1 How the city sits solitary,
that was full of people!
She has become as a widow,
who was great among the nations!
She who was a princess among the provinces
has become a slave!
2 She weeps bitterly in the night.
Her tears are on her cheeks.
Among all her lovers
she has no one to comfort her.
All her friends have dealt treacherously with her.
They have become her enemies.
3 Judah has gone into captivity because of affliction
and because of great servitude.
She dwells among the nations.
She finds no rest.
All her persecutors overtook her in her distress.
4 The roads to Zion mourn,
because no one comes to the solemn assembly.
All her gates are desolate.
Her priests sigh.
Her virgins are afflicted,
and she herself is in bitterness.
5 Her adversaries have become the head.
Her enemies prosper;
for Yahweh has afflicted her for the multitude of her transgressions.
Her young children have gone into captivity before the adversary.
6 All majesty has departed from the daughter of Zion.
Her princes have become like deer that find no pasture.
They have gone without strength before the pursuer.
7 Jerusalem remembers in the days of her affliction and of her miseries
all her pleasant things that were from the days of old;
when her people fell into the hand of the adversary,
and no one helped her.
The adversaries saw her.
They mocked at her desolations.
8 Jerusalem has grievously sinned.
Therefore she has become unclean.
All who honored her despise her,
because they have seen her nakedness.
Yes, she sighs and turns backward.
9 Her filthiness was in her skirts.
She didn’t remember her latter end.
Therefore she has come down astoundingly.
She has no comforter.
"See, Yahweh, my affliction;
for the enemy has magnified himself."
10 The adversary has spread out his hand on all her pleasant things;
for she has seen that the nations have entered into her sanctuary,
concerning whom you commanded that they should not enter into your assembly.
11 All her people sigh.
They seek bread.
They have given their pleasant things for food to refresh their soul.
"Look, Yahweh, and see,
for I have become despised."
12 "Is it nothing to you, all you who pass by?
Look, and see if there is any sorrow like my sorrow,
which is brought on me,
with which Yahweh has afflicted me in the day of his fierce anger.
13 "From on high has he sent fire into my bones,
and it prevails against them.
He has spread a net for my feet.
He has turned me back.
He has made me desolate and I faint all day long.
14 "The yoke of my transgressions is bound by his hand.
They are knit together.
They have come up on my neck.
He made my strength fail.
The Lord has delivered me into their hands,
against whom I am not able to stand.
15 "The Lord has set at nothing all my mighty men within me.
He has called a solemn assembly against me to crush my young men.
The Lord has trodden the virgin daughter of Judah as in a wine press.
16 "For these things I weep.
My eye, my eye runs down with water,
because the comforter who should refresh my soul is far from me.
My children are desolate,
because the enemy has prevailed."
17 Zion spreads out her hands.
There is no one to comfort her.
Yahweh has commanded concerning Jacob,
that those who are around him should be his adversaries.
Jerusalem is among them as an unclean thing.
18 "Yahweh is righteous,
for I have rebelled against his commandment.
Please hear all you peoples,
and see my sorrow.
My virgins and my young men have gone into captivity.
19 "I called for my lovers,
but they deceived me.
My priests and my elders gave up the spirit in the city,
while they sought food for themselves to refresh their souls.
20 "Look, Yahweh; for I am in distress.
My heart is troubled.
My heart turns over within me,
for I have grievously rebelled.
Abroad, the sword bereaves.
At home, it is like death.
21 "They have heard that I sigh.
There is no one to comfort me.
All my enemies have heard of my trouble.
They are glad that you have done it.
You will bring the day that you have proclaimed,
and they will be like me.
22 "Let all their wickedness come before you.
Do to them as you have done to me for all my transgressions.
For my sighs are many,
and my heart is faint.
1 Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atît de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajus roabă astăzi!
2 Plînge amarnic noaptea, şi -i curg lacrămi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n'o mîngîie; toţi prietenii ei au părăsit -o, şi i s'au făcut vrăjmaşi.
3 Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai cînd îi era mai mare strîmtorarea.
4 Drumurile Sionului sînt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sînt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sînt mîhnite, şi el însuş este plin de amărăciune.
5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui sînt mulţămiţi. Căci Domnul l -a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6 S'a dus dela fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi cari nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce -i goneşte.
7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de cari a avut parte din zilele străbune; cînd a căzut poporul lui în mîna asupritorului, nimeni nu i -a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi rîdeau de prăbuşirea lui.
8 Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scîrbă. Toţi cei ce -l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzîndu -i goliciunea, şi el însuş se întoarce în altă parte şi oftează.
9 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gîndea la sfîrşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu -l mîngîie. -,,Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!`` -
10 Asupritorul a întins mîna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel sfînt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui caută pîne suspinînd; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. ,,Uită-Te, Doamne, şi priveşte cît de înjosit sînt!``
12 O! voi, cari treceţi pe lîngă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m'a lovit Domnul în ziua mîniei Lui aprinse!
13 Mi -a asvîrlit de sus în oase un foc care le arde; mi -a întins un laţ supt picioare, şi m'a dat înapoi. M'a lovit cu pustiire şi o lîncezeală de toate zilele!
14 Mîna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, cari stau împletite şi legate de gîtul meu. Mi -a frînt puterea. Domnul m'a dat în mînile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.
15 Domnul a trîntit la pămînt pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strîns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16 De aceea plîng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s'a depărtat dela mine Cel ce trebuia să mă mîngîie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sînt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. -
17 Sionul întinde mînile rugător, şi nimeni nu -l mîngîie. Domnul a trimes împotriva lui Iacov dejur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. -
18 Domnul este drept, căci m'am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s'au dus în robie.
19 Mi-am chemat prietenii, dar m'au înşelat, preoţii şi bătrînii mei au murit în cetate, căutînd hrană, ca să-şi ţină viaţa.``
20 ,,Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s'a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m'a lăsat fără copii, în casă moartea.
21 M'au auzit suspinînd, dar nimeni nu m'a mîngîiat. Toţi vrăjmaşii mei, cînd au aflat de nenorocirea mea, s'au bucurat că Tu ai adus -o; dar vei aduce, vei vesti ziua cînd şi ei vor fi ca mine.
22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele sînt multe, şi inima îmi este bolnavă.``