1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!

A rămas* ca o văduvă!

Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă* printre țări,

a ajuns roabă astăzi!

2 Plânge amarnic noaptea* și-i curg lacrimi* pe obraji.

Niciunul* din toți* cei ce o iubeau n-o mângâie;

toți prietenii ei au părăsit-o

și i s-au făcut vrăjmași.

3 Iuda a plecat* în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.

Locuiește* în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!

Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

4 Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,

toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;

fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.

5 Asupritorii* lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.

Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii* păcatelor lui;

copiii* lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.

Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune

și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.

7 În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte

de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;

când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,

iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.

8 Greu a păcătuit* Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.

Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea*,

și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.

9 Necurăția stătea lipită pe poala hainei lui

și nu se gândea* la sfârșitul său.

A căzut greu de tot. Nimeni* nu-l mângâie.

„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!"

10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai* scump;

ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel Sfânt, au intrat* neamurile,

cărora Tu le porunciseși să nu intre* în adunarea Ta!

11 Tot poporul lui caută* pâine suspinând;

și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.

„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!"

12 „O, voi, care treceți pe lângă mine,

priviți și vedeți dacă* este vreo durere ca durerea mea,

ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;

mi-a întins un* laț sub picioare și m-a dat înapoi.

M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele!

14 Mâna Lui a legat jugul* nelegiuirilor mele,

care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.

Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

15 Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;

a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;

ca în teasc a călcat* Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi* ochii,

căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă* mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;

fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit."

17 Sionul* întinde mâinile rugător, și nimeni* nu-l mângâie.

Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași;

Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

18 „Domnul este drept*, căci m-am răzvrătit* împotriva poruncilor Lui.

Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!

Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.

19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat*,

preoții și bătrânii mei au murit în cetate,

căutând* hrană ca să-și țină viața.

20 Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu* fierbe,

mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.

Afară, sabia m-a* lăsat fără copii; în casă, moartea.

21 M-au auzit suspinând, dar nimeni* nu m-a mângâiat.

Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,

dar vei aduce, vei vesti* ziua când și ei vor fi ca mine.

22 Adu toată răutatea lor înaintea* Ta

și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!

Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este* bolnavă."