Publicidade

Lucas 11

Tatăl nostru

1 Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui."

2 El le-a zis: „Când vă rugați, să ziceți:

‘Tatălnostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.

3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi4 și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator, și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.’"

Stăruința în rugăciune

5 Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten și se duce la el la miezul nopții și-i zice: ‘Prietene, împrumută-mi trei pâini,6 căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu și n-am ce-i pune înainte’7 și dacă, dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ‘Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini’,8 vă spun: chiardacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie.9 De aceea șiEu vă spun: Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.10 Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate, i se deschide.11 Cine este tatăl acela dintre voi care, dacă-icere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește?12 Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?13 Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!"

Vindecarea unui îndrăcit mut

14 Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieșit dracul, mutul a grăit și noroadele s-au mirat. 15 Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor." 16 Alții, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer. 17 Isus le-a cunoscut gândurile și le-a zis: „Orice împărăție dezbinată împotriva ei este pustiită și o casă dezbinată împotriva ei se prăbușește peste alta.18 Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuși, cum va dăinui împărăția lui, fiindcă ziceți că Eu scot dracii cu Beelzebul?19 Și dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei înșiși vor fi judecătorii voștri.20 Dar, dacă Eu scot dracii cudegetul lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns până la voi.21 Cândomul cel tare și bine înarmat își păzește casa, averile îi sunt la adăpost.22 Dar, dacă vine peste el unul mai tare decât el și-l biruiește, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea și împarte prăzile luate de la el.23 Cinenu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește.

Duhul necurat ieșit din om

24 Duhul necurat, cândiese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă și caută odihnă. Fiindcă n-o găsește, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit.’25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită.26 Atunci se duce de mai ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, intră împreună în casă, se așază în ea, și starea de pe urmăa omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi."

Ferice de cei ce ascultă Cuvântul

27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod și-a ridicat glasul și a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat și de țâțele pe care le-ai supt!" 28 Și El a răspuns: „Fericemai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc!"

Minunea cu Iona

29 Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.30 Căci după cum Ionaa fost un semn pentru niniviteni, tot așa și Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.31 Împărăteasade la miazăzi se va scula, în ziua judecății, alături de bărbații acestui neam și-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon; și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.32 Bărbații din Ninive se vor scula, în ziua judecății, alături de neamul acesta și-l vor osândi, pentru că eis-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona.

Lumina

33 Nimenin-aprinde o lumină ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniță, ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.34 Ochiul este luminatrupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.35 Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.36 Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare."

Mustrarea cărturarilor și fariseilor

37 Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă. 38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz. 39 Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrulvostru este plin de jefuire și de răutate.40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut și pe cea dinăuntru?41 Dațimai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vă vor fi curate.42 Darvai de voi, fariseilor! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe celelalte să nu le lăsați nefăcute!43 Vaide voi, fariseilor! Pentru că voi umblați după scaunele dintâi la sinagogi și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin piețe!44 Vaide voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru căvoi sunteți ca mormintele, care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe."45 Unul din învățătorii Legii a luat cuvântul și I-a zis: „Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne ocărăști și pe noi." 46 „Vai și de voi, învățători ai Legii", a răspuns Isus. „Pentru căvoi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele.47 Vaide voi! Pentru că voi zidiți mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinții voștri.48 Prin aceasta mărturisiți că încuviințați faptele părinților voștri, căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiți mormintele.49 De aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: ‘Le voi trimiteproroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor prigoni,50 ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii:51 de lasângele lui Abel până la sângelelui Zaharia, ucis între altar și Templu’; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!52 Vaide voi, învățători ai Legii! Pentru că voi ați pus mâna pe cheia cunoștinței: nici voi n-ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-ați împiedicat să intre."53 După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L pună la strâmtoare și să-L facă să vorbească despre multe lucruri; 54 I-au întins astfel lațuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

Veja também

Publicidade
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-06-15_21-32-39-