1 M-am dezgustat* de viață!

Voi da drum slobod plângerii mele,

voi vorbi* în amărăciunea sufletului meu.

2 Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi!

Arată-mi pentru ce Te cerți cu mine!

3 Îți place să chinuiești,

să disprețuiești făptura mâinilor Tale,

în timp ce faci să-Ți strălucească bunăvoința peste sfatul celor răi?

4 Oare ai ochi de carne,

sau vezi* cum vede un om?

5 Zilele Tale sunt ca zilele omului și anii Tăi ca anii lui,

6 ca să cercetezi fărădelegea mea

și să cauți păcatul meu,

7 când* știi bine că nu sunt vinovat

și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

8 Mâinile* Tale m-au făcut și m-au zidit,

ele m-au întocmit în întregime…

Și Tu să mă nimicești!

9 Adu-Ți aminte* că Tu m-ai lucrat ca lutul!

Și vrei din nou să mă prefaci în țărână?

10 Nu m-ai muls ca laptele?

Nu m-ai închegat ca brânza?

11 M-ai îmbrăcat* cu piele și carne,

m-ai țesut cu oase și vine;

12 mi-ai dat bunăvoința Ta și viața,

m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.

13 Iată totuși ce ascundeai în inima Ta,

iată, știu acum ce aveai de gând:

14 ca, dacă păcătuiesc, să mă* pândești

și să nu-mi ierți fărădelegea.

15 Dacă sunt vinovat, vai* de mine!

Dacă sunt nevinovat*, nu îndrăznesc să-mi ridic capul,

sătul de rușine și cufundat în ticăloșia* mea.

16 Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești* ca un leu,

mă lovești cu lucruri de mirat,

17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă,

Îți crește mânia împotriva mea

și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.

18 Pentru ce* m-ai scos din pântecele mamei mele?

O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!

19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost,

și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!

20 Nu sunt* zilele mele destul de puține?

Să mă lase* dar, să plece* de la mine și să răsuflu puțin

21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

22 în țara* întunericului și a umbrei* morții,

în țara negurii adânci,

unde domnesc umbra morții și neorânduiala

și unde lumina este ca întunericul!’"