu;

din locașul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

8 Atunci, pământul s-a cutremurat și s-a clătinat,

temeliile cerului s-au mișcat

și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

9 Fum se ridica din nările Lui

și un foc mistuitor ieșea din gura Lui:

cărbuni aprinși țâșneau din ea.

10 A plecat cerurile și S-a coborât:

un nor gros era sub picioarele Lui.

11 Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile vântului;

12 era înconjurat cu întunericul ca și cu un cort,

era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși.

13 Din strălucirea care era înaintea Lui

scânteiau cărbuni de foc.

14 Domnul a tunat din ceruri,

Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;

15 a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei,

a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă.

16 Fundul mării s-a văzut,

temeliile lumii au fost descoperite

de mustrarea Domnului,

de vuietul suflării nărilor Lui.

17 El Și-a întins mâna de sus, din înălțime, m-a apucat,

m-a scos din apele cele mari;

18 m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic,

de vrăjmașii mei,

care erau mai tari decât mine.

19 Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele,

dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20 El m-a scos la loc larg.

El m-a mântuit, pentru că mă iubește.

21 Domnul mi-a răsplătit după nevinovăția mea,

mi-a făcut după curăția mâinilor mele;

22 căci am păzit căile Domnului,

nu m-am făcut vinovat față de Dumnezeul meu.

23 Toate poruncile Lui au fost înaintea mea

și nu m-am depărtat de la legile Lui.

24 Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25 De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăția mea

după curăția mea înaintea Lui.

26 Cu cel bun Tu ești bun,

cu omul drept Te porți după dreptate,

27 cu cel curat ești curat,

cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.

28 Tu mântuiești pe poporul care se smerește,

și cu privirea Ta

cobori pe cei mândri.

29 Da, Tu ești lumina mea, Doamne!

Domnul luminează întunericul meu.

30 Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate,

cu Dumnezeul meu sar peste zid.

31 Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite,

Cuvântul Domnului este curățit;

El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El.

32 Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul?

Și cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

33 Dumnezeu este cetățuia mea cea tare

și El mă călăuzește pe calea cea dreaptă.

34 El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor

și El mă așază pe locurile mele cele înalte.

35 Îmi deprinde mâinile la luptă

și brațele mele întind arcul de aramă.

36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale

și ajung mare prin bunătatea Ta.

37 Lărgești drumul sub pașii mei

și picioarele mele nu se clatină.

38 Urmăresc pe vrăjmașii mei și-i nimicesc,

nu mă întorc până nu-i nimicesc.

39 Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală;

cad sub picioarele mele.

40 Tu mă încingi cu putere pentru luptă,

răpui sub mine pe potrivnicii mei.

41 Faci pe vrăjmașii mei să dea dosul înaintea mea

și nimicesc pe cei ce mă urăsc.

42 Se uită în jurul lor și nu-i cine să-i scape.

Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

43 Îi pisez ca pulberea pământului,

îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe ulițe.

44 Mă scapi din neînțelegerile poporului meu;

mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;

un popor pe care nu-l cunoșteam îmi este supus.

45 Fiii străinului mă lingușesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

46 Fiii străinului leșină de la inimă,

tremură când ies din cetățuie.

47 Trăiască Domnul

și binecuvântată să fie Stânca mea!

Înălțat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,

48 Dumnezeu, care este răzbunătorul meu,

care-mi supune popoarele

49 și care mă face să scap de vrăjmașii mei!

Tu mă înalți mai presus de potrivnicii mei,

mă izbăvești de omul asupritor.

50 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,

și voi cânta spre slava Numelui Tău!

51 El dă mari izbăviri împăratului Său

și arată milă unsului Său:

lui David și seminței lui pentru totdeauna."

Veja também

Publicidade
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-06-15_21-32-39-