Gênesis 41 - Bíblia Online

Passados dois anos inteiros, Faraó sonhou que estava em pé junto ao rio Nilo; 
e eis que subiam do rio sete vacas, formosas à vista e gordas de carne, e pastavam no carriçal. 
Após elas subiam do rio outras sete vacas, feias à vista e magras de carne; e paravam junto às outras vacas à beira do Nilo. 
E as vacas feias à vista e magras de carne devoravam as sete formosas à vista e gordas. Então Faraó acordou. 
Depois dormiu e tornou a sonhar; e eis que brotavam dum mesmo pé sete espigas cheias e boas. 
Após elas brotavam sete espigas miúdas e queimadas do vento oriental; 
e as espigas miúdas devoravam as sete espigas grandes e cheias. Então Faraó acordou, e eis que era um sonho. 
Pela manhã o seu espírito estava perturbado; pelo que mandou chamar todos os adivinhadores do Egito, e todos os seus sábios. Faraó contou-lhes os seus sonhos, mas não havia quem lhos interpretasse. Estavam no cárcere da casa de seu senhor, dizendo vossos semblantes tão tristes hoje? 
Então disse o copeiro-mor a Faraó: Das minhas faltas me lembro hoje: 
Faraó estava muito indignado contra os seus servos, e entregou-me à prisão na casa do capitão da guarda, a mim e ao padeiro chefe. 
Então tivemos um sonho na mesma noite, eu e ele, e cada sonho com sua própria interpretação. 
Estava ali conosco um moço hebreu, servo do capitão da guarda, e contamos-lhe os sonhos, e ele interpretou os nossos sonhos, a cada um interpretou conforme o seu sonho. 
E conforme a sua interpretação, assim mesmo aconteceu: eu fui restituído ao meu cargo, e ele foi enforcado. 
Então Faraó mandou chamar a José, e o fizeram sair apressadamente da masmorra. Ele se barbeou, mudou de roupa e apresentou-se a Faraó. 
Disse Faraó a José: Eu tive um sonho e não há quem o interprete. Mas de ti ouvi dizer que, ouvindo contar um sonho, podes interpretá-lo. 
Respondeu José a Faraó: Isso não está em mim, mas Deus é que dará uma resposta de paz a Faraó. 
Então disse Faraó a José: Em meu sonho eu estava em pé à beira do rio Nilo, 
e subiam do rio sete vacas gordas e formosas à vista, e pastavam entre os juncos. 
Após elas subiam outras sete vacas, fracas, muito feias à vista e magras de carne, tão feias quais nunca vi em toda terra do Egito. 
As vacas magras e feias devoravam as primeiras sete vacas gordas. 
Mas depois de as terem consumido, não se podia reconhecer que as houvessem consumido; a sua aparência era tão feia como no princípio. Então acordei. 
Depois vi, em meu sonho, que de um mesmo pé subiam sete espigas cheias e boas. 
Após elas brotavam sete espigas secas, miúdas e queimadas do vento oriental. 
As sete espigas miúdas devoravam as sete espigas boas. Contei-o aos magos, mas não houve quem o interpretasse. 
Então disse José a Faraó: O sonho de Faraó é um só. O que Deus há de fazer, notificou-o a Faraó. 
As sete vacas boas são sete anos, e as sete espigas boas também são sete anos; o sonho é um só. 
As sete vacas magras e feias que subiam após as primeiras, são sete anos, como as sete espigas miúdas e queimadas do vento oriental: são sete anos de fome. 
Esta é a palavra que eu disse a Faraó: o que Deus há de fazer mostro-o a Faraó. 
Vêm sete anos de grande fartura em toda terra do Egito. 
Depois deles levantar-se-ão sete anos de fome, e toda aquela fartura será esquecida na terra do Egito, e a fome consumirá a terra. 
Não será conhecida a abundância na terra, por causa daquela fome que seguirá; porquanto será gravíssima. 
Ora, se o sonho foi duplicado a Faraó, é porque esta coisa é determinada por Deus, e ele brevemente a fará. 
Portanto, proveja-se agora Faraó de um homem entendido e sábio, e o ponha sobre a terra do Egito. 
Faça isto Faraó: nomeie administradores sobre a terra, que tomem a quinta parte dos produtos da terra do Egito nos sete anos de fartura; 
e ajuntem eles todo o mantimento destes bons anos que vêm, e amontoem trigo debaixo da mão de Faraó, para mantimento nas cidades e o guardem; 
assim será o mantimento para provimento da terra, para os sete anos de fome, que haverá na terra do Egito; para que a terra não pereça de fome. 
Esse parecer foi bom aos olhos de Faraó, e aos olhos de todos os seus servos. 
Perguntou, pois, Faraó a seus servos: Poderíamos achar um homem como este, em quem haja o espírito de Deus? 
Depois disse Faraó a José: Porquanto Deus te fez saber tudo isto, ninguém há tão entendido e sábio como tu. 
Tu estarás sobre a minha casa, e por tua voz se governará todo o meu povo; somente no trono eu serei maior que tu. 
Disse mais Faraó a José: Vê, eu te hei posto sobre toda a terra do Egito. 
E Faraó tirou da mão o seu anel-sinete e pô-lo na mão de José, vestiu-o de traje de linho fino, e lhe pôs ao pescoço um colar de ouro. 
Ademais, fê-lo subir ao seu segundo carro, e clamavam diante dele: Ajoelhai-vos. Assim Faraó o constituiu sobre toda a terra do Egito. 
Ainda disse Faraó a José: Eu sou Faraó; sem ti, pois, ninguém levantará a mão ou o pé em toda a terra do Egito. 
Faraó chamou a José Zafnate-Paneã, e deu-lhe por mulher Asenate, filha de Potífera, sacerdote de Om. Depois saiu José por toda a terra do Egito. 
Ora, José era da idade de trinta anos, quando se apresentou a Faraó, rei do Egito. E saiu José da presença de Faraó e passou por toda a terra do Egito. 
Durante os sete anos de fartura a terra produziu com abundância; 
e José ajuntou todo o mantimento dos sete anos, que houve na terra do Egito, e o guardou nas cidades; o mantimento do campo que estava ao redor de cada cidade, guardou-o dentro da mesma. 
Assim José ajuntou muitíssimo trigo, como a areia do mar, até que cessou de contar; porque não se podia mais contá-lo. 
Antes que viesse o ano da fome, nasceram a José dois filhos, que lhe deu Asenate, filha de Potífera, sacerdote de Om. 
E chamou José ao primogênito Manassés; porque disse: Deus me fez esquecer de todo o meu trabalho, e de toda a casa de meu pai. 
Ao segundo chamou Efraim; porque disse: Deus me fez crescer na terra da minha aflição. 
Acabaram-se, então, os sete anos de fartura que houve na terra do Egito; 
e começaram a vir os sete anos de fome, como José tinha dito; e havia fome em todas as terras; porém, em toda a terra do Egito havia pão. 
Depois toda a terra do Egito teve fome, e o povo clamou a Faraó por pão; e Faraó disse a todos os egípcios: Ide a José; o que ele vos disser, fazei. 
De modo que, havendo fome sobre toda a terra, abriu José todos os depósitos, e vendia aos egípcios; porque a fome prevaleceu na terra do Egito. 
Também de todas as terras vinham ao Egito, para comprarem de José; porquanto a fome prevaleceu em todas as terras. 

