1 Se voltares, ó Israel, diz o SENHOR, volta para mim; e se tirares as tuas abominações de diante de mim, não andarás mais vagueando,

2 E jurarás: Vive o Senhor na verdade, no juízo e na justiça; e nele se bendirão as nações, e nele se gloriarão.

3 Porque assim diz o Senhor aos homens de Judá e a Jerusalém: Preparai para vós o campo de lavoura, e não semeeis entre espinhos.

4 Circuncidai-vos ao Senhor, e tirai os prepúcios do vosso coração, ó homens de Judá e habitantes de Jerusalém, para que o meu furor não venha a sair como fogo, e arda de modo que não haja quem o apague, por causa da malícia das vossas obras.

5 Anunciai em Judá, e fazei ouvir em Jerusalém, e dizei: Tocai a trombeta na terra, gritai em alta voz, dizendo: Ajuntai-vos, e entremos nas cidades fortificadas.

6 Arvorai a bandeira rumo a Sião, fugi, não vos detenhais; porque eu trago do norte um mal, e uma grande destruição.

7 Já um leão subiu da sua ramada, e um destruidor dos gentios; ele já partiu, e saiu do seu lugar para fazer da tua terra uma desolação, a fim de que as tuas cidades sejam destruídas, e ninguém habite nelas.

8 Por isto cingi-vos de sacos, lamentai, e uivai, porque o ardor da ira do Senhor não se desviou de nós.

9 E sucederá naquele tempo, diz o Senhor, que se desfará o coração do rei e o coração dos príncipes; e os sacerdotes pasmarão, e os profetas se maravilharão.

10 Então disse eu: Ah, Senhor DEUS! Verdadeiramente enganaste grandemente a este povo e a Jerusalém, dizendo: Tereis paz; pois a espada penetra-lhe até à alma.

11 Naquele tempo se dirá a este povo e a Jerusalém: Um vento seco das alturas do deserto veio ao caminho da filha do meu povo; não para padejar, nem para limpar;

12 Mas um vento mais veemente virá da minha parte; agora também eu pronunciarei juízos contra eles.

13 Eis que virá subindo como nuvens e os seus carros como a tormenta; os seus cavalos serão mais ligeiros do que as águias; ai de nós, que somos assolados!

14 Lava o teu coração da malícia, ó Jerusalém, para que sejas salva; até quando permanecerão no meio de ti os pensamentos da tua iniqüidade?

15 Porque uma voz anuncia desde Dã, e faz ouvir a calamidade desde o monte de Efraim.

16 Lembrai isto às nações; fazei ouvir contra Jerusalém, que vigias vêm de uma terra remota, e levantarão a sua voz contra as cidades de Judá.

17 Como os guardas de um campo, estão contra ela ao redor; porquanto ela se rebelou contra mim, diz o Senhor.

18 O teu caminho e as tuas obras te fizeram estas coisas; esta é a tua maldade, e amargosa é, que te chega até ao coração.

19 Ah, entranhas minhas, entranhas minhas! Estou com dores no meu coração! O meu coração se agita em mim. Não posso me calar; porque tu, ó minha alma, ouviste o som da trombeta e o alarido da guerra.

20 Destruição sobre destruição se apregoa; porque já toda a terra está destruída; de repente foram destruídas as minhas tendas, e as minhas cortinas num momento.

21 Até quando verei a bandeira, e ouvirei a voz da trombeta?

22 Deveras o meu povo está louco, já não me conhece; são filhos néscios, e não entendidos; são sábios para fazer mal, mas não sabem fazer o bem.

23 Observei a terra, e eis que era sem forma e vazia; também os céus, e não tinham a sua luz.

24 Observei os montes, e eis que estavam tremendo; e todos os outeiros estremeciam.

25 Observei, e eis que não havia homem algum; e todas as aves do céu tinham fugido.

26 Vi também que a terra fértil era um deserto; e todas as suas cidades estavam derrubadas diante do Senhor, diante do furor da sua ira.

27 Porque assim diz o Senhor: Toda esta terra será assolada; de todo, porém, não a consumirei.

28 Por isto lamentará a terra, e os céus em cima se enegrecerão; porquanto assim o disse, assim o propus, e não me arrependi nem me desviarei disso.

29 Ao clamor dos cavaleiros e dos flecheiros fugiram todas as cidades; entraram pelas matas e treparam pelos penhascos; todas as cidades ficaram abandonadas, e já ninguém habita nelas.

30 Agora, pois, que farás, ó assolada? Ainda que te vistas de carmesim, ainda que te adornes com enfeites de ouro, ainda que te pintes em volta dos teus olhos, debalde te farias bela; os amantes te desprezam, e procuram tirar-te a vida.

31 Porquanto ouço uma voz, como a de uma mulher que está de parto, uma angústia como a de que está com dores de parto do primeiro filho; a voz da filha de Sião, ofegante, que estende as suas mãos, dizendo: Oh! ai de mim agora, porque já a minha alma desmaia por causa dos assassinos.

1 ,,Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urîciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci.

2 Dacă vei jura: ,Viu este Domnul!` cu adevăr, cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvîntate în El, şi se vor făli cu El

3 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: ,Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu sămănaţi între spini!

4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mînia Mea ca un foc, şi să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!``

5 ,,Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim, şi spuneţi: ,Sunaţi din trîmbiţă în ţară!` ,Strigaţi în gura mare, şi ziceţi: ,Strîngeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite!``

6 ,,Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci dela miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.

7 Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi -a părăsit locul, ca să-ţi pustiiască ţara, să-ţi dărîme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele.

8 De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plîngeţi şi gemeţi; căci mînia aprinsă a Domnului nu se abate dela noi.

9 ,,În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămînea încremeniţi, şi proorocii uimiţi.

10 ,,Eu am zis: ,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul, cînd ai zis: ,Veţi avea pace!` Şi totuş sabia le ameninţă viaţa.

11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: ,Un vînt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vînture nici ca să cureţe grîul.

12 Ci un vînt năpraznic vine de acolo pînă la Mine! Acum le voi rosti hotărîrea!`

13 ,Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carăle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai uşori decît vulturii.` ,Vai de noi, căci sîntem prăpădiţi!` -

14 ,Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?`

15 ,Căci un glas care porneşte dela Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte dela muntele lui Efraim.

16 ,Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi -l cunoscut Ierusalimului. ,Vin nişte împresurători dintr'o ţară depărtată, şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.

17 Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s'a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.` -

18 ,Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar, şi te pătrunde pînă la inimă.`

19 ,Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiţei, şi strigătul de război.

20 Se vesteşte dărîmare peste dărîmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sînt pustiite deodată, şi corturile într'o clipă!

21 Pînă cînd voi vedea steagul fîlfăind şi voi auzi sunetul trîmbiţei?`` -

22 ,,Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sînt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sînt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.`` -

23 ,,Mă uit la pămînt, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!

24 Mă uit la munţi, şi iată că sînt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!

25 Mă uit, şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit!

26 Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sînt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mîniei Lui aprinse!``

27 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.

28 Din pricina aceasta, ţara este în jale, şi cerurile sus sînt întunecate; căci Eu am zis, am hotărît lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.` -

29 ,La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stînci; toate cetăţile sînt părăsite, nu mai au locuitori.

30 Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnici tăi te dispreţuiesc, şi vor să-ţi ia viaţa.

31 Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde mîinile, zicînd: ,Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!``