1 But I determined this for myself, that I would not come to you again in sorrow. 2 For if I make you grieve, then who will make me glad but he who is made to grieve by me? 3 And I wrote this very thing to you, so that when I came, I wouldn’t have sorrow from them of whom I ought to rejoice; having confidence in you all that my joy would be shared by all of you. 4 For out of much affliction and anguish of heart I wrote to you with many tears, not that you should be made to grieve, but that you might know the love that I have so abundantly for you.

5 But if any has caused sorrow, he has caused sorrow not to me, but in part (that I not press too heavily) to you all. 6 This punishment which was inflicted by the many is sufficient for such a one; 7 so that, on the contrary, you should rather forgive him and comfort him, lest by any means such a one should be swallowed up with his excessive sorrow. 8 Therefore I beg you to confirm your love toward him. 9 For to this end I also wrote, that I might know the proof of you, whether you are obedient in all things. 10 Now I also forgive whomever you forgive anything. For if indeed I have forgiven anything, I have forgiven that one for your sakes in the presence of Christ, 11 that no advantage may be gained over us by Satan, for we are not ignorant of his schemes.

12 Now when I came to Troas for the Good News of Christ, and when a door was opened to me in the Lord, 13 I had no relief for my spirit, because I didn’t find Titus my brother, but taking my leave of them, I went out into Macedonia.

14 Now thanks be to God who always leads us in triumph in Christ, and reveals through us the sweet aroma of his knowledge in every place. 15 For we are a sweet aroma of Christ to God in those who are saved and in those who perish: 16 to the one a stench from death to death, to the other a sweet aroma from life to life. Who is sufficient for these things? 17 For we are not as so many, peddling the word of God. But as of sincerity, but as of God, in the sight of God, we speak in Christ.

1 Am hotărît dar în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare.

2 Căci, dacă vă întristez, dela cine să mă aştept la bucurie, dacă nu dela cel întristat de mine?

3 Şi v'am scris cum v'am scris, ca, la venirea mea, să n'am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sînt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.

4 V'am scris cu multă mîhnire, şi strîngere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrămi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare, pe care o am faţă de voi.

5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m'a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.

6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i -a fost dată de cei mai mulţi;

7 aşa că acum, este mai bine să -l iertaţi, şi să -l mîngăiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mîhnire.

8 De aceea, vă rog, să vă arătaţi iarăş dragostea faţă de el;

9 căci v'am scris şi cu gîndul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sînteţi ascultători în totul.

10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu, -dacă am iertat ceva-am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,

11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un cîştig dela noi; căci nu sîntem în neştiinţă despre planurile lui.

12 Cînd am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,

13 n'am avut linişte în duhul meu, fiindcă n'am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună dela fraţi, şi am plecat în Macedonia.

14 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspîndeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

15 În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării:

16 pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?

17 Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.