După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil). 
Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini. 
După ele s'au mai suit din rîu alte şapte vaci urîte la vedere şi slabe la trup, şi s'au aşezat lîngă ele pe marginea rîului. 
Vacile urîte la vedere şi slabe la trup au mîncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s'a trezit. 
A adormit din nou, şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grîu grase şi frumoase au crescut pe acelaş pai. 
Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vîntul de răsărit. 
Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s'a trezit. Iată visul. 
Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon. 
Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul, şi a zis lui Faraon: ,,Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea. 
Faraon se mîniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. 
Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită. 
Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le -a tîlmăcit, şi ne -a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. 
Lucrurile s'au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne -o dăduse el. Pe mine Faraon m'a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l -a spînzurat.`` 
Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s'a ras, şi -a schimbat hainele, şi s'a dus la Faraon. 
Faraon a zis lui Iosif: ,,Am visat un vis. Nimeni nu l -a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.`` 
Iosif a răspuns lui Faraon: ,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!`` 
Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: ,,În visul meu, se făcea că stăteam pe malul rîului. 
Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini. 
După ele s'au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urîte la chip, şi sfrijite: n'am mai văzut altele aşa de urîte în toată ţara Egiptului. 
Vacile cele sfrijite şi slabe au mîncat pe cele şapte vaci dintîi, cari erau grase. 
Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urîtă ca mai înainte. Şi m'am deşteptat. 
Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, cari creşteau pe acelaş pai. 
Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit. 
Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le -a putut tîlmăci.`` 
Iosif a zis lui Faraon: ,,Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă. 
Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis. 
Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. 
Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă. 
Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. 
După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara. 
Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. 
Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să -l aducă la îndeplinire. 
Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să -l pună în fruntea ţării Egiptului. 
Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. 
Să se strîngă toate bucatele din aceşti ani buni cari au să vină; să se facă, la îndemîna lui Faraon, grămezi de grîu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. 
Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, cari vor veni în ţara Egiptului, pentruca ţara să nu fie prăpădită de foamete.`` 
Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui. 
Şi Faraon a zis slujitorilor săi: ,,Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?`` 
Şi Faraon a zis lui Iosif: ,,Fiindcă Dumnezeu ţi -a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine. 
Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.`` 
Faraon a zis lui Iosif: ,,Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.`` 
Faraon şi -a scos inelul din deget, şi l -a pus în degetul lui Iosif; l -a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i -a pus un lanţ de aur la gît. 
L -a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: ,,În genunchi!`` Astfel i -a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului. 
Şi a mai zis lui Iosif: ,,Eu sînt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.`` 
Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i -a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului. 
Iosif era în vîrstă de treizeci de ani cînd s'a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului. 
În timpul celor şapte ani de rod, pămîntul a dat bucate din belşug. 
Iosif a strîns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punînd în fiecare cetate bucatele de pe cîmpul de primprejur. 
Iosif a strîns grîu, ca nisipul mării, atît de mult, că au încetat să -l mai măsoare, pentru că era fără măsură. 
Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 
Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.`` 
Şi celui de al doilea i -a pus numele Efraim (Rodire); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut roditor în ţara întristării mele.`` 
Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut. 
Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne. 
Cînd a flămînzit, în sfîrşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să -i dea pîne. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: ,,Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.`` 
Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii, şi a vîndut grîu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. 
Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu dela Iosif; căci în toate ţările era foamete mare. 

Gênesis 42

Bíblia Online

Versículos por Tema

Antigo Testamento

Novo Testamento