2 Samuel 6

1 David a strîns iarăş pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.

2 Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit dela Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului.

3 Au pus chivotul lui Dumnezeu într'un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cîrmuiau carul cel nou.

4 L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.

5 David şi toată casa lui Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere şi cu ţimbale.

6 Cînd au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu şi l -a apucat, pentrucă erau să -l răstoarne boii.

7 Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l -a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu.

8 David s'a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupîndu -l pe loc. Şi locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza).

9 David s'a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: ,,Cum să intre chivotul Domnului la mine?``

10 N'a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l -a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

11 Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom şi toată casa lui.

12 Au venit şi au spus împăratului David: ,,Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.`` Atunci David a pornit, şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.

13 Cînd ceice duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.

14 David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire.

15 Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trîmbiţe.

16 Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzînd pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea Domnului, l -a dispreţuit în inima ei.

17 După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care -l ridicase David pentru chivot; şi David a adus... înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţămire.

18 Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţămire, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului oştirilor.

19 Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia cîte o pîne, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

20 David s'a întors să-şi binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i -a ieşit înainte, şi a zis: ,,Cu cîtă cinste s'a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s'ar descoperi un om... de nimic!``

21 David a răspuns Micalei: ,,Înaintea Domnului, care m'a ales mai pe sus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.

22 Vreau să mă arăt şi mai de nimic de cît de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuş voi fi în cinste la slujnicele de cari vorbeşti.``

23 Şi Mical, fata lui Saul, n'a avut copii pînă în ziua morţii ei.

Publicidade

Capítulos

Bíblias

Publicidade